Catalin Marinescu, actualul presedinte al Autoritatii de reglementare in comunicatii (ANCOM), va prelua, incepand cu luna mai, sefia Diviziei de strategie din cadrul Secretariatului General al Uniunii Internationale a Telecomunicatiilor, organizatie membra ONU, a anuntat luni acesta. Dupa 8 ani la conducerea autoritatii de reglementare in comunicatii, o autoritate care reglementeaza o piata de aproape patru miliarde de euro, Marinescu spune ca nu a luat aceasta decizie din motive politice, ci a urmat un proces de recrutare cu examene si teste scrise, timp de aproape un an, in conditiile in care mandatul sau expirase in aprilie 2015.

Catalin Marinescu, seful ANCOMFoto: AGERPRES
  • Catalin Marinescu: Licitatia pentru servicii 5G ar putea fi oportuna si in acest an, dar la anul este obligatorie. Decizia este a Guvernului.

"Oportuna poate fi oricand licitatia pentru 5G. Banda de 700 MHz va trebui sa fie eliberata incepand cu 2020, conform reglementarilor europene, dar eu cred ca operatorii au nevoie de 1-2 ani de pregatire. Sunt multe tari din Europa care folosesc aceasta banda si vor trebui s-o elibereze. In Romania, aceasta banda este disponibila, dar eu cred ca decizia de oportunitate este a Guvernului, ANCOM va organiza licitatia. Oricum, daca nu in acest an, atunci la anul este obligatorie lansarea licitatiei pentru frecventele necesare 5G", a declarat luni, Catalin Marinescu, presedintele ANCOM, in conferinta de final de mandat.

Catalin Marinescu a mai precizat ca si-a inaintat demisia cu sfarsitul lunii aprilie din acest an, tocmai pentru a permite autoritatilor sa numeasca un nou sef in locul sau. Acesta nu a dorit sa faca speculatii sau propuneri privind inlocuitorul sau, precizand doar ca 'in Romania sunt suficienti specialisti si manageri foarte buni, dar ca in discutiile cu autoritatile isi va spune parerea pe acest subiect'.

Numirea presedintelui ANCOM se face de catre Presedintele Romaniei, la propunerea Guvernului.

  • Acord informal in Parlamentul European: Statele UE vor trebui sa faca disponibila banda de 700 MHz pentru internet de banda larga wireless pana in 2020

Statele membre ale UE vor trebui sa faca disponibila banda de 700 MHz pentru internet de banda larga wireless pana in 2020, permitand o trecere la internet mobil la viteze 5G, potrivit unui acord agreat la nivel informal in 15 decembrie 2016 de reprezentantii Parlamentului si Consiliului European.

Eliberarea benzii de 700 MHz pentru utilizarea internetului ar contribui la crearea unei piete unice digitale eficiente si trecerea la 5G ar putea consolida cresterea economica ceea ce face din UE un lider de inovare. Aceasta banda ar permite furnizarea de servicii de telefonie mobila de inalta calitate, cum ar fi e-sanatatea si mHealth, sau cele legate de internetul obiectelor (Internet oh Things).

In cadrul discutiilor, deputatii europeni au inclus o clauza in textul convenit potrivit careia statele membre vor fi obligate sa se asigure ca ceea ce inseamna costuri legate de migrarea si realocarea spectrului vor fi compensate.

"Cu toate acestea, termenul limita 2020 poate fi prelungit cu doi ani de catre statele membre individuale 'din motive justificate'.", conform acordului.

In prezent, in majoritatea tarilor UE, in banda de 700 MHz se difuzeaza servicii de programe de televiziune, nu insa si in Romania. Pentru o decizie finala, Parlamentul European va trebui sa aprobe acest acord si ulterior si guvernele nationale.