Reasiguratorul german Munich Re va plati 742 milioane de dolari in numerar pentru a prelua grupul HSB, detinut de American International Group (AIG), incercand prin aceasta sa isi extinda prezenta in Statele Unite, potrivit Reuters. Principala afacere a HSB este Hartford Steam Boiler Inspection and Insurance, care incheie asigurari pentru o serie de riscuri, incluzand asigurari care acopera falimentul unei companii sau repararea unui echipament.

AIG, care a cumparat Hartford Steam Boiler in 2000 cu aproximativ 1,2 miliarde de dolari, intentioneaza sa vanda active din toata lumea pentru a rambursa imprumutul acordat de guvernul Statelor Unite.

In 2007, HSB a raportat un profit de 158 milioane de dolari.

Munich Re a anuntat ca se asteapta ca aceasta tranzactie sa fie finalizata in primul trimestru al anului viitor.