75.423 de romani contribuiau pentru o pensie facultativa (pilonul III) intr-unul dintre cele sapte fonduri de pe piata, la data de 31 martie, in primul trimestru fiind atrasi peste 25.000 de noi clienti, potrivit raportului trimestrial intocmit de Comisia de Supraveghere a Sistemului de Pensii Private (CSSPP).

Cei mai multi participanti apartin fondurilor BCR Prudent si AZT Moderato, care la finele lunii martie detineau, impreuna, 58% din totalul activelor nete de pe pilonul III.

La sfarsitul primului trimestru din acest an, piata pensiilor facultative era reprezentata de 7 fonduri de pensii, administrate de 5 companii, iar volumul total de active administrate depaseste 24,9 milioane lei (peste 6,7 milioane euro).

In primele trei luni din acest an, cele sapte fonduri au mai castigat inca 24.536 participanti, numarul total de participanti la sistemul de pensii private facultative (pilonul III) ajungand la sfarsitul lunii martie la 75.423 persoane. Cifra este in crestere cu 48,2% fata de sfarsitul lui 2007 si cu 7,7% fata de februarie 2008.

Fondurile plaseaza tot mai putin banii in depozite bancare

Datele comisiei arata ca ponderea depozitelor bancare in totalul plasamentelor facute de catre fondurile de pensii a scazut considerabil, in favoarea obligatiunilor de stat si municipale la toate fondurile de pensii facultative, exceptie facand fondul OTP Strateg (cu doar 6 luni de functionare).

Astfel, ponderea depozitelor in totalul plasamentelor efectuate de fondurii a scazut, de la 70%, la sfarsitul 2007, la aproape 15%, la sfarsitul lunii martie, in timp ce ponderea obligatiunilor de stat s-a majorat de la 21% la 72%.

La sfarsitul primului trimestru din acest an, fondurile care se afla pe primele locuri pe aceasta piata, in functie de numarul de participanti, sunt BCR Prudent cu 23%, AZT Moderato, cu 22%, si AZT Vivace cu 19 %, acestea fiind urmate de ING Clasic cu 18%, ING Optim cu 10% si Pensia Mea cu 8%. Primele doua fonduri, AZT Moderato si BCR Prudent detin, impreuna, 58% din totalul activelor nete.