Ministerul de Finante vrea sa implementeze un nou sistem IT care va permite cetatenilor sa plateasca online cu cardul orice impozit, taxa, amenda sau orice alta suma indiferent de institutia publica care le administreaza (ANAF, primarii, alte institutii publice), preluand anumite functionalitati si servicii oferite de Ghiseul.ro, iar comisionul va fi de 0,3% din valoarea tranzactiilor si va fi suportat de la bugetul de stat. Intrebati daca nu duplica din nou statul investitiile IT, Ministerul Comunicatiilor sustine ca efortul administratiei publice este orientat spre reutilizarea datelor si nu spre duplicare si ca este important sa se ofere cetatenilor instrumente diverse de plata taxe si impozite.

Ghiseul.roFoto: Captura Ghiseul.ro

Ministerul de Finante a anuntat luna trecuta ca a semnat acordul de licentiere a Trezoreriei Statului ca acceptator de plati electronice cu carduri MasterCard si Maestro in conditiile stabilite de Ordonanta de Urgenta a Guvernului nr. 146/2002 privind formarea si utilizarea resurselor derulate prin Trezoreria Statului. Proiectul va dezvolta o componenta dedicata platii cu cardul, prin intermediul careia contribuabilii vor putea efectua plata online a tuturor tipurilor de impozite si taxe atat la bugetul de stat, bugetele locale, bugetul asigurarilor sociale de stat, cat si la cele administrate de alte institutii publice. Contribuabilii nu vor plati comisioane la tranzactii.

Ministerul de Finante nu a spus insa cine va suporta totusi comisioanele la tranzactiile cu cardul si ce se va intampla cu Ghiseul.ro, o platforma nationala de plata online cu cardul a taxelor si impozitelor locale, precum si a amenzilor rutiere, care functioneaza de cativa ani.

Intrebati de HotNews.ro daca nu cumva duplica din nou statul investitiile IT, oficialii Ministerului de Finante au precizat urmatoarele:

  • "Ministerul Finantelor Publice isi propune sa implementeze un sistem universal care, odata cu  punerea sa in functiune, va permite contribuabililor sa achite orice impozit, taxa, amenzi sau orice alta suma indiferent de institutia publica care le administreaza (ANAF, primarii, alte institutii publice), neexistand o dependenta a contribuabililor  fata de institutia publica de a accepta sau nu plata cu cardul.
  • Solutia oferita de Ministerul Finantelor Publice va avea in vedere preluarea anumitor functionalitati si servicii dezvoltate de Ghiseul.ro. Scopul este acela de a veni in intampinarea contribuabilului pentru ca acesta sa-si poata plati de acasa sau de la serviciu toate taxele si impozitele sau orice suma datorata unei institutii publice din Romania. Trezoreria Statului se raporteaza la toate cele 3228 de unitati administrativ teritoriale, ANAF si orice alta institutie beneficiar de bani publici. Mentionam faptul ca, in acest moment, in Ghiseul.ro sunt acceptate plati cu cardul in 172 de primarii", au precizat oficialii Ministerului de Finante.

Despre valoarea comisionului, oficialii Ministerului de Finante au precizat ca va fi de 0,3% din valoarea tranzactiilor si va fi suportat de la bugetul de stat.

Din informatiile HotNews.ro, pe circuitul de avizare interministerial exista de ceva timp un set de norme care intentiona sa aduca o serie de imbunatatiri sistemului de plati online prin Ghiseul.ro. Astfel, HotNews.ro a solicitat luna trecuta Ministerului Comunicatiilor sa ofere detalii despre schimbarile propuse in aceste norme, dar si sa precizeze daca nu considera ca se duplica investitiile IT ale statului prin aparitia unui nou sistem de plata online a taxelor.

Redam in cele ce urmeaza integral intrebarile HotNews.ro si raspunsurile primite marti de la Ministerul Comunicatiilor si Societatii Informationale (MCSI):

  • Intrebare HotNews.ro: Este adevarat ca pe circuitul de avizare interministerial exista un set de norme care ar aduce imbunatatiri sistemului de plati online prin Ghiseul.ro? Va rugam sa ne prezentati acest set de norme ca sa prezentam aceste imbunatatiri, iar daca nu se poate sa ne prezentati cele mai importante imbunatatiri care urmeaza a fi aduse tranzactiilor prin Ghiseul.ro

Raspuns MCSI: Exista o versiune noua de norme ce urmeaza a fi transmisa pe fluxul de avizare a celor trei ministere responsabile cu emiterea Ordinului comun. Aceste norme necesita o armonizare completa din punct de vedere al solutiilor de plata existente pe piata, modalitati tehnice de integrare etc..

Intrebare HotNews.ro: Cand estimati ca va fi scos in dezbatere publica acest set de norme?

Raspuns MCSI: Atunci cand acest draft de norme va fi in forma finala, acesta va fi disponibil pentru mass media.

  • Intrebare HotNews.ro: Ce Ministere si institutii trebuie sa dea avizul pe acest set de norme? Care este pozitia Ministerului Comunicatiilor?

Raspuns MCSI: Conform HG 1070/2013 normele se aproba prin ordin comun semnat de catre Ministerul pentru Societatea Informationala, Ministerul Finantelor Publice si Ministerul Dezvoltarii Regionale si Administratiei Publice

  • Intrebare HotNews.ro: Cand estimati ca va fi adoptat noul set de norme?

Raspuns MCSI: Acest set de norme este o prioritate pentru Ministerul pentru Societatea Informationala si in cel mai scurt timp posibil vom transmite celorlalte ministere precizate acest set de norme, adaptat necesitatilor pietei.

  • Intrebare HotNews.ro: Ce parere are Ministerul Comunicatiilor despre faptul ca Ministerul de Finante vrea sa implementeze un nou sistem IT care va permite cetatenilor sa plateasca online cu cardul orice impozit, taxa, amenda sau orice alta suma indiferent de institutia publica care le administreaza (ANAF, primarii, alte institutii publice), preluand anumite functionalitati si servicii oferite de Ghiseul.ro?

Raspuns MCSI: Este important sa oferim cetatenilor instrumente diverse de plata taxe si impozite, investitia in astfel de sisteme reprezentand de fapt investitii in performanta administratiei publice in raport cu cetateanul, investitii recurente in satisfactia cetateanului in raport cu administratia publica, veghind totodata la cheltuirea eficienta a resurselor financiare, a banilor publici.

  • Intrebare HotNews.ro: Nu considerati ca prin sistemul Finantelor se duplica functionalitati de plata online existente deja pe o platforma IT la nivel national

Raspuns MCSI: Efortul administratiei publice este orientat spre zona de interoperabilitate a sistemelor, de reutilizarea datelor si nu spre duplicare. MCSI, in calitate de minister care are rolul de a realiza politica guvernului in domeniul IT&C este entitatea publica ce impune astfel de standarde si, in mod evident, pentru asigurarea coordonarii celorlalte autoritati publice, in vederea realizarii coerentei politicilor si implementarii strategiilor guvernamentale in domeniul IT&C, toate actiunile noastre fiind indreptate spre aceasta zona.

  • Intrebare HotNews.ro: Din datele publicate pana acum despre Ghiseul.ro se stie ca: "dezvoltarea si implementarea Sistemului National Electronic de Plata Online a Taxelor si Impozitelor (SNEP - Ghiseul.ro) s-a facut de Ministerul Comunicatiilor in colaborare cu Asociatia de Plati Electronice din Romania (APERO), la costuri zero pentru statul roman. Aplicatia apartine insa firmei Indeco Soft din Baia Mare, care este membra a APERO si a implementat astfel de softuri in mai multe primarii din tara". Cine a asigurat de la implementare si pana in prezent mentenanta si suportul pentru sistemul IT Ghiseul.ro?

Raspuns MCSI: Mentenanta hardware si suportul utilizatorilor au fost asigurate de catre AADR, iar mentenanta software a fost asigurata de catre APERO.

  • Intrebare HotNews.ro: Care au fost costurile cu mentenanta si suportul pentru Ghiseul.ro si cine le-a suportat?

Raspuns MCSI: Nu detinem informatii suplimentare privind costurile cu mentenanta software, acestea fiind sustinute de catre APERO, conform protocolului incheiat intre APERO si AADR.

  • Intrebare HotNews.ro: Ce costuri totale a avut de la implementare si pana acum statul roman cu implementarea si functionarea Ghiseul.ro?

Raspuns MCSI: Statul roman a avut costuri doar cu infrastructura hardware a sistemului, care apartine AADR si costuri generate de zona operationala a SNEP- servicii suport harware, curent, personal suport, sustinute tot de AADR.

  • Intrebare HotNews.ro: Ce costuri au fost suportate pana acum de APERO pentru sustinerea Ghiseul.ro?

Raspuns MCSI: Nu detinem informatii suplimentare privind costurile sustinute de catre APERO.

  • Intrebare HotNews.ro: Ce beneficii a avut si ce cheltuieli si servicii a trebuit sa asigure pana acum Indeco Soft din Baia Mare prin punerea la dispozitie a aplicatiei software de plati online pentru Ghiseul.ro?

Raspuns MCSI: Nu detinem informatii suplimentare privind informatiile solicitate, protocolul incheiat intre AADR si APERO referindu-se doar la relationarea dintre cele doua entitati si nu de o eventuala terta parte, APERO asumandu-si furnizarea unei solutii software, fara costuri catre statul roman.

  • Intrebare HotNews.ro: Exista vreo problema cu faptul ca aplicatia de plata a Ghiseul.ro apartine firmei Indeco Soft din Baia Mare? A luat in calcul statul sa o cumpere? Sau exista discutii pentru cedarea acestei platforme fara nici un cost catre AADR?

Raspuns MCSI: Solutia software ce a fost utilizata pentru ghiseul.ro a fost cedata cu titlu gratuit spre folosinta statului roman de catre APERO, iar faptul ca ea a fost dezvoltata de catre o firma privata nu genereaza impedimente. Au existat, de principiu, discutii pentru cedarea acestei platforme catre AADR, fara costuri, dar in mod evident, din acel moment, statul roman trebuie sa acorde resursele financiare necesare sustinerii dezvoltarii acestei platforme.

  • Delia Popescu, sefa Agentiei care gestioneaza Ghiseul.ro: Este important ca statul sa nu duplice functionalitati deja existente

Contactata luna trecuta de HotNews.ro, Delia Popescu, sefa Agentiei pentru Agenda Digitala a Romaniei (AADR), care gestioneaza platforma Ghiseul.ro a subliniat ca dincolo de necesitatea de a exista variante alternative de colectare de taxe si impozite, statul ar trebui sa dovedeasca maturitate si coerenta in cheltuirea banilor atunci cand ia decizia de a dezvolta sisteme informatice, asigurandu-se ca nu duplica functionalitati deja existente, cu atat mai mult cu cat vorbim de fonduri europene.

  • "Nu avem informatii legate de procesul de licentiere al Trezoreriei si nici de proiectul Trezor. Credem ca este necesar atat pentru cetateni cat si pentru mediul de afaceri sa existe variante alternative de coletare taxe si impozite, dar este important ca statul roman sa dovedeasca maturitate in abordarea unor astfel de masuri si coerenta in cheltuirea banilor atunci cand ia decizia de a dezvolta sisteme informatice, asigurandu-se ca nu duplica functionalitati deja existente, cu atat mai mult cu cat vorbim de fonduri europene.
  • Tinand cont de descentralizarea fiscala si autonomia financiara, pentru plata taxelor si impozitelor de nivel local, tinand cont ca primariile sunt cele care stabilesc majorarea nivelului de taxe precum si instituirea unor taxe speciale, este necesara extragerea automata a acestor informatii din bazele de date ale primariilor, aspect acoperit in momentul de fata de SNEP - Ghiseul.ro", a declarat pentru HotNews.ro, Delia Popescu, sefa Agentiei pentru Agenda Digitala a Romaniei (AADR), care gestioneaza platforma Ghiseul.ro.

Alte informatii la zi despre Ghiseul.ro, furnizate de catre Delia Popescu:

"In momentul de fata taxele si impozitele de nivel local precum si amenzile auto se pot plati, pentru primariile inrolate in platforma, prin Sistemul National Electronic de Plata online taxe si impozite - SNEP, disponibil la adresa web www.ghiseul.ro. Pana in momentul de fata, prin intermediul platformei, au facut cel putin o plata 86.795 de utilizatori.

Prin intermediul ghiseului.ro, cetatenii pot vizualiza in timp real ce impozite si taxe de nivel local au de achitat, efectuand plata prin intermediul platformei debitele se sting automat in baza de date a primariei, se pot face plati partiale a taxelor datorate in functie de disponibilul financiar.

In platforma sunt inrolate in prezent 192 primarii, respectiv toate primariile de municipii, exceptie facand Constanta, care si-a manifestat interesul de a se inrola in platforma, precum si o mare parte dintre primariile de orase si comune. Pentru a vedea ce primarii sunt inrolate in platforma SNEP, pe portal, in sectiunea - Institutii Inrolate, exista o harta interactiva unde pot fi vizualizate pe judete, primariile inrolate.

Reamintim ca cetatenii nu platesc comisioane pentru plata taxelor si impozitelor prin ghiseul.ro, aceste comisioane fiind sustinute de catre primariile beneficiare ale taxelor si impozitelor colectate.

Nu exista costuri de inrolare in SNEP, ci doar comisionul platibil institutiei de credit acceptatoare de plati electronice platibil o singura data la inregistrarea institutiei publice in SNEP, care poate fi de maxim 300 de euro, dar in momentul de fata, din practica, bancile nu mai solicita comision.

Volumul total al tranzactiilor a fost:

2012 - 3.727.117 lei

2013 - 7.676.040

2014 - 14.703.651 lei

2015 - 23.365.445 lei

Numar total de plati efectuate in platforma:

2012 - 17.558 tranzactii

2013 - 35.995 tranzactii

2014 - 49.171 tranzactii

2015 - 75.003 tranzactii

"Asa cum se poate observa din analiza tranzactiilor de la lasarea platformei pana la finalul anului 2015 rezulta in mod evident un trend ascendent de utilizare a Sistemului National Electronic de Plata online si cresterea apetentei cetatenilor spre plata online a taxelor si impozitelor", a mai aratat sefa Agentiei pentru Agenda Digitala a Romaniei.

Despre Ghiseul.ro

Dezvoltarea si implementarea Sistemului National Electronic de Plata Online a Taxelor si Impozitelor (SNEP - Ghiseul.ro) s-a facut de Ministerul Comunicatiilor in colaborare cu Asociatia de Plati Electronice din Romania (APERO), la costuri zero pentru statul roman. Aplicatia apartine insa firmei Indeco Soft din Baia Mare, care este membra a APERO si a implementat astfel de softuri in mai multe primarii din tara.

Platile in Ghiseul.ro se pot efectua cu autentificarea utilizatorului (acesta putand vizualiza exact sumele de plata) sau fara autentificare (utilizatorul introducand direct suma pe care stie ca o are de platit, iar accesul facandu-se pe baza CNP-ului).

Pentru plata cu autentificare, utilizatorii au nevoie de date de autentificare in sistem/credentiale, respectiv nume de utilizator si parola. Conform informatiilor ministerului, administratiile locale pot trimite cetatenilor aceste date si de asemenea acestea pot fi solicitate de catre cetateni si la ghiseul administratiilor locale, inrolate in sistem.