Asociatia nationala a furnizorilor de internet (ANISP) a anuntat luni ca 'urmareste cu ingrijorare modul nelegal si netransparent in care Ministerul Culturii incearca, sub pretextul interesului public si al unor 'situatii de urgenta si extraordinare a caror reglementare nu poate fi amanata' sa modifice prin Ordonanta de Urgenta legislatia din domeniul cinematografiei, cu scopul declarat de a obtine pentru Fondul cinematografic 1% din incasarile lunare realizate de furnizorii de servicii de internet, inclusiv prin serviciile de telefonie mobila". 62 milioane de lei ar trebui sa fie colectate anual numai de la furnizorii de internet, contributie care, conform proiectului Ministerului Culturii, ar urma sa fie suportata de catre abonatii la internet.

Mihai Batraneanu, presedinte ANISPFoto: Hotnews

Potrivit ANISP, suma anuala de circa 62 milioane lei, coform notei de fundamentare realizata de catre Ministerul Culturii, pe baza informatiilor statistice furnizate de catre ANCOM este 'o contributie care, conform proiectului de Ordonanta de Urgenta ce va modifica OG 39/2005 privind cinematografia, ar urma sa fie suportata de catre abonatii la internet, aceasta contributie urmand sa fie adaugata pretului abonamentului pentru acest serviciu. Precizam ca cele 62 milioane lei care ar trebui sa fie colectate anual doar de la furnizorii de servicii de internet reprezinta aproximativ 150% din actualul buget al Fondului Cinematografic, care este in prezent de cca. 44 milioane lei".

In comunicatul de presa transmis luni presei, ANISP mai precizeaza ca "avand in vedere impactul major pe care il va avea aceasta noua taxa atat asupra companiilor din industria de comunicatii electronice, cu precadere asupra celor mici si mijlocii, dar mai ales asupra abonatilor serviciilor de internet, Consiliul Director al ANISP, intrunit in reuniune de urgenta, a decis ca impreuna cu celelalte asociatii profesionale din industria de comunicatii electronice si operatorii majori, precum Orange, RCS&RDS, Telekom, UPC si Vodafone sa adreseze o scrisoare Primului-ministru, Dacian Ciolos si Ministrului Comunicatiilor si pentru Societatea Informationala, Delia Popescu, solicitandu-le ca orice proiect de act normativ care va impacta sectorul comunicatiilor electronice sa faca mai intai obiectul unei consultari publice reale, asa cum prevede si Legea nr.52/2003 privind transparenta decizionala in administratia publica".

La sfarsitul lunii trecute, si grupul de firme Telekom Romania (fostele Romtelecom si Cosmote) a reactionat fata de intentia autoritatilor de a impune o noua taxa furnizorilor de servicii de televiziune si internet pentru finantarea Fondului Cinematografic, din care se finanteaza filmele romanesti. Telekom considera insuficient timpul de consultare publica alocat acestui proiect de Ordonanta de Urgenta initiat de Ministerul Culturii, cere respectarea timpului legal de minim 10 zile si sustine ca noua taxa 'va conduce la cresterea tarifelor in piata, care va fi resimtita de consumatorul final, afectand in subsidiar gradul de penetrare si de utilizare a serviciilor de internet'.