Curtea de Apel a admis la data de 11 iulie plangerea Autoritatii de reglementare in Comunicatii impotriva firmei Vision SRL, care a dezvoltat aplicatia privata de oferte de telefonie mobila Mobime.ro. Desi nu se specifica in ce consta plangerea, Curtea mentioneaza in hotarare modificarea Deciziei Consiliului national de solutionare a contestatiilor (CNSC) prin care s-a anulat licitatia ANCOM in urma unei contestatii a firmei Vision. Modificarea deciziei CNSC se face 'in parte' in sensul ca: "respinge contestatia ca nefondata". Hotararea Curtii este irevocabila.

Captura Curtea de ApelFoto: portal.just.ro

Iata cum arata solutia Curtii de Apel Bucuresti:

  • "Solutie: Admite plangerea. Modifica in parte Decizia CNSC nr. 1670/C8/1053/06.06.2012 in sensul ca: Respinge contestatia ca nefondata. Mentine celelalte dispozitii. Irevocabila. Pronuntata in sedinta publica de la data de 11 iulie 2012".

Nu stim in ce consta plangerea exacta facuta de catre ANCOM si nici nu avem detalii despre hotararea Curtii de Apel in care apare si motivarea acesteia.

Contactati de HotNews.ro oficialii ANCOM nu au dorit sa comenteze inainte de a primi comunicarea scrisa din partea instantei. Oficialii Vision SRL nu au putut fi contactati pana la publicarea acestui articol.

HotNews.ro a scris in premiera faptul ca la data de 6 iunie 2012, CNSC a decis anularea procedurii de achizitie publica demarate de ANCOM. In contestatia transmisa CNSC pe 2 aprilie anul acesta, CS Vision SRL a cerut ANCOM sa ia in considerare participarea la licitatie a unui manager de proiect cu o experienta profesionala identica obiectului achizitiei si nu neaparat a unui manager care a participat la dezvoltarea unui sistem de tarifare, asa cum se mentioneaza in procedura de licitatie.

Despre comparatorul oficial de tarife telecom

Autoritatea a demarat in luna februarie din acest an licitatia pentru realizarea aplicatiei online de comparare a ofertelor de comunicatii destinate utilizatorilor finali. Comparatorul de tarife va oferi utilizatorilor finali acces la informatii actualizate periodic cu privire la tarifele percepute de operatori pentru furnizarea serviciilor de telefonie fixa si mobila, a serviciilor de internet in banda larga, precum si a pachetelor tarifare care includ combinatii ale acestora.

Valoarea contractului licitat este de peste 1,5 milioane lei (fara TVA) finantat cu fonduri europene. Termenul limita pentru primirea ofertelor in licitatia lansata de ANCOM a fost data de 28 martie 2012, urmand ca deschiderea ofertelor sa aiba loc a doua zi, conform datelor din Sistemul Electronic de Achizitii Publice (SEAP).

Pana la data limita, autoritatea a primit opt oferte de la: Club Software, Digital Data Services, XOR IT Systems, Software Development&Consulting, UTI Systems, Novation Wave si consortiile formate din Romtelecom si Go Business, respectiv Asesoft International si Insoft Development&Consulting.