Jocurile de noroc online cunosc una dintre cele mai accelerate cresteri inregistrate in domeniul serviciilor din UE, cu rate anuale de crestere de aproape 15% si cu venituri anuale estimate la 13 miliarde euro pentru 2015, a anuntat marti Comisia Europeana. Executivul european a prezentat un plan de actiune care cuprinde o serie de initiative programate pentru urmatorii doi ani, cu scopul de a clarifica reglementarea jocurilor de noroc online si de a incuraja cooperarea dintre statele membre UE.

Serviciile de jocuri de noroc online includ o gama de jocuri precum pariurile sportive si pocherul, jocurile de cazinou si loteriile, cu 6,8 milioane de consumatori care participa la unul sau mai multe tipuri de jocuri de noroc online. Exista insa si mii de site-uri web de jocuri de noroc nereglementate, deseori din afara UE, in fata carora consumatorii sunt vulnerabili si care implica riscuri considerabile, cum ar fi frauda si spalarea banilor.

  • Ce vrea mai exact sa faca Executivul European

Comisia nu propune reglementari in domeniul jocurilor de noroc online valabile in ansamblul UE, ci un set amplu de actiuni si principii comune in materie de protectie.

Statele membre sunt in principiu libere sa-si stabileasca propriile obiective ale politicilor care reglementeaza jocurile de noroc online, dar asigurarea conformitatii legislatiei nationale cu Tratatul privind functionarea UE (TFUE) este o conditie prealabila pentru o politica a UE eficienta in domeniul jocurilor de noroc online.

Comisia va infiinta anul acesta un grup de experti, pentru a facilita schimburile de experienta dintre statele membre cu privire la reglementare. Aceasta va contribui la dezvoltarea in UE a unui sector al jocurilor de noroc online bine reglementat si mai sigur, iar consumatorii vor fi ajutati astfel sa se indeparteze de site-urile nereglementate.

Copiii si alte grupuri vulnerabile au nevoie de protectie, in conditiile in care 75% dintre cetatenii UE cu varste mai mici de 17 ani utilizeaza internetul. Comisia incurajeaza dezvoltarea unor instrumente mai performante de verificare a varstei si a unor filtre mai eficiente pentru trierea continutului online. De asemenea, Comisia insista asupra unui comportament mai responsabil al firmelor de publicitate si asupra unei mai bune informari a parintilor cu privire la pericolele asociate practicarii jocurilor de noroc.

Pe langa protectia minorilor expusi, exista o responsabilitate si fata de cetatenii si familiile care au suferit deja de dependenta fata de jocurile de noroc (intre 0,5 si 3% din populatie) sau de alte probleme comportamentale legate de acestea, responsabilitate care se poate materializa prin identificarea unor metode eficace de tratament si preventie. Pentru a face acest lucru este insa necesara o mai buna intelegere a cauzelor fenomenului.

Un alt obiectiv important este prevenirea si descurajarea fraudei si spalarii de bani prin intermediul jocurilor de noroc online. Dat fiind contextul transfrontalier, statele membre nu pot aplica de unele singure, in mod eficace, mecanisme de combatere a fraudei. Pentru a aborda chestiunea din toate unghiurile, este necesar un demers care sa reuneasca UE, statele membre si industria jocurilor de noroc.

  • Ce recomandari va face Comisia Europeana catre statele membre UE

Mai precis, Comisia va adopta trei recomandari adresate statelor membre, cu privire la i) protectia comuna a consumatorilor, ii) publicitatea responsabila in domeniul jocurilor de noroc si iii) prevenirea si combaterea meciurilor aranjate in contextul pariurilor sportive.

Alte masuri preconizate vizeaza, inter alia: sprijinirea evaluarii comparative si a testarii instrumentelor de control parental, extinderea domeniului de aplicare a directivei privind combaterea spalarii banilor si promovarea cooperarii internationale pentru prevenirea meciurilor aranjate.

  • Context si etape ulterioare

O prima reuniune a grupului de experti cu statele membre este prevazuta pentru luna decembrie 2012, iar in 2013 Comisia va organiza o conferinta a partilor interesate.

La doi ani dupa adoptarea comunicarii, Comisia va evalua implementarea planului de actiune si progresele inregistrate in UE.

Incepand de cu 23 octombrie, Comisia va cere informatii din partea statelor membre impotriva carora au fost declansate proceduri in incalcarea legislatiei UE din 2008 incoace, pentru a obtine o imagine actualizata completa si exacta asupra celor mai recente evolutii din legislatiile nationale. Se vor solicita informatii si din partea statelor membre impotriva carora s-au depus reclamatii. Comisia spera ca, prin cooperarea dintre statele membre, se va identifica in cel mai scurt timp posibil o solutie satisfacatoare in privinta compatibilitatii masurilor nationale cu legislatia UE.