Distrugerea unor echipamente si cabluri in urma lucrarilor de constructie si intreruperile in furnizarea energiei electrice sunt principalele cauze care au afectat furnizarea serviciilor de telefonie, internet sau retransmisie a programelor audiovizuale pentru cel putin o ora in cursul anului 2012, a anuntat joi Autoritatea de reglementare in comunicatii (ANCOM), care a prezentat concluziile unui studiu privind incidentele cu impact semnificativ asupra securitatii si integritatii retelelor si serviciilor de comunicatii electronice. Durata medie a unui incident a fost de 8,65 ore.

Numarul incidentelor in functie de cauzeFoto: ANCOM

Pentru al doilea an consecutiv, ANCOM a realizat un studiu (vezi documentul atasat) privind incidentele cu impact semnificativ asupra securitatii si integritatii retelelor si serviciilor de comunicatii electronice, aplicand furnizorilor un chestionar care a urmarit cuantificarea si evaluarea acelor incidente care au afectat un numar mai mare de 5.000 de conexiuni timp de cel putin o ora pe parcursul anului 2012. Studiul a inclus 44 de furnizori de retele si servicii de comunicatii electronice, totalizand peste 90% din piata de comunicatii electronice, in functie de veniturile inregistrate in anul 2012.

Furnizorii chestionati au raportat un numar total de 165 de incidente care au afectat securitatea si integritatea retelelor si serviciilor de comunicatii electronice in anul 2012. Dintre acestea, aproximativ 40% au avut cauze interne furnizorilor de comunicatii (defectiuni ale echipamentelor, erori de software, erori umane), majoritatea de 60% fiind insa determinate de cauze externe (lucrari de constructie si intreruperi in furnizarea energiei electrice, fenomene naturale, furturi de cabluri etc.).

Astfel, cele mai multe incidente raportate au fost generate de terte parti in mod accidental (39%), prin distrugerea unor echipamente si cabluri in urma unor lucrari de constructie sau prin intreruperea furnizarii energiei electrice. 37% dintre incidente au fost cauzate de erori de sistem de tipul erori software, blocarea sau defectarea unor echipamente, erori de configurare, congestii in retea, restul incidentelor fiind generate de fenomene naturale, actiuni rau intentionate si erori umane.

Numarul mediu estimativ de conexiuni afectate de fiecare incident produs in anul 2012 a fost de 72.224 de conexiuni, iar incidentele au afectat in total aproximativ 12 milioane de conexiuni. Cele mai multe incidente au afectat serviciile de telefonie fixa sau cu mobilitate limitata si serviciile de acces la internet prin conexiuni permanente la punct fix (aproximativ 50% din incidente). In plus, resursele cele mai afectate de incidente au fost tronsoanele de fibra optica (30%) si echipamentele retelelor radio de acces GSM (23%).

Durata totala a incidentelor raportate pentru anul 2012 a fost de 1.428 ore, in timp ce durata medie a unui incident a fost de 8,65 ore. Incidentele cauzate de fenomene naturale (in principal cauzate de caderile masive de zapada din lunile de iarna) au avut o durata mult mai mare decat oricare alt tip de incident, in medie 31 de ore. De altfel, cele mai multe incidente (15%) din cursul anului trecut au fost inregistrate in luna ianuarie.

75% dintre incidente au fost descoperite instantaneu, iar restul de 25% au avut intarzieri de descoperire intre 1 si 32 minute, cu numai trei cazuri in care incidentele au fost descoperite intr-o perioada de 2 pana la 7 ore.

Aproximativ jumatate dintre incidentele raportate ar fi putut impiedica sau perturba apelurile de urgenta la numarul 112.

Pe baza rezultatelor studiilor realizate in 2012 si 2013, ANCOM a elaborat si va adopta in curand o procedura nationala de raportare periodica a incidentelor de securitate cu impact semnificativ si, corelat, masurile minime care trebuie luate de furnizori in vederea cresterii gradului de securitate si integritate a retelelor si serviciilor de comunicatii electronice.