​Dezbatere privind reforma protectiei datelor in UE: Ce provocari ridica 'dreptul de a fi uitat' pe internet?

de Adrian Vasilache     HotNews.ro
Vineri, 20 aprilie 2012, 20:49 Economie | Telecom

Atitudini fata de protectia datelor pe internet
Foto: Comisia Europeana
 documente
Comisia Europeana a propus in acest an actualizarea legislatiei UE privind protectia datelor personale, veche din 1995. Una dintre prevederi - dreptul de a fi uitat - ar trebui sa permita oamenilor sa stearga datele care ii privesc de pe internet, in cazul in care nu exista motive intemeiate pentru pastrarea lor. Care este mecanismul prin care in aplicarea acestei prevederi legale poti sa stergi de pe internet toate reproducerile unei informatii postate, s-a intrebat vineri Georgeta Basarabescu, sefa autoritatii nationale pentru protectia datelor, iar Ioana Avadani, directorul executiv al Centrul pentru Jurnalism Independent, a ridicat problema ariei de aplicare a acestor noi reglementari. In plus, juristul Bogdan Manolea a avertizat ca acest drept ar putea intra in conflict cu dreptul la libera exprimare.

  • 'Dreptul de a fi uitat' va ajuta oamenii sa gestioneze mai bine riscurile privind protectia datelor online: acestia vor putea sa stearga datele care ii privesc, in cazul in care nu exista motive intemeiate pentru pastrarea lor - aceasta este una dintre prevederile unui proiect de Regulament propus in luna ianuarie de Comisia Europeana.

Daca va fi adoptat, acesta nu va fi implementat in Romania printr-o legislatie, ci va fi aplicat in mod direct.

Dreptul de a fi uitat - Multe intrebari, putine raspunsuri pentru moment

Reprezentanta Comisiei Europene a organizat vineri o dezbatere pe marginea acestor propuneri de reforma la care au participat oficiali ai Comisiei Europene, ai autoritatii nationale pentru protectia datelor (ANSPDCP), ai societatii civile dar si reprezentantii firmelor.

  • "Nu sunt IT-ista. Sunt jurista. De unde poate sa stie autoritatea pentru protectia datelor sau persoana vizata cate copii s-au facut pe internet dupa o informatie postata si cate reproduceri? Cine tine evidenta acestora si care este mecanismul prin care in aplicarea acestei prevederi legale poti sa stergi de pe internet toate copiile si toate reproducerile. Este o problema pe care IT-stii pe viitor o vor reglementa sau poate Comisia ne va ajuta sa gasim o solutie daca intr-adevar dreptul de a fi uitat cuprinde si aceste aspecte", a precizat Georgeta Basarabescu, presedintele Autoritatii nationale pentru protectia datelor cu caracter personal (ANSPDCP).

Ioana Avadani, directorul executiv al Centrului pentru Jurnalism Independent (CJI) a ridicat problema ariei de aplicare a acestor noi reglementari.

  • "In ce masura un operator non-european poate fi tinut sa respecte acest regulament cu atat mai mult cu cat el este un individ privat? Eu vreau sa fiu uitata, vorbesc cu Google, ma scoate din bazele de date, dar raman in blogul unui cetatean din Patagonia. Cum il pot forta sa ma uite?", a intrebat Ioana Avadani.

Aceasta a avertizat si asupra orizontului de tip in care se va adopta aceasta legislatie raportata la schimbarile rapide care se produc la nivel tehnologic.

  • "Vorbim de un orizont de asteptare de cel putin 3-4 ani de acum inainte pentru aplicarea noilor reglementari. Teama mi-e ca venim cu niste reglementari pentru ideile noastre de acum pe care tehnologia de peste 4 ani le va face cel putin caduce", a spus directorul CJI.

In replica, Francis Svilans, director in Directia Generala a Comisiei Europene, si-a exprimat increderea ca aceste principii vor ramane in continuare valabile si peste mai multi ani.

  • "Este adevarat, dar multe din aceste principii vor fi aplicabile si peste 4 ani in ciuda dezvoltarii tehnologice. Da, vor exista dificultati dar este de asemenea de presupus ca organizatii din state non UE ar putea avea legaturi cu UE si ar avea astfel motive sa considere ca respectarea legislatiei UE este un lucru bun", a spus oficialul Comisiei Europene.

Acesta a spus ca stergerea datelor este realizabila si ca in principiu se va putea face prin adresarea unei cereri catre respectivul operator.

Juristul Bogdan Manolea: Dreptul de a fi uitat ar putea intra in conflict cu dreptul la libera exprimare

Juristul Bogdan Manolea a avertizat asupra faptului ca reglementarea in forma actuala a acestui drept de a fi uitat nu este suficient de clara si ar putea intra in conflict cu dreptul la libera exprimare.

  • "Un aspect care este probabil cel care poate sa nasca cele mai multe dezbateri este reglementarea dreptului de a fi uitat. Este un principiu corect pe care Comisia Europeana doreste sa-l includa in Regulament. Pe de alta parte exista un pericol extrem de bine definit a conflictului dintre acest drept si dreptul la libera exprimare. Va fi obligat detinatorul unui blog sa stearga datele personale ale oricarei persoane care ii cere acest lucru? Va putea o persoana politica sa foloseasca acest drept la uitare pentru a sterge aceste informatii desi ele sunt reale?", a atentionat juristul Bogdan Manolea.

Acesta a subliniat si faptul ca ar trebui sa se tina seama si de alte reglementari UE ce tin de online.

  • "De asemenea este neclar modul in care acest drept de a fi uitat ar trebui sa fie conform cu prevederile Directivei privind comertul electronic legate de rolul gazduitorului. Este gazduitorul responsabil pentru a aplica acest drept de a fi uitat? Poti sa-i ceri Google sa-ti stearga numele din lista de cautari? Asta este intrebarea practica pe care acest articol ar trebui sa o dea mult mai clar decat este acum tocmai pentru a nu avea aceasta problema a incalcarii libertatii de exprimare", a mai spus juristul.

Propunerile Comisiei Europene vor fi transmise Parlamentului European si statelor membre ale UE (reunite in cadrul Consiliului de Ministri) in vederea dezbaterii. Propunerile vor intra in vigoare la doi ani dupa adoptare.



Citeste mai multe despre   
























Astra Film Festival 2017

VIDEO INTERVIU Bill Nichols, critic de film si pionier al studiului de film documentar: In timpul facultatii inca nu stiam ce voi deveni. Eu nu eram interesat sa fac bani, ci cautam implinirea. Si a durat o vreme sa imi dau seama.

Bill Nichols, critic de film american, profesor emerit si un pionier al studiului de film documentar contemporan a discutat in cadrul unui interviu despre visele si aspiratiile din tinerete, tehnicile din filmele documentare si influenta tehnologiei in industria cinematografica.
  • Intra in articol pentru a citi principalele declaratii ale lui Bill Nichols

2277 vizualizari

  • +3 (3 voturi)    
    Desi tarziu, bine venit... (Vineri, 20 aprilie 2012, 21:04)

    Mihai Paraschiv [anonim]

    In sfarsit cineva s-a gandit si la acest lucru. O groaza de psihopati se folosesc de acest mediu pentru a hartui diverse persoane, a propaga diverse mizerii,etc. Lucrez in domeniul IT si din punct de vedere tehnic este destul de usor realizabil. Sper ca prin aceasta legislatie sa avem, atat cat se poate, parte de informatie mai curata.
  • +2 (2 voturi)    
    bază de date (Vineri, 20 aprilie 2012, 22:35)

    user [anonim]

    Nu am nici o speranţă în vreo reglementare ce să protejeze câtâ vreme cineva va câştiga un cent pe seama datelor mele personale. Primesc mesaje de la bănci la care nu am credit să plătesc, primesc mesaje pentru oferte de tot felul etc. - motiv pentru care am renunţat la acel tip de internet (pe stick-modem). Dar asta mi-a arătat demonstrat că firma la care m-am abonat m-a tratat ca pe o marfă, cu dispreţ şi lăcomie, încât mi-a vândut datele către alte firma şi am intrat astfel în şirul de "chiori" buni de bombardat cu toate prostiile lor... Nu era chip nici de "dezabonare", nici de dat replay. De aceea nu am nici o speranţă că cineva va reglementa ceva!
  • +1 (1 vot)    
    Madam Basarabescu ai o lene ceva de groaza (Vineri, 20 aprilie 2012, 23:20)

    ogi [anonim]

    Poate ar fi cazul sa lasi pe altcineva sa conduca ANSPDCP si care va aplica legea .
    Abia astept ca legea sa devina operationala in UE deci si in RO .Vei dormi si atunci ????
  • +2 (2 voturi)    
    SelfCONTROL al intregului INTERNET nu este posibil (Sâmbătă, 21 aprilie 2012, 0:19)

    jango cage [anonim]

    ...dar in mod tragic cei din IT stau rau cu matematicile superioare si cu filozofia...si au cazut intr-o intelegere metafizica a propriului domeniu de activitate... ) Numai un sistem cu o complexitate superioara Internetului ar putea controla in intregime Internetul... Reteaua de fiinte umane implicate nu poate sa atinga coerenta necesara pt. a constitui acel suprasistem care sa poata controla sistemul Internetului... Singura aparare ( teoretica ) a individului uman : stay out of any IT device... INTERNET is out of any human total control... Consecinta practica - conflictele in mediul virtual sunt inevitabile si se vor inmulti odata cu cresterea complexitatii.....
  • 0 (0 voturi)    
    You are Remote_Abused by Internet & IT devices (Sâmbătă, 21 aprilie 2012, 9:15)

    jango cage [anonim]

    ...unknown people may interfere your life... Oameni necunocuti pot de la distanta sa intre in viata ta prin Internet..... INTERNET & IT Devices sunt instrumente create de oameni si folosite de oameni pentru scopurile lor..... Dezbaterea despre scopurile oamenilor e mult mai relevanta decat dezbaterea despre instrumentele folosite pt. atingerea scopurilor...... Remote Ruling People...that's what has to be subject for debates.......
  • 0 (0 voturi)    
    O falsa problema (Sâmbătă, 21 aprilie 2012, 13:51)

    Doru Dascalu [anonim]

    Orice om normal la cap si cu logica, IT-ist sau jurist sau simplu proletar, stie ca atunci cand si-a facut abonament la un furnizor de servicii internet, a semnat un contract pe baza de act de identitate.In momentul cand intra pe internet, serverul de la furnizor il identifica prin IP, prin mack-ul placii de retea, sau prin user si parola. Deci prin logica, indiferent date scriu eu ca identificare a mea pe internet, voi putea fi identificat pe baza abonamentului oricand de orice autoritate. Problema este pusa complet aiurea, intretinuta de unii fara sa-si dea seama. Anonimatul pe internet se poate face daca te poti conecta la internet fara abonament cu date personale. Adica ai fir pe strada, platesti intr-un mod accesul si intri doar cu user si parola. Serverul sa nu mai tina cont de IP sau de mack-ul de retea. Asa ca atat timp cat procedura de conectare la internet este in proportie de 99% cu abonamnet pe baza de act de identitate, e o abureala pierderea de vreme despre anonimatul pe web. Culmea este ca sunt oamenii, cica cu pregatire, care pun botul la abureli.
    • 0 (0 voturi)    
      Problemele sint multiple (Sâmbătă, 21 aprilie 2012, 15:38)

      nina [anonim] i-a raspuns lui Doru Dascalu

      Sub diverse pretexte autoritatile statului incalca drepturile cetatenilor .Spre ex:

      >>> persoanele care au furnizat date cu caracter personal :- nume prenume , adresa CNP , serie BI/CI etc ,
      unor institutii pentru un anumit scop si acele date sint facute publice fara a mai putea fi protejate ulterior .

      >>> desi se face o solicitare de stergere a datelor persoanei in cauza operatorii nu vor sa le stearga iar ANSPDCP nu vrea sa faca nimic desi are instrumentele legale .

      >> avem institutii care solicita datele cu caracter personal pe format hirtie apoi le publica pe net fara acceptul celui in cauza sub pretextul ca sint informatii publice .

      >> pe toate facturile emise in RO apare numele persoanei si BI/CI sau CNP-ul .

      Nicaieri in lume nu exista o abundenta de date cu carater personal pe internet ca si in RO .

      Autoritatile statului nu fac nimic si atunci ce se poate face ?????
      Poate aceasta lege o sa oblige autoritatile RO sa-si faca treaba .
      Nu confundati Facebook cu Reg Comertului spre ex.
  • 0 (0 voturi)    
    mamaie (Sâmbătă, 21 aprilie 2012, 16:59)

    marean [anonim]

    Mamaie lasa/ne! Iar ai venit cu intrebari fara raspuns. Noi asteptam rezolvarea problemelor nu intrebari retorice. Du/te si lase/ne.


Abonare la comentarii cu RSS



ESRI

Top 5 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri

Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.
hosted by
powered by
developed by
mobile version
Marţi