Luna august 2016 a adus un nou ministru al telecomunicatiilor, poate cu un mandat ceva mai scurt, dar foarte important pentru viitorul Romaniei, prin unele proiecte in derulare. In 19 noiembrie 2015 publicam pe blogul personal 'Comentarii la programul guvernului Ciolos pentru comunicatii electronice' in care avansam si cateva propuneri noului ministru al telecomunicatiilor referitoare la administrarea activelor statului din telecomunicatii, un proiect pilot 'smart city' si denominarea in lei a tarifelor serviciilor de comunicatii electronice.

Nicolae OacaFoto: Hotnews

Una dintre aceste propuneri - lansarea unui proiect pilot 'smart city' - a fost agreata de ministrul Marius Bostan si concretizata in proiectul pilot 'Alba Iulia 2018 - oras inteligent', care urma a fi lansat oficial in 20-21 septembrie 2016 la Alba Iulia in cadrul Conferintei de lansare oficiala a proiectului si finalizat in anul 2018 cu ocazia aniversarii a 100 de ani de la marea Unire.

Intre timp, ministrul care a lansat public ideia proiectului pilot 'Alba Iulia 2018 - oras inteligent' nu mai este in functie, iar din luna august 2016 avem un nou ministru al telecomunicatiilor si din iarna un nou guvern, astfel ca pot aparea intrebari, temeri referitoare la ritmul, modul in care va continua acest proiect de importanta deosebita pentru Romania.

De ce este important proiectul pilot 'Alba Iulia 2018 - oras inteligent'?

In primul rand, proiectul pilot 'Alba Iulia 2018, oras inteligent' da sperante industriei - operatorilor de telecomunicatii, furnizorilor de echipamente si de aplicatii, care deja au experimentat diferite solutii sau chiar mici proiecte pilot, dar, mai ales, da romanilor speranta unei societati mai bune, mai eficiente, mai ecologice.

Rostul acestui proiect pilot este de a stabili ce aplicatii sau facilitati sa fie folosite, alegerea depinzand si de cazul particular al orasului Alba Iulia, de ofertele industriei, dar si de costurile de implementare - partea tehnica. Proiectul pilot ar mai trebui sa releve si un 'plan de afaceri', adica reguli, proceduri, parteneriate, costuri, finantare, care sa stea la baza acestui demers - partea economica.

In al doilea rand proiectul pilot 'Alba Iulia 2018 - oras inteligent', poate sta la baza unui proiect de tara - 'Romania inteligenta'.

Continuare la http://nicolaeoaca.blogspot.ro/