Posta Romana isi va actualiza de la 1 martie 2016 tarifele la trimiterile postale interne si internationale, ceea ce va presupune cresterea unor tarife si reducerea altora. Concret, in cazul trimiterii unui colet postal intern cu greutatea de 1 kilogram, tariful va creste de la 2,2 lei in prezent pana la 4,8 lei de la 1 martie. Pe de alta parte, in cazul trimiterii unui colet intern cu greutatea de 5 kilograme, tariful va scadea de la 7,2 lei in prezent, la 6,8 lei de la 1 martie 2016. Posta admite ca exista cresteri si de pana la 9 ori a tarifelor trimiterilor internationale, pe care le justifica prin lipsa unei actualizari a preturilor timp de 12 ani si prin volumul mic de trimiteri.

Posta Romana, sediu centralFoto: Posta Romana
  • Vezi aici ce tarife interne si externe va avea Posta Romana de la 1 martie 2016
  • "Posta Romana, in perfect acord cu reglementarile si acordul ANCOM (n.a autoritatea de reglementare in comunicatii), a decis actualizarea unor tarife la produse din sfera serviciului universal. Aceasta actualizare inseamna atat cresterea unor tarife, cat si reducerea altora. In plus, majorarile, acolo unde ele exista, au survenit in conditiile in care aceste tarife nu au suportat niciun fel de modificare in ultimii 12 ani.
  • Operatorii de pe piata serviciilor postale si de curierat, precum si alte companii din sfera serviciilor, inclusiv a celor financiare, iau astfel de decizii in mod curent si acestea sunt decizii de business. Posta Romana nu opereaza nicio modificare tarifara care sa nu respecte reglementarile legale in vigoare si principiile stabilite de ANCOM", se arata intr-un comunicat transmis vineri de Posta Romana.

Posta Romana a prezentat vineri principalele modificari tarifare care vor avea loc de la 1 martie 2016 la nivelul fiecarei componente a tarifului unei trimiteri.

Astfel, in cazul coletelor postale interne, cu greutate pana la 10 Kg (inclusiv), unde ultima modificare operata la nivelul tarifelor a fost in anul 2008, "tariful fix/trimitere se va majora de la 1,20 lei/trimitere la 4,30 lei/trimitere, in timp ce tariful pe fiecare kilogram sau fractie de kilogram se va diminua de la 1,20 lei/kg la 0,50 lei/kg", anunta Posta.

Cum se traduc aceste modificari in tariful trimiterii unui colet? Tarifele cresc la trimiterea in tara a coletelor cu greutate mica si scad in cazul celor cu greutate mai mare.

  • Crestere de tarif - in cazul unui colet de 1 Kg

Concret, in cazul trimiterii unui colet postal intern cu greutatea de 1 kilogram, tariful va creste de la 2,2 lei in prezent (1,2 lei cat este tariful fix de trimitere + 1,2 lei cat este tariful pe fiecare kilogram sau fractie de kilogram) pana la 4,8 lei de la 1 martie 2016 (4,3 lei cat va fi tariful fix de trimitere + 0,5 lei cat va fi tariful pe fiecare kilogram sau fractie de kilogram).

  • Reducere de tarif - in cazul unui colet de 5 Kg

Pe de alta parte, in cazul trimiterii unui colet intern cu greutatea de 5 kilograme, tariful va scadea de la 7,2 lei in prezent (1,2 lei cat este tariful fix de trimitere + 6 lei cat ajunge tariful pe fiecare kilogram sau fractie de kilogram) pana la 6,8 lei de la 1 martie 2016 (4,3 lei cat va fi tariful fix de trimitere + 2,5 lei cat va fi tariful pe fiecare kilogram sau fractie de kilogram).

  • Mai jos prezentam restul comunicatului Postei Romane:

Trimiteri interne din sfera serviciului universal (tarife scutite de TVA):

Colete postale interne, cu greutate pana la 10 kg (inclusiv)

  • ultima modificare operata: in 2008
  • tariful fix/trimitere se va majora de la 1,20 lei/trimitere la 4,30 lei/trimitere, in timp ce tariful pe fiecare kilogram sau fractie de kilogram se va diminua de la 1,20 lei/kg la 0,50 lei/kg;
  • se va modifica structura tarifara a trimiterilor RETUR, avand ca obiect colete postale cu greutate pana la 10 kg (inclusiv), prin introducerea, pe langa tariful  pe fiecare kilogram sau fractie de kilogram de 0,50 lei, a unui tarif fix/trimitere de 1,50 lei/trimitere;
  • in cazul prezentarii unui volum de colete postale interne, cu greutate pana la 2 kg (inclusiv) de peste 50 trimiteri/luna, clientii Postei Romane pot accesa noua grila de tarife speciale, beneficiind astfel de tarife reduse cu pana la 30%.

Aceste modificari tarifare operate de Posta Romana au avut la baza acoperirea costurilor generate de prestarea serviciilor postale interne din sfera serviciului postal universal si au fost aprobate de ANCOM.

Trimiteri internationale din sfera serviciului universal (tarife scutite de TVA):

1. Trimiteri internationale de corespondenta neprioritara/prioritara, cu greutate pana la 2 kg (inclusiv)

  • ultima modificare operata: in 2004
  • s-a eliminat tarifarea diferentiata pentru Europa/Restul lumii, in cazul trimiterilor prioritare.

2. Trimiteri internationale de imprimate internationale neprioritare/prioritare cu greutate pana la 2 kg (inclusiv)

  • ultima modificare operata: in 2004
  • s-a eliminat tarifarea diferentiata pentru Europa/Restul lumii, in cazul trimiterilor prioritare;
  • tarifele practicate pentru trimiterile internationale de imprimate neprioritare/prioritare cu greutate pana la 2 kg (inclusiv) vor fi la acelasi nivel cu cele aferente trimiterilor de corespondenta internationala neprioritara/prioritara cu greutate pana la 2 kg (inclusiv).

3. Trimiteri internationale recomandate prioritare

  • ultima modificare operata: in 2004

Si aceste modificari tarifare operate de Posta Romana au avut la baza acoperirea costurilor generate de prestarea serviciilor postale internationale din sfera serviciului postal universal (segment intern si international) si au fost aprobate de ANCOM.

In ceea ce priveste cresterea 'de pana la 9 ori' - asa cum a notat profit.ro - a tarifelor trimiterilor internationale, avand ca obiect trimiteri din categoria imprimate neprioritare, precizam ca volumul anual al trimiterilor de imprimate internationale neprioritare cu greutate 1.000-2.000g reprezinta mai putin de 2% din traficul total inregistrat de Posta Romana pe acest segment, pe parcursul unui an de zile".