​Taiwanezii de la HTC au adus in Romania smartphone-ul supradimensionat One max care dispune de ecran de 5,9 inch si va fi disponibil peste doua saptamani, de la circa 3.000 lei. Compania a adus si versiunea dual-sim a lui One.

HTC One maxFoto: HTC

HTC One Max se incadreaza in categoria phablet situata intre smartphone si tableta si are ecran de 5,9 inch, 217 grame greutate, procesor quad-core Qualcomm Snapdragon de 1.7GHz si sistem de operare Android 4.3.

Smartphone-ul e disponibil cu 16 sau 32 GB stocare, are 2 GB de RAM si suporta carduri de memorie microSD de pana la 64 GB. Camera permite inregistrare video 1080p Full HD video cu HDR video, iar ca si conectivitate exista si NFC. Compania spune ca One Max, care va fi pe piata in circa doua saptamani, va avea preturi de la aproximativ 3.000 lei.

Phabletele sunt un segment dominat de Samsung Note, insa reprezentantii HTC spun ca in Romania smartphone-urile cu ecrane de peste 5 inch vor avea vanzari foarte mari din 2014 incolo.

HTC One Max este primul smartphone cu sistem de operare Android care vine cu un senzor de recunoastere a amprentelor, dupa lansarea lui iPhone 5S. Primul terminal care a avut o astfel de tehnologie a fost Motorola Atrix, lansat in 2011.

Compania a lansat si varianta dual-SIM a lui One, cel mai vandut model al marcii. Ca si pret va fi apropiat de One care costa in jur de 2.500 lei "la liber", dar poate fi gasit online si la sub 2.200 lei. Dual-SIM-ul ajunge in maxim o luna in magazine.

Reprezentantii HTC nu au dat cifre de vanzari pentru Romania, insa au spus ca la partea de volum vom asista la o dublare a vanzarilor gamei One, fata de 2012. Estimarile privind intreaga piata a smartphone-urilor in Romania sunt de circa 1,5 milioane unitati.

Pe plan mondial HTC are probleme, a avut pentru prima oara pierderi trimestrul trecut (62 milioane euro), iar daca anul trecut era in top 5 vanzatori mondiali de smartphone-uri, acum a iesit si din top 10. Scaderea a venit mai ales din cauza bugetelor de marketing mult mai mici decat ale rivalilor Apple si Samsung.

HTC are circa 16.000 de angajati si vanzari anuale de 9-10 miliarde dolari. Pana in 2006 compania producea pentru alti jucatori din piata, iar de atunci a ales sa-si promoveze propriul brand. Cota pe piata mondiala a HTC la smartphone-uri este de sub 3%, Samsung avand peste 30%.