Oficiul Roman pentru Imigrari (ORI) a anuntat vineri inceperea modernizarii sistemului informatic de management al strainilor (SIMS), proiect in valoare de peste 13,3 milioane lei (fara TVA) finantat prin fonduri UE, care va fi implementat in decurs de 12 luni de un consortiu format din firmele Quality Business Solutions, Ericsson Telecommunication si Novensys Dynamics. Avand in vedere preconizata aderare a Romaniei in acest an la spatiul Schengen, sistemul va dispune de functii noi ca recunoasterea faciala si introducerea informatiilor biometrice, sustin oficialii ORI.

  • "Sistemul informatic se doreste a functiona ca o aplicatie unica pentru toate serviciile publice oferite de ORI. De asemenea avand in vedere preconizata aderare a Romaniei la spatiul Shengen, speram ca se va realiza in luna septembrie a acestui an, acest sistem doreste sa realizeze o serie de obiective specifice de implementare a unor noi functionalitati ale aplicatiei SIMS - introducerea informatiilor biometrice si a sistemului de recunoastere faciala", a declarat vineri Octavian Predescu, sef serviciu in cadrul ORI.

Potrivit lui Bogdan Morut, sef centru de comunicatii si informatica in Inspectoratul General pentru Imigrari, aplicatia ORI este folosita in prezent de 11.000 de utilizatori si se preconizeaza o crestere la 20.000 de utilizatori din diverse institutii din cadrul Ministerului de Interne (precum Politia, Jandarmeria), Ministerul Afacerilor Externe (MAE) si alte institutii cu atributii in verificarea strainilor.

Bogdan Morut, despre functiile de recunoastere faciala si dispozitivele mobile de verificare a strainilor:

Controlul strainilor se va face electronic prin terminale mobile conectate la o baza de date online/In prezent controlul se face telefonic

  • "Terminalele mobile vor fi folosite de catre lucratorii ORI cu atributii in verificarea strainilor pentru munca in teren. Sunt 3 tipuri de terminale care au fost achizitionate: Opt laptopuri care au echipamente adiacente ce permit verificarea falsurilor precum si inca doua tipuri de ehipamente ce permit verificarea online a documentelor prezentate de straini pentru control. Practic in momentul in care un strain este verificat, daca acesta prezinta un document fie cu chip fie fara chip, acesta este citit electronic in cadrul terminalului dupa care e verificata baza de date online printr-o legatura care se va realiza astfel incat sa se verifice daca acel document este unul fals sau unul valabil. Momentan controlul se face telefonic, respectiv se suna dispecerul care face aceasta vetrificare dupa numarul permisului", a spus pentru HotNews.ro Bogdan Morut.

Mai exact, in fisa de date a acestei licitatii (vezi documentul atasat) sunt prezentate urmatoarele obiective ale aplicatiei:

  • Reproiectarea si optimizarea aplicatiei Sistemul Informatic de Management al Strainilor (SIMS) in vederea integrarii elementelor de noutate legislativa in domeniu.
  • Extinderea utilizarii aplicatiei SIMS prin adaugarea unui modul special care sa permita utilizarea de terminale mobile de catre toate autoritatile publice cu atributii in controlul activitatii cetatenilor straini in Romania.
  • Extinderea aplicatiei informatice in vederea includerii de informatii biometrice in cadrul proceselor de lucru ale ORI.
  • Extinderea aplicatiei informatice in vederea prevenirii infiltrarii elementelor infractionale in Romania prin implementarea unui sistem de 'face detection'
  • Extinderea solutiei informatice prin adaugarea unor functionalitati suplimentare de monitorizare si management a aplicatiilor si infrastructurii IT.
  • Instruirea personalului in cadrul ORI si altor structuri MAI ce vor co-utiliza sistemul rezultat.
  • Editarea manualelor de administrare si utilizare aferente noului sistem informatic.

Proiectul este cofinantat din Fondul Social European prin Programul Operational Dezvoltarea Capacitatii Administrative 2007-2013, Axa Prioritara 2 - Imbunatatirea calitatii si eficientei furnizarii serviciilor publice. Valoarea totala eligibila a proiectului fara TVA este de 13,68 milioane lei, din care 11,6 milioane lei - valoare eligibila nerambursabila din Fondul Social European si 2,05 milioane lei - cofinantare eligibila a beneficiarului.