Premierul Victor Ponta a semnat miercuri, 23 ianuarie, decizia de eliberare din functia de secretar de stat la Ministerul pentru Societatea Informationala (MSI) a lui Teodor Gheorghe Negrut, conform unui anunt publicat in Monitorul Oficial in aceeasi zi. Negrut, de profesie inginer electronist, fusese numit in aceasta functie tot de premierul Ponta la data de 18 septembrie in Ministerul Comunicatiilor si Societatii Informationale (MCSI). Amintim ca in luna decembrie a anului trecut, acest minister a fost reorganizat, fiind infiintat Ministerul pentru Societatea Informationala (MSI).

Decizia din Monitorul OficialFoto: Hotnews

Teodor Negrut

Teodor Negrut

Foto: Hotnews

Teodor Gheorghe Negrut fusese numit secretar de stat in MCSI in luna septembrie a anului trecut, in locul lui Ovidiu Artopolescu, fostul manager al Microsoft, care in luna august a demisionat din aceasta functie.

Desi pe pagina de internet s-a efectuat modificarea din Ministerul Comunicatiilor si Societatii Informationale (MCSI) in Ministerul pentru Societatea Informationala, Teodor Gheorghe Negrut apare in continuare ca fiind secretar de stat in noul minister (vezi poza).

Alaturi de acesta, in functia de secretar de stat apare ca si in vechiul minister Bebe-Viorel Ionica, care a detinut functia de director general al societatii Centru de Calcul din Targu Jiu.

UPDATE Ce spun reprezentantii Ministerului Comunicatiilor despre schimbarile care vor avea loc in institutie

HotNews.ro a solicitat informatii suplimentare despre reorganizarea Ministerului Comunicatiilor si despre aceasta schimbare din functie. Oficialii MSI au precizat urmatoarele:

"Ordonanta de Urgenta nr.96 (n.a. OUG 96/2012) stabileste o noua denumire a ministerului, urmand ca organizarea si functionarea acestuia sa fie definita prin Hotarare de Guvern. Aceasta nu a fost supusa inca aprobarii Guvernului. De indata ce acest lucru se va intampla, va vom putea raspunde la intrebari.

Pentru moment, va putem informa ca, in conformitate cu Ordonanta nr. 2/2013, numarul posturilor de Consilier de la Cabinetul Ministrului a fost redus de la 13 la 8.

Cabinetele Secretarilor de Stat au cate 4 posturi de consilier.

In ceea ce priveste informatiile despre domnul Negrut, va rugam sa va adresati echipei de comunicare de la Guvern".