Noua sau zece administratori vor ramane pe piata pensiilor private obligatorii (pilon II) dupa un proces de fuziuni si preluari, urmand ca anul 2009 sa fie unul al deciziilor de concentrare a pietei si in special de fuziuni, a declarat pentru NewsIn presedintele CSSPP, Mircea Oancea. Potrivit legii, un fond de pensii trebuie sa aiba cel putin 50.000 de participanti dupa primii trei ani de la data constituirii ca sa ramana pe piata. In prezent, patru din cele 14 fonduri de pe piata aveau la sfarsitul lui noiembrie mai putin de 50.000 de clienti, ceea ce le face susceptibile pentru preluari.

"Pe piata pensiilor private obligatorii vor ramane circa 9-10 jucatori", a estimat seful CSSPP, care vede o reducere cu circa o treime a numarului de jucatori din piata, de la 14 in prezent.

Oancea considera ca intentiile de fuziuni intre fonduri "se vor manifesta" anul viitor, chiar daca nu se vor materializa in 2009.

"Din punctul nostru de vedere, al Comisiei, anul 2009 trebuie sa fie unul decisiv in ce priveste deciziile de concentrare a pietei si in special de fuziuni", a mentionat el.

Procesul de fuziune a fondurilor (reglementat de norma 14/2008 n.r.) prevede un mod de desfasurare care dureaza cel putin sase luni, din momentul luarii deciziei intentiei de fuziune si pana finalizarea si aprobarea de catre Comisie a fuziunii si retragerii fondului care este absorbit, a explicat seful CSSPP.

"La sfarsitul lui 2009 se poate vorbi de o piata de circa 9-10 jucatori, cel putin prin intentiile exprimate", a mai spus Oancea.

Conform datelor CSSPP, piata pensiilor private obligatorii (pilon II) a ajuns la active nete de 598,4 milioane lei (163,47 milioane euro) la sfarsitul lui octombrie 2008, in crestere cu 20,10% fata de luna anterioara, in timp ce numarul de participanti a depasit 3,85 milioane de persoane.