SNR, obligata sa reevalueze ofertele licitatiei de peste 100 milioane de lei pentru implementarea televiziunii digitale terestre, castigata initial de Ericsson

de Adrian Vasilache     HotNews.ro
Vineri, 12 februarie 2016, 21:28 Economie | Telecom

Televiziune digitala terestra
Foto: Free Images
Societatea Nationala de Radiocomunicatii (SNR) a fost obligata, printr-o decizie definitiva data joi, 11 februarie, de catre Curtea de Apel, sa reevalueze ofertele in licitatia de implementare a televiziunii digitale terestre in Romania, contract cu o valoare estimata fara TVA de peste 101,5 milioane lei. Initial, licitatia a fost castigata de asocierea Ericsson Telecommunications Romania - Ericsson AB. Celalalt ofertant, Frontal Communication, a atacat initial rezultatul la Consiliul National de Solutionare a Contestatiilor, care i-a respins cererea, asa ca firma s-a adresat Curtii de Apel care i-a dat castig de cauza.
  • SNR este operatorul national care transmite posturile publice de radio si televiziune, iar potrivit informatiilor TVR, fondurile pe care televiziunea publica le primeste de la bugetul de stat merg in proportie de aproximativ 90% direct catre SNR, pentru transmisia TV terestra.
  • Televiziunea digitala terestra ar trebui sa fie o alternativa la platformele de televiziune prin cablu si satelit. Vezi in articol in ce stadiu este implementarea televiziunii digitale terestre in Romania


Iata decizia Curtii de Apel din data de 11 februarie 2016:

  • "Solutia pe scurt: Admite plangerea. Modifica decizia CNSC nr. 1612/C10/1570/25.09.2015 in sensul ca: Admite contestatia. Anuleaza raportul procedurii nr. 8235/07.08.2015. Dispune reevaluarea ofertelor conform considerentelor prezentei decizii. Respinge cererea de interventie. Definitiva. Pronuntata in sedinta publica".


Contactat de HotNews.ro, avocatul Catalin Alexandru, partener al Casei de Avocatura Peli Filip, a declarat ca 'o astfel de decizie nu mai poate fi atacata la nici o alta instanta superioara'.

HotNews.ro a scris inca din 13 octombrie 2015 ca cea mai mare parte a licitatiei de implementare a televiziunii digitale terestre in Romania, contract cu o valoare estimata fara TVA de peste 101,5 milioane lei, este blocata la Curtea de Apel, in urma unei actiuni demarate cu o zi in urma de Frontal Communication.

Consiliul National pentru Solutionarea Contestatiilor (CNSC) a decis in 25 septembrie ca cea mai mare parte a licitatiei pentru implementarea televiziunii digitale terestre in Romania, contract cu o valoare estimata fara TVA de peste 101,5 milioane lei, care este demarata de Societatea Nationala de Radiocomunicatii, poate continua. CNSC a respins practic contestatia formulata de Frontal Communication, care a cerut reevaluarea ofertei declarate castigatoare a asocierii Ericsson Telecommunications Romania - Ericsson AB. Frontal Communication nu s-a oprit insa aici.

Ce declara atunci pentru HotNews.ro Eugen Brad, directorul general al SNR:

  • "Avem emitatoare in Bucuresti, Iasi, Timisoara si Cluj, iar azi am pornit emitatorul din varful Costila, din muntii Bucegi, unde este cel mai inalt punct din tara de unde se poate emite. Este o solutie tranzitorie. Am marit aria de acoperire cu televiziune digitala terestra in standard DVB-T 2 de la 24% undeva la 40% din populatie. Avem tinta de acoperire de 50% la finalul anului si o vom realiza. Pe de alta parte, dupa cum stiti unul dintre cei doi operatori care au participat la licitatie a contestat rezultatul licitatiei la CNSC, care a respins contestatia. Acest operator a facut insa in aceasta saptamana intampinare la Curtea de Apel si asteptam acum decizia instantei", declara, in 13 octombrie 2015, Eugen Brad, director general al SNR.


Pentru detalii citeste si: O veste buna si una rea cu implementarea de catre SNR a televiziunii digitale terestre in Romania: Acoperirea in populatie a ajuns la circa 40%, dar procesul este blocat la Curtea de Apel

  • Ce este si in ce stadiu se afla implementarea de catre SNR a televiziunii digitale terestre in Romania


Televiziunea digitala terestra ar trebui sa fie o alternativa la platformele de televiziune prin cablu si satelit.

Dupa esecul unei licitatii de peste 120 milioane de euro, soldata cu demiterea directorului general, Gabriel Grecu, Societatea Nationala de Radiocomunicatii (SNR) a relansat in luna mai 2015 licitatia pentru implementarea unei retele nationale de televiziune digitala terestra. De aceasta data se doreste implementarea unui singur multiplex digital pe care se vor transmite 'free to air' programe publice si comerciale de televiziune si care ar trebui sa asigure o acoperire de minim 90% din populatia tarii pana la data de 31 decembrie 2016. Licitatia a fost impartita in doua parti, iar proiectul are o valoare cumulata estimata la 115,64 milioane de lei cu TVA (peste 26,2 milioane de euro) si va fi finantat din surse atrase (credit furnizor).

Decizia pronuntata in 11 februarie 2016 de Curtea de Apel vizeaza cea mai mare parte a acestei licitatii de achizitie de echipamente.

  • Un multiplex digital reprezinta un grup de servicii de programe radio, TV si alte servicii multimedia transmise de la statii de emisie catre utilizatorii finali pe cale radio terestra.


Acest multiplex DVBT-2, pentru care a fost lansata licitatia de 115,6 milioane lei, ar trebui sa fie capabil sa transmita 16 programe in format Standard Definition (SD) sau o combinatie de programe SD-HD, cu minim 4 licente pentru programe HD (High Definition), potrivit documentatiei de atribuire.

  • Cum poate fi receptionata televiziunea digitala terestra


Pachetul de programe transmis, "free to air", in format DVB-T2, va ajunge la populatie cu o calitate superioara fata de transmisia analogica si va putea fi receptionat, astfel:

  • Direct cu televizorul, daca are tuner DVB-T2 incorporat, si antena exterioara cu castig de minim 10 dB, bine degajata, orientata spre emitator si prevazuta cu un cablu coaxial de buna calitate, cu pierderi cat mai mici;
  • Prin intermediul unui receptor extern digital DVB-T2 (set top box) conectat la televizorul clasic si antena exterioara cu caracteristicile de mai sus. Conectarea acestuia la televizor se va face prin intermediul iesirilor analogice (RCA, SCART) sau digitale (HDMI).


SNR: Aria de acoperire cu televiziune digitala terestra era de aproximativ 56% din populatia tarii la 23 decembrie 2015

Trecerea de la televiziunea analogica terestra la cea digitala terestra se face, momentan, cu o solutie tranzitorie, prin intermediul unor emitatoare analogice modificate de specialistii SNR (care opereaza si marca Radiocom).

Conform celor mai recente date comunicate de SNR, operatorul a depasit, la sfirsitul lunii noiembrie 2015, tinta de acoperire de 50% a populatiei cu semnal TV digital terestru, in receptie fixa, estimata pentru sfarsitul anului 2015.

Mai exact, la data de 23 decembrie 2015, aria de acoperire cu televiziune digitala terestra era de aproximativ 56% din populatia tarii.

  • Pachetul de programe de televiziune transmis, in prezent, in standard DVB-T2, cuprinde posturile TV ale Societatii Romane de Televiziune: TVR1, TVR2, TVR3 si TVR HD, fiind suplimentat, din data de 24 decembrie 2015, cu 5 posturi TVR regionale: TVR Craiova, TVR Cluj, TVR Iasi, TVR Targu Mures si TVR Timisoara.


SNR va mentine, temporar, pana la data de 31 decembrie 2016, emisia programului TVR1, in format analogic, in banda de frecventa VHF.



Citeste mai multe despre   









4146 vizualizari
  • +3 (5 voturi)    
    E extrem de ciudat (Vineri, 12 februarie 2016, 22:56)

    andipetre [utilizator]

    De fiecare dată când procesul de implementare a DVB-T sau T2 intră în linie dreaptă, apare câte o decizie din asta care blochează tot. Așa s-a întâmplat pe vremea lui Boc, așa se întâmplă și acum. Oare care o fi miza reală a neimplementarii televiziunii digitale în România? Am ramas ultimii. Spectrul de frecvențe e dorit de cineva? Se preferă lipsa de alternativă la comunicațiile prin cablu? Sabotaj strategic? (nu știu cât de bine e pentru o țară să nu aibă un mijloc de comunicare rapidă cu populația în caz de catastrofe sau urgență)
  • +4 (6 voturi)    
    De asta e România o țară de securiști (Vineri, 12 februarie 2016, 23:27)

    Harald [utilizator]

    Pentru că există companii ”strategice” ca SNR, alimentate din bugetul de stat și aflate deasupra oricărei constrângeri economice.
    • 0 (0 voturi)    
      Interese.. (Sâmbătă, 13 februarie 2016, 23:13)

      LDsys [utilizator] i-a raspuns lui Harald

      Si atâtea păduri defrisate cu drujba , nu securea!
      Purtători de securi= securisti.


Abonare la comentarii cu RSS

ESRI

Top 5 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri

Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.
hosted by
powered by
developed by
mobile version