UPDATE2 Razvan Bagiu, seful firmei care a contestat licitatia pentru aparitia unui comparator oficial de tarife de telefonie si internet: Am dorit si dorim sa avem sansa sa depunem o oferta

de Adrian Vasilache     HotNews.ro
Vineri, 8 iunie 2012, 14:25 Economie | Telecom

Razvan Bagiu
Foto: Arhiva personala
 documente
(08 Iun 2012) PDF, 70KB
Comparatorul privat de oferte de telefonie mobila Mobime.ro are o pondere nesemnificativa in cifra de afaceri a firmei brasovene de dezvoltare de software CS Vision, care a contestat recent la CNSC licitatia de creare a unei aplicatii online oficiale prin care utilizatorii sa poata compara toate ofertele de telefonie si internet, a declarat pentru HotNews.ro Razvan Bagiu, managerul general al firmei IT. "Interesul nostru este sa contractam proiecte de dezvoltare software si sa beneficiem de un tratament echitabil in conformitate cu legislatia privind achizitiile publice si am dorit si dorim sa avem sansa sa depunem oferta in aceasta licitatie, mai ales ca avem o experienta practica dovedita', a spus acesta.

HotNews.ro a informat joi ca licitatia demarata in luna februarie din acest an de autoritatea nationala de reglementare in comunicatii (ANCOM) pentru crearea unei aplicatii online prin care utilizatorii sa poata compara toate ofertele de telefonie si internet este momentan 'blocata' la Consiliul National de Solutionare a Contestatiilor (CNSC). Consiliul analizeaza o contestatie depusa pe 2 aprilie chiar de firma brasoveana CS Vision , care detine aplicatia Mobime.ro, principalul concurent al viitoarei aplicatii. Pana pe 28 martie, autoritatea de reglementare a primit 8 oferte pentru dezvoltarea acestui comparator de tarife, insa firma brasoveana nu se afla printre acestea.

Citeste si: Licitatia ANCOM de creare a unui comparator oficial de tarife de telefonie si internet, contestata la CNSC de principalul competitor privat - Mobime

  • "MobiMe.ro este o aplicatie independenta, compania CSVision avand alt obiect principal de activitate decat operarea comparatorului. Chiar mai mult de atat, mediatizarea unui alt comparator ar fi folosit MobiMe.ro prin cresterea interesului utilizatorilor pentru astfel de servicii", a precizat pentru HotNews.ro Razvan Bagiu, managerul general si patronul CSVision.

Conform datelor de la Registrul Comertului, Bagiu Razvan Gabriel detine integral firma CSVision din Brasov.

  • "Nu avem nici un fel de relatie comerciala si publicitate cu vreunul dintre operatorii de telefonie mobila pentru Mobime.ro. Scopul nostru este de a produce acel sistem (n.a licitat de ANCOM), pentru ca oricum operarea sistemului revine ANCOM", a spus managerul.

Si totusi, daca interesul este atat de mare, se ridica intrebarea: De ce nu a depus totusi o oferta firma brasoveana?

  • "In baza OUG 34 am solicitat autoritatii o clarificare privind interpretarea cerintelor generale minimale de experienta a project managerului. Solicitarea nu s-a referit nici un moment la compania CSVision sau la o anumita persoana fiind valabila pentru oricare dintre ofertantii potentiali. Raspunsul la solicitare a fost ca nu este admisibil un project manager care are experinta in dezvoltarea unui proiect similar de comparator de comunicatii. Fiind un raspuns transmis prin adresa de clarificari acesta devine parte a documentatiei de atribuire si conform OUG 34 ofertantul care ar fi propus un project manager cu experienta in cauza ar fi fost declarat inacceptabil de catre autoritatea contractanta. Deci nu am presupus ca va fi respinsa, exista certitudinea ca daca autoritatea aplica legea oferta ar fi fost respinsa", a precizat Razvan Bagiu.

In contestatia transmisa CNSC pe 2 aprilie anul acesta, CS Vision SRL a cerut ANCOM sa ia in considerare participarea la licitatie a unui manager de proiect cu o experienta profesionala identica obiectului achizitiei si nu neaparat a unui manager care a participat la dezvoltarea unui sistem de tarifare, asa cum se mentioneaza in procedura de licitatie.

In documentul transmis CNSC, CS Vision precizeaza ca "La data de 23.03.2012 aiutoritatea contractanta a raspuns prin adresa nr. 6942 - autoritatea contractanta respinge includerea in oferta a unui project manager care are o experienta profesionala identica cu obiectul achizitiei pe considerentul ca "coordonarea unui proiect de comparare a ofertelor publice, care nu a implicat asumarea rezultatelor de catre operatori, nu acopera anvergura sistemului solicitat si o astfel de experienta nu poate fi considerata echivalenta cu cerinta referita".

Contacati joi de catre HotNews.ro, oficialii ANCOM nu au dorit sa comenteze pana la solutionarea contestatiei.

Valoarea contractului licitat de ANCOM este de peste 1,5 milioane lei (fara TVA) finantat cu fonduri europene. Termenul limita pentru primirea ofertelor in licitatia lansata de ANCOM a fost data de 28 martie 2012, urmand ca deschiderea ofertelor sa aiba loc a doua zi, conform datelor din Sistemul Electronic de Achizitii Publice (SEAP). Pana la data limita, autoritatea a primit opt oferte de la: Club Software, Digital Data Services, XOR IT Systems, Software Development&Consulting, UTI Systems, Novation Wave si consortiile formate din Romtelecom si Go Business, respectiv Asesoft International si Insoft Development&Consulting.

Citeste si: ANCOM demareaza licitatia pentru realizarea aplicatiei online de comparare a tarifelor la serviciile de telefonie si internet

UPDATE1: CNSC a decis pe 6 iunie 2012 anularea procedurii de achizitie publica demarate de ANCOM

Prezentam mai jos decizia CNSC:

  • "In baza art. 278 alin. (2) si (6) din Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 34/2006 privind atribuirea contractelor de achizitie publica, a contractelor de concesiune de lucrari publice si a contractelor de concesiune de servicii, cu modificarile si completarile ulterioare, pentru considerentele evocate in motivare, admite capetele de cerere, din contestatia depusa de S.C. CS VISION S.R.L., vizand anularea clarificarilor cuprinse in adresa nr. 6942 din 23.03.2012 emisa de catre autoritatea contractanta si anularea procedurii de atribuire si anuleaza procedura de achizitie publica.
  • In baza art. 278 alin. (5) din ordonanta, pentru considerentele din motivare, respinge ca inadmisibile capetele de cerere, din contestatia depusa de S.C. CS VISION S.R.L., referitoare la refacerea documentatiei in conformitate cu criteriile prevazute de legislatia in vigoare si cu solicitarile cuprinse in adresa contestatoarei (cererea de lamuriri) nr. 1731 din 19.03.2012 si reluarea procedurii de atribuire.
  • Prezenta decizie este obligatorie pentru parti, in conformitate cu dispozitiile art. 280 alin. (1) si (3) din Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 34/2006 aprobata prin Legea nr. 337/2006.
  • Impotriva prezentei decizii se poate formula plangere in termen de 10 zile de la comunicare potrivit art. 281 alin. (1) din ordonanta de urgenta"


UPDATE2 Oficialii ANCOM: Vom contesta la Curtea de apel decizia CNSC/Aparitia acestei aplicatii este sabotata cu succes, dupa ce a fost intarziata mai multi ani

In replica, autoritatea de reglementare in comunicatii (ANCOM) a transmis HotNews.ro un punct de vedere in care isi arata surprinderea fata de aceasta hotarare a CNSc si anunta ca o va contesta in instanta:

  • "Decizia CNSC ne surprinde din doua motive. In primul rand pentru ca 8 firme au depus oferte in cadrul licitatiei si acest lucru dovedeste ca prevederile din caietul de sarcini nu erau limitative. In al doilea rand, este clar ca statutul CS Vision, care opereaza o aplicatie minimalista de tip comparator de tarife, plaseaza compania intr-un conflict de interese. CS Vision nici nu a facut efortul de a depune o oferta in cadrul licitatiei si din toate demersurile sale rezulta clar ca nici nu a intentionat vreodata sa participe la licitatie, alegand doar sa o blocheze si sa o intarzie pentru a-si proteja propria aplicatie.
  • Din aceste motive, ANCOM va contesta la Curtea de apel decizia CNSC.
  • Comparatorul de tarife este o aplicatie de care utilizatorii din Romania au nevoie pentru a putea interpreta si intelege ofertele complexe de telefonie si internet disponibile in prezent pe piata. ANCOM va continua demersurile necesare pentru a realiza aceasta aplicatie, in ciuda faptului ca ea a avut intotdeauna o opozitie puternica si, dupa cum se vede, este sabotata cu succes, dupa ce a fost intarziata mai multi ani".



Citeste mai multe despre   























Material sustinut de Superbrands

Recomandari de vara de la librarii Humanitas

Librariile Humanitas au aparut ca entitate juridica in anul 1993, insa primele doua librarii au fost deschise sub egida Editurii Humanitas inca din 1991. Cu peste 25 de ani in piata de distributie si vanzare de carte din Romania, compania isi propune sa ramana in continuare lantul de librarii cu cea mai mare pondere de carte din Romania, acordand editurilor nationale si locale, dar si autorilor romani, sansa de a ajunge la public.

3094 vizualizari

  • +1 (1 vot)    
    firmele de casa ale PNL Brasov (Vineri, 8 iunie 2012, 14:39)

    michela [utilizator]

    Razvan Bagiu si familia sa au nenumarate firme (inclusiv constructii, asfaltari) care lucreaza doar cu statul, in special cu CJ Brasov. Sunt firmele de casa ale PNL-lui prin Aristotel Cancescu. Hotnews ar trebui sa verifice miliardele sifonate din bugete catre PNL prin aceste firmele si ONG-urile familiei Bagiu.
  • 0 (0 voturi)    
    Curios ce se intampla (Vineri, 8 iunie 2012, 16:19)

    piricau [anonim]

    Am citit atat textul din documentatia de atribuire, cat si cel din contestatia depusa de CS Vision, cu tot respectul fata de dreptul fiecaruia de a lupta pentru interesele firmei, cred ca textul propus de CS VISION e mult mai restrictiv decat cel al ANCOM, si vaolrifica avantajul firmei de a fi realizat un proiect de recomandare a unui posibil abonament. Sunt curios cum va decurge la CNSC si daca nu vom asista la o alta decizie controversata a acestui for, mult prea "orientat"
  • 0 (0 voturi)    
    dupa care... (Vineri, 8 iunie 2012, 17:10)

    k [anonim]

    ...o sa constatam ca va castiga aceeasi firma de casa, sifon de parale. comparator? tovarasi, ce plm? nu mai stim sa facem nejte comparatii? luand fluxuri oficiale de date de la fiecare sursa (provideri de telefonie - dar n-ar trebui si oarece reglementare aici, sa fie astia obligati sa dea datele respective?) si cu niste comparatii facute de un elev de clasa a sasea de la informatica... pai faci sait cu de-astea in pretul a cateva shaorma si vreo doo beri?
    ...la naiba, doar ce-am scris cu stanga, si'am codat aplicatia cu dreapta.
  • 0 (0 voturi)    
    inca un exemplu (Vineri, 8 iunie 2012, 22:26)

    bardu' [anonim]

    Nu stiu cine are dreptate in cazul de fata, dar stiu o treaba: leaga aia a achizitiilor publice sucks! Cica vrea sa nu permita institutiilor sa faca abuzuri si sa acorde preferential contracte, dar e facuta cu picioarele. Traiasca principiul "cea mai ieftina oferta"! Daca vrei sa faci ceva de calitate, nu-ti mai ramane decat sa te rogi la trei icoane sa nu vina un srl cu aere de profesionisti si cu pret de dumping si sa faca treaba din parti. Ar trebui schimbata legea!? zic si io!
  • 0 (0 voturi)    
    (si) De aia nu merge nimik in tarisoara sta (Sâmbătă, 9 iunie 2012, 11:54)

    AAA [anonim]

    Exista in Rrominik o institutie a statului care cel putin pare ca incearca sa faca ceva bun si nu directionat. Nu pune in caietul de sarcini prevederi pe care le poate indeplini doar o anumita firma si, drept urmare, se prezinta 8. Surpriza! Vine un altul si cere sa modifice caietul de sarcini astfel incat doar el sa poata fi acceptat. ANCOM spune nu, iar acest jmecheras, desi nu depune nici cel mai mic efort de a se prezenta la licitatie, se plange la CNSC. Aceasta (soc!) decide ca ANCOM a gresit spunand nu si, in bataie de joc fata de eforturile celor 8 care au depus oferte, anuleaza licitatia!
    Si uite asa: CS Vision cu un minim efort si-a facut reclama si trafic pt un site care nu functioneaza si si-a eliminat un concurent direct, cei 8 care depus oferte isi vad munca aruncata pe geam, institutia statului e din nou data exemplu negativ in atragerea fondurilor europene, CNSC si-a facut "treaba".
    Toata lumea e multumita? Si ne mai intrebam de ce merg lucrurile cum merg in Rromink?
  • 0 (0 voturi)    
    E mana mobililor (Duminică, 10 iunie 2012, 9:48)

    Brasoveanul [anonim]

    Companile de telefonie mobila sunt deranjate de posibila aparitie a unui comparator oficial complet care va fi un instrument puternic in mana abonatilor. Caricatura infantila de miniaplicatie Mobime, neauditata si necertificata de nimeni, e doar un pretext sa saboteze comparatorul oficial, certificat de autoritatea in domeniu.
    Conflictul de interese mi se pare evident in acest caz. E clar ca firma nu a intentionat sa participe la proiect ci doar sa-l blocheze. Am vazut pe site-ul CNSC, ca au fost reprezentati de o firma mare de avocatura din Brasov: Schiau, Prescure si Asociatii. De unde bani la acest SRL sa achite costurile acestor avocati doar pentru moftul de a bloca ceva la care oricum nu au vrut sa participe? Razvan Bagiu a zis ca nu are relatie comerciala cu mobilii pentru ACEASTA aplicatie, dar in rest, se stie in piata, ca a participat la alte licitatii in Bv avand exclusivitate Vodafo in subcontractare. Nevasta lucreaza la Vodafo. Legaturile sunt evidente pentru cine vrea sa vada. Conflictul de interese si traficul de influenta in privat nu se pedepsesc in Romania? Si in plus la CNSC, se stie in industrie, e de notorietate ca unii membrii in completele de sedinta au TARIFE pentru a da decizii favorabile celui care plateste. Exista CORUPTIE la CNSC! Uau, ce mirare! In alte state nici macar nu exista o asemenea institutie. Autoritatile statului nu se sesizeaza? Politia, procuratura, SRI ce fac, dorm in papuci? Sfatul meu, de jurist, catre ANCOM, este sa nu se limiteze doar la atacarea in instanta a deciziei CNSC, ci sa faca plangeri penale atat lui Razvan Bagiu, cat si celor din CNSC care au semnat o asemenea aberatie de decizie! Asteptam realizarea comparatorului asa cum e si in alte tari europene! Succes ANCOM! Nu va lasati!


Abonare la comentarii cu RSS



ESRI

Top 5 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri

Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.
hosted by
powered by
developed by
mobile version
Vineri