Asocierea formata din Hewlett-Packard Romania, Provus Service Provider, S&T Romania, avand ca subcontractanti pe Siveco Romania, Quantrio Consulting si Avangarde Medical, va implementa in urmatoarele sase luni un sistem informatic de telemedicina pentru zonele rurale care nu au acces la servicii specializate de ingrijire medicala. Contractul, in valoare de aproape 14 milioane euro, finantat din fonduri UE nerambursabile si fonduri bugetare, a fost castigat in urma unei licitatii deschise organizate de Ministerul Sanatatii, fiind atribuit in data de 14 septembrie, conform datelor din Sistemul Electronic de Achizitii Publice (SEAP).

Sistem IT de telemedicinaFoto: Ministerul Sanatatii

In cadrul licitatiei organizate de Ministerul Sanatatii au fost depuse 6 oferte, din care doar 4 au fost declarate admisibile, arata datele din SEAP. Castigatoare a fost declarata asocierea condusa de HP. Celelalte cinci oferte au fost urmatoarele:

  • 1. Asocierea formata din Dedalus Teamnet, Antisel Ro si BTL Romania Aparatura Medicala
  • 2. Asocierea formata din Telekom Romania Mobile Communications, Assist Software, avand ca subcontractanti pe Hellimed SRL si Greensoft SRL
  • 3. Asocierea formata din: Softline International, European Funds Invest, Information Business Consulting, avand ca subcontractanti firmele Hellimed SRL, Greensoft SRL
  • 4. Romsys SRL, avand ca subcontractanti firmele Smart Control SRL, Hellimed SRL, Total Soft si Greensoft SRL
  • 5. GMV Soluciones Globales internet S.A.U. (Madrid, Spania), avand ca subcontractanti firmele Insoft Development & Consulting SRL si Hellimed SRL.

Valoarea estimata initial a contractului a fost de 63.153.937 lei (fara TVA), iar valoarea finala a contractului atribuit a fost de 49 milioane lei (fara TVA). Luand in calcul TVA, valoarea finala a contractului a fost de peste 60,7 milioane lei (13,8 milioane euro).

  • Cum va functiona sistemul IT de telemedicina

Sistem va avea rolul de a asista medicul de familie in rezolvarea episoadelor medicale pentru pacientii proprii prin implicarea unuia sau mai multor medici specialisti aflati in alte locatii geografice.

Sistemul va trebui sa ofere posibilitatea de scalabilitate verticala si orizontala a sistemului informatic, fara modificarea arhitecturii acestuia, pana la urmatoarele valori:

a) 5 milioane de pacienti;

b) 10.000 de utilizatori medicali (medici de familie si medici specialisti).

Cateva dintre functiile pe care va trebui sa le ofere acest sistem IT:

- Sa permita identificarea unica a tuturor utilizatorilor sistemului si sa colecteze date destinate auditurilor legale privind activitatea acestora in sistem.

- Sa puna la dispozitia medicilor ce utilizeaza SIT un sistem de semnatura electronica avansata (calificata) conform reglementarilor legale existente, bazata pe certificatele calificate ale acestora si utilizata in semnarea documentelor electronice asociate episoadelor medicale.

- Sa integreze un set de echipamente medico-informatice ce pot fi utilizate de medicul de familie in scopul achizitiei de date relevante in stabilirea unui diagnostic corect si rapid, sa le utilizeze in colectarea datelor de la pacient si sa asigure transmiterea lor corecta pentru stocare in fisa pacientului (FP). Setul de echipamente medico-informatice trebuie sa acopere cel putin:

  • a) monitorizarea parametrilor vitali (minim puls, tensiune arteriala, temperatura, saturatie oxigen);
  • b) evaluarea functiei pulmonare;
  • c) inregistrarea si analiza electrocardiogramei;
  • d) analize biochimice (minim 15 teste diferite);
  • e) investigatii ecografie (pentru medicii care au competente in ecografia generala).

- Echipamentele medico-informatice trebuie sa poata fi utilizate atat stationar, in cabinetul medicului de familie, cat si mobil, in afara acestuia. Echipamentele trebuie sa poata prelua date medicale si atunci cand nu sunt conectate la sistem (in mod off-line) si sa le sincronizeze de indata ce au fost reconectate.

- Sa permita, in timp, integrarea si utilizarea in sistem a altor echipamente medicale diverse prin dezvoltarea unui nivel de abstractizare software (middleware) al acestora.

- Sa permita accesul la datele medicale asociate unui pacient, cu acordul acestuia, pentru medicul sau de familie si unul sau mai multi medici specialisti pentru un mai bun diagnostic si tratament.

- Sa asigure intregul proces de gestiune a episoadelor medicale asociate fiecarui pacient;

- Sa se integreze fara suprapunerea sau duplicarea functionalitatilor cu sistemele nationale existente (SIUI, DES, CEAS);

- Sa asigure interactiunea audio/video in timp real si accesul comun la date pentru medicii asociati evenimentului in vederea acordarii unei a doua opinii medicale;

- Sa integreze datele medicale asociate proceselor SIT intr-o maniera standardizata, conform specificatiilor HL7, cu celelalte sisteme aflate in zona de autoritate a MS, a CNAS si a entitatilor administrative subordonate acestora;

- Sistemul trebuie sa asigure sincronizarea cu sistemul DES. Conditiile, continutul si forma de transmitere a datelor precum si modalitatile de acces la ele sunt aceleasi care se aplica intregului dosar al pacientului si sunt conforme specificatiilor de interconectare ale sistemului 'Dosarul Electronic de Sanatate', specificatii facute publice de catre CNAS;

Mai multe detalii in caietul de sarcini atasat.