Scandalul Hexi Pharma scoate la iveala haosul din datele publicate in Sistemul Electronic de Achizitii Publice (SEAP). Spitalul judetean de urgenta Oradea a declarat in SEAP contracte de achizitii de produse Hexi Pharma in valoare de peste 32 milioane lei in ultimii 7 ani, transmite AADR, agentia care opereaza acest sistem. 'Este o mare greseala, noi am aratat catre DNA si DIICOT, ca nu am platit decat 1,6 milioane lei pe produse Hexi Pharma", reactioneaza managerul spitalului din Oradea. 'Spitalul Judetean de Urgenta Braila a incheiat contracte si cu Hexi Farma si cu Hexi Pharma', spune AADR. "Fals. Noi nu am cumparat decat de la Hexi Pharma.", reactioneaza managerul spitalului din Braila.

Erata publicata in SEAP de spitalul BrailaFoto: Captura SEAP
  • Citeste in articol o investigatie HotNews.ro care arata erori in lant in SEAP la introducerea datelor, in comunicarea publica a acestora si in interpretarea lor de catre presa.

In plin scandal al dezinfectantilor diluati chiar si de mii de ori de firmele lui Dan Condrea, Hexi Pharma si clona acesteia Hexi Farma, HotNews.ro a incercat sa afle care sunt spitalele din tara care au cumparat cele mai multe produse Hexi in ultimii ani.

Am solicitat aceste date de la Agentia pentru Agenda Digitala a Romaniei (AADR), operatorul sistemului SEAP. Atentie! Aceasta Agentie guvernamentala centralizeaza toate datele din SEAP, dar rolul ei nu este de a face interpretari asupra datelor, ci de a opera platforma informatica prin intermediul careia se deruleaza achizitiile publice, asigurand astfel existenta unui instrument de transparenta.

Nu este prima data cand, pentru cresterea transparentei in achizitiile publice, AADR extrage date din SEAP, pe baza unor anumite criterii clar stabilite, si le comunica public. A publicat statistici si topuri in privinta achizitiilor publice declarate in SEAP in domeniul IT&C, in domeniul intretinerii spatiilor verzi, a lucrarilor de intretinere a drumurilor, ori in privinta achizitiilor de dezinfectanti.

  • Un lucru laudabil, dar sunt oare corecte informatiile care au ajuns in spatiul public pe baza datelor din SEAP? Nu toate.

Concret. Spuneam ca HotNews.ro a incercat sa afle care sunt spitalele care au facut cele mai multe achizitii de produse Hexi Pharma si Hexi Farma. AADR ne-a transmis un top 20 pentru Hexi Pharma Co SRL - ordonare dupa valoare contracte/nr. de contracte - si un top mai scurt pentru Hexi Farma, pentru ca erau mai putine autoritati contractante cu care a incheiat contracte.

Pe baza datelor primite, am informat ca 20 de spitale din tara au cumparat in perioada 2009-2015 dezinfectanti si medicamente in valoare de peste 101,7 milioane lei (peste 23,1 milioane euro) de la Hexi Pharma. Spitalul Clinic Judetean de Urgenta din Oradea si cel din Craiova se afla pe primele doua locuri, cu achizitii in valoare de 32,4 milioane lei si respectiv 15,2 milioane lei. Pe de alta parte, Spitalul Clinic de Urgenta din Targu Mures si cel din Valcea conduc in top 14 al spitalelor cu cele mai mari achizitii de la Hexi Farma, firma clona a Hexi Pharma. HotNews.ro a solicitat puncte de vedere de la primele trei spitale care apareau in topul achizitiilor.

Prima greseala uriasa identificata in datele din SEAP: Cazul achizitiilor Hexi facute de spitalul din Oradea

Raspunsurile primite si investigatia ulterioara ne-a aratat ca poti trage usor concluzii gresite, deoarece datele imprecise ale SEAP te induc in eroare.

Primul spital care a raspuns solicitarii de clarificari din partea HotNews.ro a fost Spitalul Clinic Judetean de Urgenta din Oradea, care era si pe primul loc in topul furnizat de AADR - cu peste 32 milioane lei contracte semnate cu Hexi Pharma.

  • "Cred ca este o mare greseala din partea celor care v-au furnizat datele. Noi am trimis rapoarte atat la DNA cat si la DIICOT, insotite de toate facturile pe care le-am avut, care arata ca valoarea platita de noi pe produse Hexi Pharma a fost de peste 1,6 milioane lei, si nu de 32 milioane lei", a precizat pentru HotNews.ro Dr. Gheorghe Carp, managerul Spitalului Clinic Judetean de Urgenta din Oradea.

In urma discutiilor ulterioare purtate de HotNews.ro atat cu managerul si cu directorul de achizitii al spitalului Oradea, cat si cu oficialii AADR am aflat ca problema porneste de la o licitatie deschisa demarata in 2015 de Spitalul Clinic Judetean de Urgenta din Oradea, care implica in prima faza semnarea unui acord-cadru pe 3 ani.

Spitalul Oradea, achizitie de produse Hexi

Spitalul Oradea, achizitie de produse Hexi

Foto: Captura SEAP

Este vorba de anuntul de atribuire nr. 162090 publicat in SEAP data de 25.09.2015 (vezi imaginea atasata).

Cand a lansat aceasta licitatie, in vara anului 2015, Spitalul Clinic Judetean de Urgenta din Oradea a estimat ca valoarea maxima a contractului ar fi de 38,08 milioane lei, fiind vorba de sute de loturi de medicamente, care urmau sa fie cumparate in decurs de 3 ani.

In septembrie 2015, spitalul a atribuit acest contract cadru, la valoarea de peste 28,03 milioane lei, insa nu doar catre Hexi Pharma, cum gresit a lasat de inteles AADR prin datele furnizate, ci catre 28 de firme, printre care era si Hexi Pharma. (vezi in imaginea de mai jos)

Altfel spus, in statistica furnizata public, Agentia pentru Agenda Digitala a cautat in SEAP toate contractele incheiate intre Spitalul din Oradea si Hexi Pharma si rezultatul automat pe care sistemul l-a dat a fost ca:

Nu doar Hexi Pharma, ci si alte 27 de firme au semnat un acord cadru cu spitalul Oradea

Nu doar Hexi Pharma, ci si alte 27 de firme au semnat un acord cadru cu spitalul Oradea

Foto: Captura SEAP

Spitalul Clinic Judetean de Urgenta din Oradea a incheiat un acord-cadru cu Hexi Pharma in valoare de peste 28,03 milioane lei pentru 3 ani. Daca in loc de Hexi Pharma ar fi cautat dupa oricare alta firma din cele 28 care au incheiat acest acord cadru, sistemul ar fi returnat aceeasi informatie - in carca respectivei firme ar fi fost pusa toata suma acordului cadru.

Total gresit. Iar aceasta greseala s-a regasit in suma totala de peste 32 milioane lei aferenta contractelor atribuite raportate in SEAP de Spitalul din Oradea. De aici diferenta uriasa intre ce a comunicat AADR si ceea ce spunea ca a platit efectiv Spitalul din Oradea.

Iata cum explica mai exact oficialii AADR neconcordantele intre ceea ce au transmis ei si ceea ce spune Spitalul din Oradea:

  • "Statistica furnizata a fost realizata tinandu-se cont de urmatoarele criterii: anul incheierii contractului, contracte declarate in cadrul: cumparari directe online, notificari de atribuire la cumpararile directe offline, cereri de oferta, licitatii deschise, licitatii restranse,  licitatii restranse accelerate si negocieri fara anunturi de participare publicate in prealabil.
  • In cadrul anunturilor pentru care contractul a fost incheiat printr-un acord cadru si in care exista o valoare minima si o valoare maxima a acestuia, a fost preluata, pentru fiecare operator economic din contract, valoarea maxima a intregului contract cadru. Nu s-au luat in considerare contractele subsecvente ulterioare. In acest context, in cazul in care, pentru un acord cadru exista desemnati mai multi castigatori, in statistica se raporteaza intreaga suma a acordului cadru, pentru fiecare dintre ei, fara a se lua in calcul eventualele contracte subsecvente care pot fi sau nu declarate in SEAP de catre autoritatea contractanta.
  • Daca ne referim la un acord cadru care se aplica si pentru viitor, nu avem de unde estima cu ce operator economic se va incheia fiecare contract subsecvent.
  • Printre semnatarii acordului-cadru (n.a cu Spitalul din Oradea) se regaseste si Hexi Pharma Co. fara sa se stie, la momentul atribuirii procedurii, ce contracte subsecvente si cu ce valori se vor incheia pana la sfarsitul perioadei stabilite initial (36 luni)".
  • De aici apar neconcordantele intre date, in sensul in care, probabil, spitalele mentionate nu se refera la valoarea totala a contractului cadru, ci la valoarea contractelor subsecvente incheiate cu operatorul economic in cauza.
  • Daca se doreste o statistica in care sa se regaseasca valorile din contractele subsecvente, se poate realiza numai ca nu toate autoritatile contractante publica in SEAP contractele subsecvente", au precizat oficialii AADR.

Dar faptul ca AADR a raportat public aceste date fara sa faca in prealabil aceste precizari nu este o greseala?

  • "Este o greseala din partea noastra ca nu am detaliat si explicat suficient criteriile, care au condus la statistica respectiva, precum si modul de interpretare al lor si aici ne referim la acordul cadru.
  • Reamintim ca AADR este operatorul sistemului SEAP si rolul lui nu este acela de a face interpretari asupra datelor, ci de a opera platforma informatica prin intermediul careia se deruleaza achizitiile publice, asigurand astfel existenta unui instrument de transparenta.
  • Orice jurnalist sau persoana care doreste sa obtina informatii aferente achizitiilor publice derulate prin intermediul platformei SEAP poate sa acceseze site-ul www.e-licitatie.ro, unde, pe baza unor criterii de tipul: cod CPV, nume ofertant, denumire autoritate contractanta, etc, pot sa obtina toate informatiile aferente procedurilor derulate prin intermediul platformei. Totodata, pe portalul www.data.gov.ro  AADR expune toate seturile de date aferente SEAP, incepand cu anul  2007, intr-un format destinat prelucrarilor automate de date.
  • Incepand cu luna august, SEAP va oferi facilitati tehnice superioare, in sensul in care, vom utiliza in platforma numai formulare electronice inteligente, vom regasi facilitati de raportare superioare dupa criterii de interes, un mai bun istoric al datelor si o facilitare de acces la astfel de informatii pentru utilizatorul neexperimentat", au spus oficialii AADR.

Inca o greseala identificata in datele din SEAP: Cazul achizitiilor Hexi facute de spitalul din Braila

Erata publicata in SEAP de spitalul Braila

Erata publicata in SEAP de spitalul Braila

Foto: Captura SEAP

Spitalul din Oradea nu a fost singurul care a reactionat. Spitalul Judetean de Urgenta Braila a transmis catre HotNews.ro ca nu a avut contracte cu Hexi Farma, ci cu Hexi Pharma si la valori diferite decat cele care apar in statistica AADR.

Daca in problema diferentelor intre sume, explicatia este legata tot de atribuirea unui contract cadru, am incercat sa aflam: de ce Spitalul din Braila figureaza in SEAP, dupa cum corect a transmis AADR, ca in data de 07.07.2014 a atribuit un contract de 115.884 lei fara TVA catre firma Hexi Farma?

  • "E haos. Si noi am fost surprinsi de povestea cu Hexi Farma. Sunt niste date care raman cumva si nu se corecteaza pentru ca noi am facut de mult rectificarile. Au ramas asa imprietrite in niste calculatoare. In SEAP apare intr-adevar ca am atribuit un contract catre Hexi Farma SEAP, dar si erata apare.
  • Cand a aparut prima data articolul cu Hexi Farma, firma clona a Hexi Pharma, noi ne-am mirat si ne-am uitat sa vedem ce avem noi de-a face cu aceasta firma. Am vazut ca in SEAP figuram ca avem contract cu Hexi Farma, dar in acte era Pharma. Am trimis erata in SEAP. (vezi imaginea alaturata)
  • Operatorul nostru de la achizitii sustine ca a bifat in sistem ce trebuia, dar sistemul are intarzieri si i-a luat altceva, pentru ca Hexi Farma era deasupra Hexi Pharma. Dar acesta avea obligatia sa se uite in final cand da ok-ul la pagina ca totul este in regula, ceea ce nu a facut si eroarea s-a produs. De aceea am dat erata. (vezi captura de ecran alaturata).
  • Si operatorii din achizitii pot gresi in momentul in care introduc datele si au facut eroarea umana de a bifa Farma in loc de Pharma, dar lucrurile astea sunt perfect verificabile prin acte, facturi, stampile, CUI-uri.
  • Eu am dat vina pe ai mei si voi si lua masuri. Mi-am facut un audit intern si am dat vina pe cei de la achizitii, care nu au verificat si dublu verificat tranzactia cu 7000 de ochi. Fiecare spital isi introduce datele prin operatorii lui de la achizitii, AADR doar centralizeaza datele", a explicat pentru HotNews.ro Dr. Mihail Iugulescu, managerul Spitalului Judetean de Urgenta Braila.

De ce nu au tinut atunci cont cei de la AADR de aceasta erata inainte de a transmite statisticile?

  • "Chiar daca autoritatile publica ulterior erate, anuntul de atribuire ramane nemodificat conform legii. Noi am spus clar criteriile dupa care am furnizat statistica. Nu am publicat si eratele. Problema va fi modificata in momentul cand vom da in productie platforma noua de achizitii electronice si se vor actualiza datele in functie de erate si istoricul acestor erate. Dar, astazi, platforma SEAP nu stie sa faca acest lucru", au replicat oficialii AADR.

Si Bogdan Puscas, presedintele Agentiei Nationale pentru Achizitii Publice, recunoaste ca in SEAP exista si date gresite

Si totusi, daca introducerea datelor in SEAP este in responsabilitatea integrala a autoritatilor contractante, nu exista nici o autoritate care sa verifice in final acuratetea datelor?

Ba da. Pentru aceasta exista Agentia Nationala pentru Achizitii Publice (ANAP).

HotNews.ro l-a contactat pe Bogdan Puscas, presedintele ANAP, caruia i-am semnalat pe scurt problemele pe care le-am identificat in statisticile legate de achizitiile de produse Hexi Pharma de catre spitale.

  • "Sub nici o forma nu vreau sa se inteleaga ca as avea ceva cu AADR. Datele din SEAP sunt insa foarte greu de verificat. Noi nu putem verifica degetele angajatilor din spitale. Pentru ca daca cineva introduce din greseala 10 milioane lei in loc de un milion, noi nu putem verifica.
  • In cadrul ANAP avem o directie de monitorizare, iar colegii mei cand sesizeaza astfel de lucuri - uitati-va la topul pe panselute (n.a este vorba de topul prezentat de AADR privind achizitiile din domeniul amenajarii si intretinerii spatiilor verzi). Este o primarie care apare ca a cumparat de un miliard de lei panselute. Dar nu este real. A tastat omul gresit sau nu a trecut de la leul vechi la leul nou. I-am sesizat si au corectat erorile materiale, pentru ca duc pe circuit erori in ce ati primit d-voastra ca informare, de exemplu in topul achizitiilor Hexi.
  • Ar trebui gasita o facilitate tehnica in sistem astfel incat la momentul x sa poti raporta cu exatitate subsecventele si suma acestora sa dea valoarea acordului cadru. Nu cred ca astazi datorita faptului ca avem scandalul Hexi Pharma, am descoperit ca exista astfel de probleme in SEAP.
  • Se va lansa insa un sistem nou (n.a sistemul SICAP), complet inovativ care urmeaza sa rezolve o mare arte din aceste probleme. Pentru o corecta informare ar trebui insa sa spunem lucrurilor pe nume. Mie o comunicare corecta mi se pare ca atunci cand nu ai toate datele sa spui: 'aceasta este suma, dar este afectata de urmatoarele vulnerabilitati. daca este afectata, daca nu iti pastrezi punctul de vedere", a spus Bogdan Puscas.

Si totusi, cum verifica ANAP achizitiile publice?

  • "ANAP verifica documentatiile de atribuire la inceput. Pana sa se publice in SEAP, ele trec printr-un filtru de verificare al nostru. Mai precis treceau pana la adoptarea noii legi a achizitiilor publice, pentru ca acum facem un control prin esantionare. Adica nu le verificam sistematic pe toate, ci doar pe cele care fie intra intr-un proces de alegere aleatorie, fie se vor alege pe baza unor indicatori de risc", a precizat presedintele ANAP.

Si e mai bine sau mai rau?

"Din punctul nostru de vedere este mai bine, pentru ca ne vom axa pe aspectele calitative adica vom verifica o documentatie completa. Ganditi-va ca pana acum verificam doar un anunt, fara sa ne uitam pe un caiet de sarcini si alte elemente. Acum vom verifica toate documentele si vom sesiza lucrurile neconforme si fie prin indrumari ulterioare, fie prin control si sanctiune vom impune o disciplinara mai rapida a operatorilor economici.

Iar acele documentatii, pe care nu le mai verificam in faza initiala de validare, le introducem intr-un plan de control ex-post si unele dintre ele vor face obiectul unui control ulterior. Autoritatile contractante nu trebuie sa traiasca cu ideea ca au scapat de validarea ANAP si pot face ce vor. Nu, pentru ca noi vom veni ulterior si putem aplica sanctiuni, iar in legislatia noua exista pentru prima data in lege si elemente de natura penala. Mai mult, marele avantaj al noii legislatii de achizitii publice este ca, in afara de ANAP, si Curtea de Conturi va face controale ex-post, deci dupa ce s-a derulat o chiaitie, si va fi alt factor de conformare", a mai spus Bogdan Puscas, presedintele Agentiei Nationale pentru Achizitii Publice.