​Grupul de hackeri intitulat #antisecRO a spart joi site-urile Directiei generale de asistenta sociala si protectia copilului Giurgiu si ale Institutului de Fizica si Inginerie Nucleara Horia Hulubei si au repostat baza de date a acestuia pe o pagina de internet, accesibila oricui. In aceeasi zi, Centrul national de raspuns la incidente de securitate cibernetica (CERT-RO) a contactat organizatia detinatoare a domeniului unde erau postate datele si a blocat accesul la date. HotNews.ro a contactat gruparea #antisecRO in incercarea de a afla mai multe despre motivele pentru care au fost sparte cele doua site-uri.

Mesajul postat de #antisecROFoto: #antisecRO

Reporter HotNews.ro:Care sunt motivele pentru care ati spart cele doua site-uri - al unei directii de asistenta sociala si al unui institut de fizica? (multi oameni semnaleaza ca nu inteleg de ce ati ales aceste tinte in locul unora care chiar au "o influenta negativa asupra populatiei").

  • #antisecRO: Cele doua tinte au fost alese datorita gradului de coruptie si a banilor cheltuiti aiurea de catre cele 2 institutii, dar si datorita faptului ca sunt foarte slab securizate, si am preferat sa incepem de aici. Dupa cum stiti, la Giurgiu este un grad foarte ridicat de coruptie, in comparatie cu celelalte orase, motiv pentru care am si decis ca acel site sa fie primul care sa fie dat jos.

Reporter HotNews.ro:O alta curiozitate tine de datele IFIN-HH pe care le-ati afisat public pe internet. M-am uitat putin pe cateva dintre ele, recunosc ca nu foarte atent, insa erau adrese de e-mail fara user sau parola a.i. sa poti accesa contul, ID-uri si alte date personale aparent fara nici o importanta - Puteau fi folosite in vreun fel acele date de catre oamenii care le-au vazut ulterior pe internet? Cum?

  • #antisecRO: In legatura cu IFIN-HH, datele care le-am publicat reprezinta 70% din total, iar acest 70% arata destul de bine cum banii populatiei sunt cheltuiti drept aiurea pe niste rahaturi, iar unele sume de acolo nu coincid deloc cu realitatea...dupa calculele noastre, unele ar trebui sa coste mai putin de un sfert din sumele care apar acolo...cine s-ar fi gandit ca pana si o institutie ca IFIN-HH poate fi corupta?

Reporter HotNews.ro:Ce considerati ca ati realizat cu acest atac?

  • #antisecRO: Aceste atacuri au ca scop dezvaluirea coruptiei si a "adevarului" exact asa cum este el, cum il gasim noi, la ei....nu cum stie populatia din minciunile altora.

Reporter HotNews.ro:Multi au luat in ras acest "atac" al vostru, vazut ca o joaca, si au adresat si critici legate de greselile de scriere din limba engleza. Cum explicati aceste greseli?

  • #antisecRO: In legatura cu greselile gramaticale, atat va pot spune....toate sunt facute cu un scop, si ma opresc aici pe tema asta...cine o sa inteleaga bine, cine nu, la fel de bine...nu ne intereseaza ce spune lumea despre noi.

Reporter HotNews.ro:Ulterior CERT-RO a anuntat ca a blocat accesul la pagina unde ati postat datele. Cum comentati? Aveti sa le transmiteti vreun mesaj?

  • #antisecRO: CERT-RO este o institutie la fel de corupta ca toate celelalte...va spun asta din surse sigure...pe noi nu ne sperie cu absolut nimic...CERT-RO reprezinta whitehats, aparent inteligenti dar foarte corupti...si culmea, colac peste pupaza, avem oameni infiltrati si acolo, si oricand am putea dezvalui multe, dar deocamdata nu este cazul, insa, daca va fi, o vom face cu siguranta....oficial pot sa va spun ca avem de mult acces la planurile lor, monitorizam o parte din adresele lor de mail si activitatea lor pe unele servere ale institutiei....sunt multe care, daca situatia o va cere, vor fi date publicitatii...CERT-RO este o jucarie a guvernului, neinteresanta pentru noi cel putin.

Reporter HotNews.ro:In mesaj anuntati ca nu va veti opri aici si ca "Tintele urmatoare sunt majoritatea site-urilor guvernamentale, precum si celor a firmelor mari din Romania". Din nou, care sunt motivele?

  • #antisecRO: Motivele pentru care am inceput aceste atacuri cred ca sunt destul de clare: CORUPTIA...tot ce se cheama coruptie va fi data publicitatii de catre noi, indiferent de numele persoanei sau al institutiei.

Reporter HotNews.ro:Puteti da ceva mai multe detalii legate de genul de autoritate sau firma pe care o vizati?

  • #antisecRO: Vizam orice institutie guvernamentala care se va dovedi a fi corupta sau orice firma care face activitati ilegale, impreuna cu iubitii nostri guvernanti.

Reporter HotNews.ro:Puteti sa ne spuneti cateva informatii despre voi (de genul cati sunteti, ce varste, de ce faceti asta, de cat timp, daca sunteti numai romani, care este relatia cu politia, daca va este sau nu frica de consecinte etc..) - in masura in care considerati ca informatiile nu va pot face rau.

  • #antisecRO: Despre noi nu va putem spune decat urmatoarele: suntem foarte putini romani care facem parte din aceasta grupare #antisec, #antisec reprezinta Anonymous si Lulzsec, ne puteti gasi oricand pe mIRC (server irc.anonops.com port 6667, chan #romania si #antisec).
  • si ca un mesaj pentru CERT-RO: ar fi bine sa va uitati in oglinda si sa stati deoparte, ca sa nu iasa un razboi pe care nu il veti castiga niciodata! si nici nu dorim sa se lase cu demisii si scandaluri la nivel inalt....cred ca toata lumea trebuie sa manance o paine in vremurile astea...faceti cumva si pastrati-va painea!".