​In prima jumatate a acestui an, Orange Romania a inregistrat venituri totale de 449 milioane de euro, in scadere cu 0,6%, in baza comparabila, fata de perioada similara a anului trecut, a anuntat joi liderul pietei de telefonie mobila. Daca s-ar exclude efectul diminuarii tarifelor de interconectare, cresterea veniturilor ar fi de 3,8% comparativ cu trimestrul al doilea din 2012, sustine compania. La 30 iunie 2013, Orange Romania avea 10.200.144 de clienti (n.a SIM-uri valabile), cu aproximativ 154.000 mai multi decat la finalul lunii iunie 2012.

Jean-Francois FallacherFoto: Hotnews
  • "Din totalul veniturilor inregistrate in prima jumatate din acest an, 230 milioane de euro au fost obtinute in al doilea trimestru al lui 2013, inregistrand o crestere de 0,2% fata de aceeasi perioada din 2012. Daca se exclude efectul diminuarii tarifelor de interconectare, cresterea veniturilor este de 3,8% comparativ cu trimestrul al doilea din 2012. Acest lucru confirma tendinta de stabilizare observata in 2012 si mentinuta in primele trei luni ale anului 2013", subliniaza operatorul in comunicatul de presa dat joi.

Compania spune ca se inregistreaza o tendinta de migrare a utilizatorilor dinspre cartele preplatite catre abonamente, sustinuta de planurile tarifare flexibile, adaptate nevoilor de comunicare ale clientilor, precum si de ofertele de smartphone-uri accesibile. Astfel, in ultimele 12 luni numarul de abonati a crescut cu peste 6%.

Evolutia traficului de internet pe mobil continua pe un trend ascendent inregistrand in primul semestru al acestui an o crestere de 90% fata de perioada similara din 2012, pe fondul cresterii vanzarilor de smartphone si al dezvoltarii de aplicatii.

  • „Primele 6 luni ale anului au fost foarte dinamice pentru noi. In luna iunie am lansat Orange TV, un serviciu inovativ, disponibil pe mai multe tipuri de ecrane, care ofera peste 40 de canale HD, facand astfel un pas important spre a le oferi clientilor nostri o experinta completa de comunicare. Rezultatele financiare inregistrate in primul semestru continua tendinta observata la sfarsitul lui 2012 si confirma ca investitiile in calitatea retelei, cu accent pe serviciile de ultima generatie 4G, imbogatirea portofoliului de oferte personalizate, precum si atentia pe care o acordam modului in care interactionam cu clientii nostri sunt apreciate de acestia” a declarat Jean-François Fallacher, CEO Orange Romania.

Datele publicate de Ministerul de Finante arata ca Orange, liderul pietei de telefonie mobila, s-a mentinut anul trecut pe prima pozitie din punct de vedere al profitului net - 116,1 milioane de euro, valoare in scadere insa cu 38,8% fata de 2011. Cel mai apropiat rival, Vodafone, a raportat un profit net de 112,6 milioane de euro, in crestere cu 12,2% fata de anul anterior. Cosmote, al treilea mare operator mobil, a inregistrat anul trecut un profit net de peste 9,83 milioane de euro, fata de o pierdere de 7,26 milioane de euro in 2011.