Vanzarile de pensii private facultative (pilonul III) catre angajatori ar putea stagna in 2009, in conditiile in care cresterea economica va incetini catre 1-2%, a declarat pentru NewsIn directorul general al ING Fond de Pensii, Emilia Bunea. Potrivit acesteia, piata pensiilor obligatorii (pilonul II), ar putea ajunge la active de 2,5 miliarde lei la sfarsitul lui 2009, in conditiile in care contributia va creste anul viitor de la 2% la 2,5% din venitul brut al salariatului.

"Segmentul corporate al pietelor de asigurari si pensii este, de regula, cel mai afectat in conditii de incetinire economica. Ma astept intr-adevar ca, in conditiile in care cresterea economica va incetini catre 1-2%, vanzarile de pensii facultative catre angajatori sa stagneze in anul 2009", a precizat Emilia Bunea.

Consolidare la preturi mai mici pe pilonul II

Seful ING Fond de Pensii crede in consolidarea pietei pilonul II de pensii, in pofida contextului economic incert.

"Cred in continuare in consolidarea pietei, in anii urmatori. Intr-un climat economic normal, as fi estimat doua-trei fuziuni in anul 2009. Perspectivele sunt insa acum mai incerte", a spus Bunea.

Ea sustine ca vom vedea cu siguranta evaluari ale unor astfel de tranzactii semnificativ sub preturile de care s-a discutat in 2008.

Directorul general al ING Fond de Pensii a adaugat ca, in contextul crizei financiare este mai greu de estimat care va fi viteza cu care se va realiza aceasta consolidare.

"Pe de o parte, potentialii vanzatori vor fi mai presati sa vanda, iar pe de alta parte potentialii cumparatori, acum foarte selectivi cu privire la utilizarea lichiditatilor proprii, vor fi mai putin tentati sa cumpere", a mai mentionat seful ING Fond de Pensii.

Activele nete aferente celor 14 fonduri de pensii din pilonul II, administrate de 14 administratori, erau la sfarsitul lunii noiembrie de 715,72 milioane lei (circa 183,5 milioane euro). Valoarea activelor nete ale celor noua fonduri de pensii facultative (pilonul III) care isi desfasoara activitatea a ajuns la 75,57 milioane lei (20 milioane euro) in noiembrie.