Valerian Vreme, fost ministru al Comunicatiilor in perioada septembrie 2010-februarie 2012, acuzat de procurorii DNA de abuz in serviciu in dosarul licentelor Microsoft in perioada cat a fost ministru, a declarat pentru HotNews.ro ca se considera nevinovat dar ca se va supune regulilor Justitiei. "De aceea am cerut sa fie libera Justitia, pentru a ne proba nevinovatia", a spus Vreme. Acesta sustine ca si acum cand citeste prevederile Hotararii de Guvern 460/2009, in baza careia a semnat actul aditional de care este acuzat, nu intelege unde este ilegalitatea, si in plus a si respins, in mod motivat, o ultima plata de circa 20 milioane de euro catre Fujitsu Siemens, 'bani care s-au intors la bugetul de stat'.

Valerian Vreme (foto arhiva)Foto: AGERPRES
  • "Imi voi proba nevinovatia in fata organelor statului. Este vorba de Hotararea de Guvern 460/2009, in baza careia s-a hotarat sa se faca acel contract subsecvent pe care l-am semnat. Este o disputa daca institutiile scolare fac sau nu obiectul acestei Hotarari. Eu am achiesat la solutia care mi-a fost propusa la acel moment de personalul tehnic din Minister. Este vorba de art. 1 aliniatul 2 din HG 460/2009. Si acum cand il citesc imi spune clar ca acel contract a fost facut in conditii de legalitate. Personalul tehnic a venit cu solutia respectiva prin care o scoala si scolile - institutiile din invatamant - fac obiectul acestei Hotarari. Deci art. 1 aliniatul 2 spune acest lucru. Mai departe ma voi supune tuturor regulilor justitiei", a declarat pentru HotNews.ro fostul ministru de comunicatii Valerian Vreme.

Acuzatiile care i se aduc lui Valerian Vreme:

Procurorii DNA au cerut inceperea urmaririi penale fata de Valerian Vreme, ministrul Comunicaţiilor şi Societăţii Informaţionale, în perioada septembrie 2010 - februarie 2012 şi în prezent deputat în Parlamentul României, pentru săvârşirea infracţiunii de abuz în serviciu, constând în aceea că ar fi încheiat contractul subsecvent referitor la suplimentarea numărului de licenţe MECTS, pentru şcoli - contractul de furnizare produse nr.108 din 17 august 2011 în baza căruia MCSI a efectuat plăţi totale de 8.825.673,50 euro, în condiţiile în care HG nr.460/2009 nu a reglementat situaţia licenţelor destinate unităţilor de învăţământ, iar preţul licenţelor nu reflectă discount - ul acordat de Microsoft, nu a dispus măsuri cu privire la aspectele sesizate de către FTS România prin adresa nr. 4550/02.12.2010, cu privire la servicii neprestate.

Intrebat la ce se refera acuzatiile ca ", nu a dispus măsuri cu privire la aspectele sesizate de către FTS România prin adresa nr. 4550/02.12.2010, cu privire la servicii neprestate", Vreme a declarat:

  • "Nu stiu la ce se refera, cred ca se refera la contractul cu Fujitsu Siemens si singura mea actiune legata de acel contract a fost ca am refuzat, dar motivat, ultima plata care trebuia facuta. Am avut in spate o motivatie, o corespondenta intre minister si ei. Fujitsu Siemens se separase in 2 companii si nici una dintre companii nu a putut proba ca ar fi beneficiari ai respectivei creante. In rest nici nu stiu de servicii sau de alte chestii.
  • Pentru mine este o supriza pentru ca citesc si acum si ma uit la articolul asta, iar referitor la Fujitsu Siemens cred ca erau vreo 20 de milioane de euro pe care nu i-am platit , bani care nu au facut altceva decat sa reintregeasca bugetul statului. S-au intors la bugetul de stat.
  • Nici nu stiu de ce sunt citat cu asemenea chestie. La 51 de ani este pentru prima data cand ma confrunt cu asemenea probleme juridice de acest nivel. Nici nu stiu cum o sa procedez", a mai spus fostul ministru al Comunicatiilor.

Intrebat daca a fost instiintat sau chemat la DNA, Valerian Vreme a spus:

  • "Nu am primit nimic. Am primit telefonul de la voi si anterior am vazut la TV ce ati vazut cu totii", a spus acesta.

Cererea referitoare la efectuarea urmăririi penale are în vedere faptul că, în acest moment, există aspecte din care rezultă suspiciunea rezonabilă care conturează următoarea stare de fapt:

Direcţia Naţională Anticorupţie a fost sesizată la data de 5 iunie 2013 de către Corpul de Control al Primului – Ministru, ca urmare a acţiunii de control efectuată la Ministerul pentru Societatea Informaţională şi la Ministerul Educaţiei Naţionale, în legătură cu închirierea de licenţe educaţionale.

Pentru detalii privind acuzatiile aduse ministrilor Daniel Funeriu si Valerian Vreme de catre Corpul de Control al prmierului Ponta citeste si:

Întrucât din Raportul de control rezultau indicii cu privire la încheierea, în condiţii nelegale, a contractului comercial de închiriere licenţe din 15.04.2004, extins ulterior pentru produse educaţionale Microsoft, a actelor adiţionale la acest contract, precum şi a contractelor aferente derulării Programul „Sistem Educaţional Informatizat” (SEI), Direcţia Naţională Anticorupţie s-a sesizat din oficiu cu privire la săvârşirea unor infracţiuni de abuz în serviciu şi respectiv a unor infracţiuni de corupţie în legătură cu derularea acestor contracte.

În acest mod, au fost obţinute probe din care rezultăminiştrii Nica Dan, Mihăilescu Petru Şerban, Adriana Ţicău, Athanasiu Alexandru, Tănăsescu Mihai Nicolae şi Gabriel Sandu şi-au exercitat cu rea credinţă atribuţiile de serviciu, determinând încheierea contractului cadru de licenţiere din 15.04.2004 în condiţii oneroase pentru bugetul de stat, asigurând posibilitatea deturnării unui discount de circa 47% acordat de Microsoft în considerarea Guvernului României, şi implicit permiţând plata unor comisioane către persoanele implicate.

Totodată, există indicii că persoanele mai sus menţionate au pretins şi primit sume de bani pentru a-şi exercita în mod defectuos atribuţiile de serviciu şi pentru a-şi exercita influenţa asupra altor persoane în vederea favorizării firmei Fujitsu Siemens Computers în legătură cu încheierea şi derularea contractului de licenţiere Microsoft.

Astfel, contractul cadru de licenţiere Microsoft s-a încheiat cu încălcarea dispoziţiilor egale privind achiziţiile publice, invocându-se în mod nereal calitatea de unic distribuitor a Fujitsu Siemens Computers, la un preţ cu cel puţin 40% mai mare faţă de preţul real, având la bază un necesar nefundamentat.

Extensia cu privire la produse educaţionale (n.a de care sunt acuzati Funeriu si Vreme) s-a realizat, de asemenea cu încălcare dispoziţiilor legale privind achiziţiile publice, având în vedere că obiectul contractului cadru viza licenţele pentru administraţia publică, Fujitsu Siemens Computers nu era distribuitor de produse educaţionale, iar de discount-ul acordat de firma Microsoft în considerarea Guvernului României au beneficiat firmele private.

Mai mult, conform scrisorilor de confort şi biletelor la ordin emise, Guvernul Român garanta creditul, în timp ce firma Fujitsu Siemens Computers, care susţinea că a venit cu oferta de finanţare, nu depunea nici măcar garanţie de bună execuţie a contractului.

Din cercetările efectuate rezultă că din cele 54 milioane USD achitate de Guvernul României în baza contractului cadru şi a extensiei din luna noiembrie 2004, suma de 20 milioane USD reprezintă comisioane pretinse de persoanele implicate în derularea proiectului din cadrul Guvernului României, din ministerele și societăţilor implicate.