Site-ul web al Postei Romane - www.posta-romana.ro - nu mai functioneaza de aseara si nu mai arata informatiile obisnuite, ci doar o interfata care cere user si parola, potrivit sesizarilor cititorilor HotNews.ro. Oficialii Postei Romane nu au putut fi contactati inca pentru o explicatie, dar vom reveni imediat ce vom avea un raspuns.

Site-ul Postei Romane este inaccesibilFoto: Hotnews
  • UPDATE Oficialii Postei Romane: "Noaptea trecuta a avut loc o pana de curent care a determinat un incident la nivelul serverelor pe care este gazduit site-ul Postei Romane. Am depus toate eforturile pentru a remedia problema, iar acum site-ul este functional".

Posta Romana, la care statul detine in prezent 75% din actiuni, iar Fondul Proprietatea - 25% din actiuni, a intrat in proces de privatizare. Statul a decis sa renunte la pachetul majoritar de actiuni si intentioneaza sa selecteze un investitor care va prelua 51% din companie prin majorare de capital.

HotNews.ro a scris luna trecuta despre cum s-a implementat legea managementului privat la Posta Romana si a ramas sef tot Ion Smeeianu, membru al Consiliului Judetean PSD din Braila.

Selectia noilor membri din Consiliul de Administratie a inceput in decembrie 2012, proces gestionat de o firma cu un singur angajat si pierderi nete de peste 85.000 de lei in 2010, conform singurelor informatii de la Ministerul de Finante. Ion Smeeianu, membru al Consiliului Judetean PSD din Braila, a fost selectat ca membru in Consiliul de Administratie, iar in prima sedinta a Consiliului a fost numit director general, conform datelor remise HotNews.ro de conducerea Postei.

Cine sunt cei 6 membri ai Consiliului de Administratie a Postei Romane

Lista membrilor CA (in afara de Ion Smeeianu, toti sunt membri neexecutivi)

1. Adrian Volintiru - Presedinte CA (restructurare) - in prezent presedinte al AVAS, fost director la Rompetrol, Relad si Vulcan Bucuresti.

2. Adrian Apolzan - (banking) - director ING Romania, anterior preşedinte la Asociaţia de Plăţi Electronice din România (APERO)

3. Gelil Eserghep - (transport &logistica) - firma proprie Constanta, presedinte UNTTMR

4. Dinu Malacopol - (telecom) - CEO al Digital Cable Systems, anterior a detinut functii in UPC Romania, Astral Telecom SA, Ministerul Comunicatiilor

5. Marian Pantazescu - (new media) - CEO la Direct One (platforma Seenow.ro), fost VP Connex/Vodafone

6. Ion Smeeianu - director general si membru executiv. In perioada 2002-2005 a condus autoritatea nationala de reglementare in comunicatii, iar anterior a fost secretar de stat în Ministerul Comunicaţiilor în timpul primului mandat de ministru al lui Dan Nica.

7. Adrian Cighi - membru neexecutiv - Fondul Proprietatea