​Posta Romana a revenit pe pierderi anul trecut, dupa ce in 2014 realizase primul profit net dupa 5 ani de pierderi. Mai exact, operatorul postal a raportat o cifra de afaceri de 1,07 miliarde lei (peste 242,6 milioane euro), in scadere cu 4,1% fata de 2014, si o pierdere neta de 33.014.586 lei (peste 7,4 milioane euro), fata de un profit net de 22.888.152 lei (peste 5 milioane euro) in 2014. In aceeasi perioada de referinta, numarul mediu de angajati din Posta Romana a scazut cu 426 angajati.

Posta Romana, sediu centralFoto: Posta Romana

Rezultate financiare raportate de Posta Romana pe 2015 si 2014 la Ministerul de Finante:

2015:

Cifra de afaceri: 1.078.670.898 lei

Datorii: 645.627.064 lei

Pierdere neta: 33.014.586 lei

Numar mediu de salariati: 24814 angajati

2014:

Cifra de afaceri: 1.125.502.934 lei

Datorii: 692.531.543 lei

Pierdere neta: 22.888.152 lei

Numar mediu de salariati: 25240 angajati

Posta Romana este detinuta de statul roman, prin Ministerul pentru Societatea Informationala, in proportie de 75%, si de Fondul Proprietatea (FP) in proportie de 25%. Compania detine cea mai mare retea de distributie la nivel national, insemnand peste 80% din totalul subunitatilor postale care opereaza, in prezent, in Romania. Peste 19 milioane de locuitori beneficiaza de serviciile Postei Romane si peste 7,5 milioane de adrese sunt acoperite de reteaua postala proprie. Compania incheiase anul 2014 cu un profit net de 22,8 milioane de lei (5 milioane de euro), dupa cinci ani de pierderi.