Termenul limita pana la care administratorii de fonduri private din Romania (atat facultative cat si obligatorii) au obligatia de a transmite in fiecare an, gratuit, catre proprii clienti scrisoarea anuala cu informatii precum evolutia contului de pensie privata in anul precedent sau situatia activelor, expira joi, a anuntat Comisia de Supraveghere a Sistemului de Pensii Private (CSSPP). Cei care nu au primit acest document se pot adresa administratorilor si pot apela in ultima instanta la aceasta autoritate de supraveghere a pietei de pensii private.

Administratorii sunt obligati sa transmita in scris, gratuit, in fiecare an pana pe data de 15 aprilie la ultima adresa de corespondenta comunicata de participanti, informatii despre evolutia contului de pensie privata in anul precedent, activul personal, respectiv numarul de unitati de fond si valoarea acestora, precum si date despre situatia financiara a fondului de pensii private si a societatii de pensii.

"In cazul in care aceasta scrisoare intarzie sa apara, participantii pot solicita in mod expres administratorului de fond indeplinirea obligatiilor de informare, avand posibilitatea de a apela, in ultima instanta, la CSSPP pentru solutionarea eventualelor probleme de comunicare aparute intre participant si reprezentantii fondului de pensii", mentioneaza miercuri autoritatea de supraveghere.

Contactati de HotNews.ro, oficialii CSSPP au precizat "ca pana acum nu au primit sesizari explicite privind nereceptionarea acestor scrisori. Autoritatea a primit insa sesizari in care participantii, cel mai probabil cei distribuiti aleatoriu vor sa afle la ce fond sunt, fapt care este un indiciu ca nu au intrat in posesia scrisorii anuale. In urma verificarilor a reiesit ca administratorii au trimis scrisorile de informare, dar ca adresa reala nu mai corespundea cu cea afisata la CNPAS".

In acest sens, CSSPP atentioneaza ca participantii la sistemul de pensii private sa se adreseze administratorului fondului de pensii private la care au aderat, pentru reactualizarea datelor de contact inscrise in adeziune, cu ocazia fiecarei modificari a acestor date.

Suplimentar obligatiei de informare anuala, la cererea participantilor, administratorul de fond de pensii are obligatia de pune la dispozitia acestora, in mod gratuit alt set de informatii privind participarea la fondul de pensii private, in conditiile prevazute de lege (detalii aici). De asemenea, informatii privind situatia activelor pot fi accesate si on-line prin intermediul site-urilor administratorilor sau folosind site-ul autoritatii.