​Grupul Vodafone a anuntat luni ca a terminat discutiile cu Liberty Global, proprietarul UPC Romania, privind un posibil schimb de active, anunt pe care-l facusera in luna iunie din acest an. Negocierile s-au blocat din cauza neintelegerilor privind operatiunile fiecarui grup pe piata din Germania, precum si a diferentelor de opinie referitoare la valoarea companiei britanice Virgin Media, detinuta de Liberty Global, spun surse citate de Bloomberg. La inceputul acestui an, surse apropiate negocierilor precizasera ca cele doua grupuri discuta o posibila schimbare de active, o combinare a operatiunilor pe pietele vest europene sau chiar o fuziune completa.

Liberty Global si Vodafone au impreuna venituri anuale de peste 80 miliarde lire sterline si o capitalizare de piata de aproape 130 miliarde lire sterline.

Miliardarul american Jon Malone, care detine Liberty Global, a precizat insa intr-un interviu in aceasta luna ca cele doua companii nu au reusit sa ajunga inca la un acord care sa fie un succes pentru ambele parti.

  • Afacerile Vodafone si UPC in Romania la 30 iunie 2015

Vodafone Romania, al doilea mare operator local de telefonie mobila, a ajuns in trimestrul incheiat la 30 iunie 2015 la un numar total de 8.801.590 utilizatori ai serviciilor mobile, de voce si internet fix si ai serviciilor M2M, in crestere cu 233.838 clienti (n.a SIM-uri valabile), fata de aceeasi perioada a anului trecut. In aceeasi perioada de referinta, veniturile din servicii au crescut cu 5,7% pana la 166,8 milioane de euro, iar consumul de date mobile a crescut cu 128,7%.

La 30 iunie 2015, UPC Romania avea in total 1,192 milioane de clienti, in crestere cu 34.300 de clienti fata de aceeasi perioada din 2014 si cu 14.600 de clienti fata de primele trei luni din 2015, conform datelor Liberty Global. Operatorul a ajuns la 1,18 milioane de abonati TV, in crestere cu 12.200 abonati fata de primul trimestru din 2015. UPC a continuat sa piarda clienti la serviciul TV prin satelit (DTH), respectiv un minus de 4.400 de abonati, pierdere care a fost insa compensata de cresterea numarului de clienti pe cablu analogic (+ 4800) si digital (+11.800).

La 30 iunie 2015, UPC a ajuns la 460.800 abonati de internet, in crestere cu 16.800 abonati fata de primul trimestru din 2015. In aceeasi perioada de referinta, operatorul a ajuns la 327.900 abonati de telefonie fixa, in crestere cu 14.600 abonati.