Ministerul Afacerilor Interne (MAI) a transmis precizari catre HotNews.ro in legatura cu licitatia de 10,5 milioane de euro pentru servicii telecom catre toate unitatile ministerului pentru perioada 01.03.2014 - 28.02.2017. Ministerul spune ca atat 2K Telecom cat si Vodafone au fost desemnati castigatori, procedura finalizandu-se prin incheierea unui acord cadru in data de 21 ianuarie 2014. Urmeaza insa procesul de reofertare ce va fi derulat cu ocazia reluarii competitiei la nivelul fiecarui ordonator de credite al M.A.I. Fiecare dintre contractele subsecvente va fi incheiat cu operatorul economic care va prezenta oferta cu pretul cel mai scazut, spune ministerul.

Contract cadru atribuit in SEAPFoto: SEAP

Un anunt postat in data de 25 ianuarie 2014, pe Sistemul electronic de Achizitii Publice (SEAP, www.e-licitatie.ro, vezi foto) arata ca firmele Vodafone si 2k Telecom (controlata de Alexandru Ghita, fratele lui Sebastian Ghita) au castigat un contract-cadru pentru furnizarea de servicii IT Ministerului Afacerilor Interne (MAI). Valoarea contractului este de 10,5 milioane euro, potrivit anuntului.

In acelasi anunt, se preciza ca acest acord cadru "nu poate fi subcontractat".

Pe de alta parte, datele din SEAP referitoare la participantii la aceasta procedura de achizitii publice indica faptul ca s-au depus doua oferte: Una din partea 2K Telecom, avand subcontractanti pe Romtelecom, UPC, Orange si RCS&RDS, iar cea de-a doua din partea Vodafone. (vezi documentul atasat).

HotNews.ro a prezentat aceste informatii in data de 27 ianuarie 2014. Pe baza anuntului de atribuire din SEAP si Mediafax a dat in aceeasi zi informatia ca 2K Telecom si Vodafone vor furniza MAI servicii telecom de 10,5 milioane euro pe trei ani.

HotNews.ro a adresat in aceeasi zi urmatoarele intrebari catre MAI:

1. A fost finalizata aceasta licitatie? Daca da, de ce apar 2 castigatori: 2K Telecom si Vodafone?

- Din valoarea totala a contractului, cat ii revine 2K Telecom si cat Vodafone?

- Este normal ca ati declarat castigatoare oferta 2K Telecom care are subcontractanti, in conditiile in care se spune ca acest contract nu poate fi subcontractat? Care este explicatia?

2. Daca nu s-a finalizat aceasta procedura, ce urmeaza in perioada urmatoare? Va fi un singur castigator, in final?

A doua zi, pe 28 ianuarie 2014, HotNews.ro a solicitat detalii si din partea Vodafone si 2K Telecom.Vodafone a avut prima reactie, in aceeasi zi, intr-un comunicat, in care a precizat ca:

  • "Pentru contractul de servicii de telecomunicatii destinate Ministerului Afacerilor Interne, Vodafone Romania concureaza cu 2K Telecom si subcontractantii acestuia (Romtelecom, UPC Romania, Orange Romania si RCS-RDS). Potrivit contractelor cadru semnate in urma licitatiei, atat cu Vodafone, cat si cu 2K Telecom, cele doua companii vor depune oferte individuale pentru fiecare unitate/institutie subordonata MAI. Desemnarea castigatorului, fie 2K Telecom, fie Vodafone Romania, urmeaza sa fie facuta in urma competitiei intre aceste doua companii. Vodafone face aceste precizari pentru o corecta informare a publicului".

Tot pe 28 ianuarie, firma 2K Telecom a raspuns via email solicitarii de informatii din partea HotNews.ro cu urmatoarele fraze: "Articolul publicat ieri e o minciuna. 2k va va actiona in instanta".

  • Ministerul de Interne: Acordul-cadru si contractele subsecvente nu pot fi subcontractate, cu exceptia subcontractantilor declarati prin Lista participantilor la procedura:

Pe 10 februarie,Ministerul de Interne a raspuns intrebarilor HotNews.ro. Iata raspunsul integral al MAI:

"Ca urmare a cererii dumneavoastra inregistrata la Directia Informare si Relatii Publice cu numarul de mai sus, va comunicam faptul ca, licitatia la care faceti referire a fost finalizata.

Referitor la intrebarea 'de ce apar doi castigatori', precizam ca, in conformitate cu prevederilor sectiunii II.1.4 'Informatii privind acordul-cadru' din Fisa de Date, acordul-cadru se va incheia cu maximum 4 operatori economici.

Intrucat, in cadrul procedurii de achizitie publica, doar S.C. 2K Telecom S.R.L. si S.C. Vodafone S.A. au depus oferte, indeplinind criteriile de calificare si selectie solicitate si prezentand, totodata, oferte admisibile, ambii ofertanti au fost desemnati castigatori, procedura finalizandu-se prin incheierea acordului-cadru in conformitate cu prevederile art. 148^1, lit. b) din O.U.G. nr. 34/2006, care stipuleaza faptul ca: 'In cazul in care numarul operatorilor economici care au indeplinit criteriile de calificare si selectie si care au prezentat oferte admisibile este mai mic decat numarul minim indicat in anuntul/invitatia de participare, autoritatea contractanta are dreptul [..] de a continua procedura de atribuire pentru incheierea acordului-cadru numai cu acel/acei operator/operatori economic/economici care indeplineste/ indeplinesc criteriile de calificare si selectie solicitate si care au prezentat oferta admisibila'.

In ceea ce priveste intrebarea 'din valoarea totala a contractului, cat ii revine 2K Telecom si cat Vodafone?', mentionam faptul ca, in prezent, nu se poate determina procentul din valoarea totala a contractului care revine fiecaruia dintre cei doi operatori economici, intrucat ambii operatori desemnati castigatori, pornesc de pe pozitii de egalitate in derularea acordului-cadru.

Astfel, in procesul de reofertare ce va fi derulat cu ocazia reluarii competitiei la nivelul fiecarui ordonator de credite al M.A.I., in conformitate cu prevederile art. 149, alin. (2) lit.b) din O.U.G. nr. 34/2006 si sectiunea II.1.4) din Fisa de date, fiecare dintre contractele subsecvente vor fi incheiate cu operatorul economic care va prezenta oferta cu pretul cel mai scazut.

In acest sens, precizam ca in sectiunea II.1.4) din Fisa de date, s-au mentionat urmatoarele: 'contractele subsecvente se vor incheia de fiecare unitate a M.A.I. in functie de necesitati si fondurile disponibile ale ordonatorilor de credite'. De asemenea, conform sectiunii VI.3) din Fisa de date: 'contractele subsecvente se vor atribui prin reluarea competitiei cu operatorii economici semnatari ai acordului-cadru, in vederea imbunatatirii pretului initial ofertat, ori de cate ori autoritatea contractanta decide achizitionarea de produse ce fac obiectul acestuia'.

Prin selectarea acestui tip procedura, Ministerul Afacerilor Interne a urmarit crearea unui mediu concurential real, care va asigura respectarea principiilor care stau la baza atribuirii contractului de achizitie publica, in special principiul eficientei utilizarii fondurilor publice.

Cu privire la intrebarea 'este normal ca ati declarat castigatoare oferta 2K Telecom care are subcontractanti, in conditiile in care se spune ca acest contract nu poate fi subcontractat? Care este explicatia?', mentionam ca ofertele 2K Telecom si Vodafone Romania au fost declarate, in mod legal, castigatoare, intrucat ambele au indeplinit criteriile de calificare si selectie, respectand prevederile sectiunii III.2.3-Capacitatea Tehnica, Cerinta nr. 3 -Informatii privind subcontractantii, din Fisa de date.

Pentru o corecta informare, facem precizarea ca acordul-cadru si contractele subsecvente nu pot fi subcontractate, cu exceptia subcontractantilor declarati prin Lista participantilor la procedura, publicata pe SEAP sub nr. CN146739/027 din data de 21.11.2013. Acest lucru se poate face prin respectarea prevederilor art.45, alin.(1) din OUG nr. 34/2006, cu modificarile si completarile ulterioare, care stipuleaza faptul ca 'Fara a i se diminua raspunderea in ceea ce priveste modul de indeplinire a viitorului contract de achizitie publica, ofertantul are dreptul de a include in propunerea tehnica posibilitatea de a subcontracta o parte din contractul respectiv', coroborat cu art. 96 alin. (2) din H.G. nr. 925/2006, care mentioneaza ca: 'Pe parcursul derularii contractului, contractantul nu are dreptul de a inlocui subcontractantii nominalizati in oferta fara acceptul autoritatii contractante, iar eventuala inlocuire a acestora nu trebuie sa conduca la modificarea propunerii tehnice sau financiare initiale'.

In ceea ce priveste ultima intrebare, va facem cunoscut faptul ca procedura de achizitie a fost finalizata, prin incheierea acordului-cadru cu doi ofertanti desemnati castigatori".

Informatii relevante din SEAP despre licitatia organizata de MAI:

In anuntul de atribuire din SEAP (numarul 143835/25.01.2014) se mentioneaza ca acest contract "nu ar putea fi subcontractat". Cu toate acestea, oferta depusa de 2K Telecom are ca subcontractanti pe: Romtelecom, UPC, Orange si RCS&RDS, informatii care se regasesc doar daca se verifica datele prezentate in dreptul anuntului de participare al licitatiei (din data de 20. 09. 2013).

In plus, la anuntul de atribuire al contractului este facuta urmatoarea precizare:

  • "Intrucat modalitatea de atribuire este acord-cadru cu 4 (patru) operatori economici, in cazul in care doua sau mai multe oferte clasate pe unul din primele 4 (patru) locuri ale clasamentului, prezinta acelasi pret, Autoritatea contractanta va solicita ofertantilor cu preturi egale, o noua propunere financiara in plic inchis, a carei valoare nu trebuie imbunatatita decat pana la nivelul pretului oferta de operatorul clasat pe locul anterior. Contractele subsecvente se vor atribui prin reluarea competitiei cu operatorii economici semnatari ai acordului-cadru, in vederea imbunatatirii pretului initial ofertat, ori de cate ori autoritatea contractanta decide achizitionarea de produse ce fac obiectul acestuia".

Ce spun datele initiale ale licitatiei demarate in septembrie 2013:

Pe de alta parte, in luna septembrie 2013, cand se publica in SEAP anuntul de participare (146739/24.09.2013 - vezi fisa de date in documentul atasat) la aceasta licitatie a MAI se cereau documente in cazul in care oferta era depusa de catre o asociere:

  • "In cazul in care oferta este depusa de o asociere, fiecare asociat (inclusiv liderul) va prezenta documentele si formularele mentionate. In cazul in care persoana care semneaza declaratiile / formularele solicitate nu este reprezentantul legal al operatorului economic (lider, asociat, subcontractor), se va atasa o imputernicire pentru acesta, conform Formularul 14.", se preciza in anuntul de participare al acestei licitatii.

Alte informatii despre acest contract- cadru din SEAP:

" Contractele subsecvente urmeaza sa se atribuie prin reluarea competitiei: Da

Cu reluarea competitiei in SEAP: Nu

Acord-cadru cu maxim 4 agenti economici

Durata acordului-cadru: 36 luni

Frecventa si valoarea contractelor ce vor fi atribuite: Contractele subsecvente se vor incheia anual, de catre fiecare unitate a M.A.I. (anexa 5 la ) in functie de necesitati si fondurile disponibile ale ordonatorilor de credite".