Incepand de miercuri, 12 decembrie, clientii Cosmote vor putea achizitiona direct de pe telefonul mobil Rovinieta pentru categoriile de autoturisme A, B, C, D, E, F cu durata de utilizare de 1 sau 7 zile, in functie de categorie, prin transmiterea unui SMS cu tarif normal de 0,062 euro (inclusiv TVA). Pentru un autoturism categoria A si o durata de utilizare de 7 zile tariful rovinietei este de 3,4 euro (TVA inclus). Plata rovinietei prin SMS este disponibila deja in retelele Orange si Vodafone.

Cum se poate achizitiona Rovinieta prin SMS:

  • Pasul 1: Se trimite SMS la Numarul 7500 cu Numarul de inmatriculare al masinii urmat de spatiu si categoria Rovinietei ce va fi achizitionata (de exemplu: B50STY A);
  • Pasul 2: Vei primi un SMS de la 7500 in care ti se va solicita sa confirmi ca toate informatiile sunt corecte (numarul de inmatriculare al masinii, categoria Rovinietei si tipul vehiculului) si ti se comunica pretul total al Rovinietei cumparate prin SMS si valabilitatea Rovinietei;
  • Pasul 3: Daca informatiile de mai sus sunt corecte, trimite SMS cu textul DA la 7500 in aceeasi zi pentru a confirma comanda.(Daca informatiile nu sunt corecte este necesara trimiterea unui nou SMS la 7500 cu detaliile corecte pentru efectuarea comenzii);
  • Pasul 4: Vei primi un mesaj de confirmare a emiterii Rovinietei, seria Rovinietei precum si durata ei de valabilitate.

Detalii despre plata prin SMS a rovienietei puteti gasi si pe site-ul CNADNR.