Gerhard Sturm a fost desemnat vicepresedinte si director pentru Europa Centrala al Sony Ericsson, avand in responsabilitate activitatea companiei din 19 tari, inclusiv Romania, a anuntat joi producatorul de telefoane mobile. Gerhard Sturm s-a alaturat companiei in 2006 si a detinut pana de curand pozitia de director general pentru Spania si Portugalia. In octombrie 2011 Sony si Ericsson au anuntat achizitia pachetului de actiuni Ericsson de catre Sony, urmand ca Sony Ericsson sa devina astfel o divizie detinuta in totalitate de Sony. Tranzactia se va incheia din punct de vedere legal, cel mai probabil, in ianuarie 2012.

Gerhard SturmFoto: Sony Ericsson

Gerhard Sturm (38 de ani) este responsabil de activitatea companiei in Europa Centrala (Sony Ericsson CU CE, 'Customer Unit Central Europe'), mai exact in 19 tari care fac parte din aceasta divizie (Germania, Austria, Elvetia, Polonia, Albania, Bosnia - Hertegovina, Bulgaria, Kosovo, Croatia, Liechtenstein, Macedonia, Moldova, Muntenegru, Romania, Serbia, Slovacia, Slovenia, Republica Cehia si Ungaria), cu sediul in Dusseldorf.

Noul vicepresedinte al Sony Ericsson s-a nascut in Austria si a absolvit un masterat la IESE Business School, din Spania. De asemenea, acesta a studiat la Kellogg's School of Management din Statele Unite ale Americii si la China Europe International Business School. Inainte de acestea, Gerhard Sturm s-a specializat in managementul afacerilor la Universitatea din Innsbruck si la Paris Dauphine, in Franta.

Sturm s-a alaturat companiei Sony Ericsson in 2006, primele sale responsabilitati erau de marketing si vanzari, in Spania si Portugalia. Apoi a devenit Director General pentru ambele tari.

Luc van Huystee, Vicepresedinte si director al diviziei MU DACHNL (Germania, Austria, Elvetia si Olanda) si Andrea Gaal, Director General si pentru Europa Centrala si de Est vor ocupa pozitii in organizatia globala, se mai arata in comunicatul producatorului.