UPDATE3 SRI a stabilit cine va realiza sistemul IT de 31,5 milioane de euro pentru cautarea avansata in bazele de date de la ministere si institutii cheie: Siveco si o firma detinuta in trecut de un interpus al lui Sebastian Ghita

de Adrian Vasilache     HotNews.ro
Luni, 29 mai 2017, 15:02 Economie | Telecom

SRI - Serviciul Roman de Informatii
Foto: SRI
SRI a atribuit controversatul contract IT in valoare estimata de 31,5 milioane euro catre asocierea formata din firmele Siveco Romania (lider al asocierii) si Nova Tech Integrated Solutions SRL (asociat), avand ca subcontractanti pe Romsoft International si BAE Systems, au confirmat pentru HotNews.ro oficialii SRI. Informatia a fost data in premiera luni de Romania Libera care subliniaza, citand informatii publicate anterior de jurnalista Sorina Matei, ca Nova Tech Integrated Solutions SRL a fost detinuta in trecut de Liviu Mircea Uruc, un interpus al urmaritului international Sebastian Ghita, si care l-ar avea ca avocat pe avocatul mogulului fugar.

Biroul de presa al SRI a comunicat luni pentru HotNews.ro ca "firmele desemnate castigatoare ale contractului SII Analytics sunt Siveco Romania si Nova Tech Integrated Solutions SRL. Contractul este atribuit, urmand a fi semnat si facut public in Sistemul Electronic de Achizitii Publice (SEAP)".

  • UPDATE1 Florin Ilia, Presedinte si Director General al SIVECO Romania: "Este o veste extraordinara. Anuntul confirma excelenta tehnica a SIVECO si soliditatea solutiei informatice realizate de consortiul din care suntem mandri ca facem parte. Oferta noastra s-a situat la un nivel tehnic extrem de ridicat. La baza ei au stat mii de ore de munca ale unor echipe de specialisti din trei state europene: Regatul Unit al Marii Britanii, Romania si Regatul Danemarcei. Licitatia a avut doua loturi si valoarea finala pentru lotul I atribuit catre SIVECO si Nova Tech cu subcontractori BAE Applied Intelligence si Romsoft a fost de aproximativ 21 milioane de euro".

Conform informatiilor HotNews.ro, firmele care au participat la licitatie pot vizualiza deja acest anunt de atribuire publicat de SRI, nu insa si publicul larg.

Serviciul Roman de Informatii (SRI), acuzat in luna august 2016 de cateva ONG-uri ca dezvolta un sistem IT prin care ar vrea sa copieze baze de date ale mai multor institutii publice pentru a dezvolta un adevarat sistem Big Brother, a precizat in mai multe randuri ca noul sistem nu face decat sa creasca semnificativ viteza de cautare a informatiei relevante in bazele de date deja existente. HotNews.ro a descoperit, analizand achizitiile SRI, ca noul sistem nu este decat o dezvoltare a unui sistem IT dezvoltat deja anul trecut, in urma caruia SRI a copiat baze de date ale unor ministere si institutii-cheie ale statului roman: MAI, Ministerul de Finante/ANAF, Justitiei, Agriculturii/APIA, ale BNR, ONRC si CNAS.

Informatia apare chiar in Caietul de sarcini al licitatiei demarate atunci de SRI pentru SII Infrastructura, un sistem IT a carui finalizare a fost anuntata de SRI in luna decembrie 2015, document in care este prezentata 'lista bazelor de date ce fac obiectul replicarii':



Este vorba de baze de date de la MAI, Ministerul de Finante/ANAF, Ministerul de Finante/ANV (n.a Directia Generala a Vamilor), Ministerul Justitiei-ANP (n.a Administratia Nationala a Penitenciarelor), Ministerul Agriculturii - APIA, Ministerul Agriculturii - AFIR (n.a Agentia pentru Finantarea Investitiilor Rurale), Banca Nationala a Romaniei (BNR), ONRC (Oficiul National al Registrului Comertului) si CNAS (Casa Nationala de Asigurari de Sanatate).

  • HotNews.ro a solicitat atat SRI cat si Guvernului, Ministerelor si institutiilor in cauza sa precizeze legislatia in baza careia au fost replicate aceste baze de date, ce gen de informatii contin aceste baze de date, cine si cum are acces la informatii si daca se incalca sau nu drepturi si libertati fundamentale privind viata privata.

Din raspunsurile primite de la MAI, MADR si CNAS reiese ca replicarea bazelor de date a avut loc potrivit prevederilor Legii 161/2003 si a Hotararii de Guvern nr. 952/2003 privind aprobarea normelor si procedurilor in vederea operationalizarii Sistemului informatic integrat (SII).

Amintim ca SRI a precizat in aceasta luna ca Sistemul Informatic Integrat (SII) este operational inca din anul 2006 si ca 'astazi, conform reglementarilor in vigoare, Serviciul Roman de Informatii este autoritate coordonatoare a acestei structuri IT&C pentru realizarea schimbului de date intre institutiile din Sistemul National de Aparare'.

Hotararea de Guvern nr. 952/2003 a fost adoptata in data de 23 august 2003, fiind semnata de premierul de la acea vreme - Adrian Nastase, si contrasemnat de Radu Timofte - directorul SRI, de Dan Nica - ministrul Comunicatiilor, Ioan Rus - ministrul de Interne si de catre Mihai Tanasescu - ministrul de Finante.

Dupa dezvaluirile HotNews.ro si reactiile primite de la Ministere si Institutii, mai multe ONG-uri au facut o sesizare catre ANSPDCP in care solicitau inceperea unei investigatii la toate institutiile care au transmis date personale catre SRI.

  • Reactia SRI din vara anului 2016: "Obiectivul platformei este de a spori considerabil viteza de cautare a informatiei relevante in bazele de date deja existente"

Comunicat SRI, august 2016
Foto: Hotnews
Intr-un comunicat al SRI din august 2016, Serviciul Roman de Informatii facea urmatoarele precizari:

"Proiectul "SII Analytics - Sistem informatic de integrare si valorificare operationala si analitica a volumelor mari de date" este destinat asigurarii unei capacitati superioare de analiza a bazelor de date ale principalelor institutii din Romania.

Obiectivul platformei este de a spori considerabil viteza de cautare a informatiei relevante in bazele de date deja existente. Practic, in loc sa interogheze sisteme diferite, neuniformizate informatic si procedural, institutiile statului vor putea accesa informatiile integrat, rapid si eficient.

Sistemul nu colecteaza date noi, ci le analizeaza, pe baza unor algoritmi, pe cele existente. Rapiditatea in accesarea bazelor de date este impusa ca necesitate de amenintarile specifice institutiilor de intelligence din Romania - terorism, migratie ilegala, crima organizata, pentru a caror contracarare este necesara o prima reactie in timp foarte scurt.

Proiectul are drept scop modernizarea si eficientizarea activitatilor interne ale institutiilor cu atributii in prevenirea si combaterea fenomenelor de terorism, crima organizata, coruptie si evaziune fiscala, respectiv a institutiilor publice beneficiare (MAI, MP, MFP, DGAF, SRI).

Proiectul presupune un sistem de audit complex din punct de vedere al respectarii legislatiei in vigoare, precum si al normelor de securitate privind accesul la datele stocate, orice interogare fiind jurnalizata automat si analizata in sensul evitarii oricarei forme de abuz.

Aceasta este o platforma moderna, similara altora existente in plan european.

Valoarea proiectului este estimata la 142,071 milioane de lei, reprezentand aproximativ 31,5 milioane de euro, din care 84,3411% finantare din fonduri externe nerambursabile."


  • Sistemul IT licitat de SRI in SEAP a avut o valoare estimata totala de peste 25,5 milioane euro

Date SEAP_SII Analytics
Foto: Captura SEAP
Licitatia IT lansata in SEAP a avut o valoare estimata totala de  114,461,139.16 lei (25,501,546 euro), fiind impartita in 2 loturi:

  • Lot I - Platforma BIG DATA, cu o valoare estimata initial la  113,667,755 lei (25,324,782 euro)
  • Lot II - Interconectare retele LAN si SAN, cu o valoare estimata totala de  793.383 lei (176,763 euro)

Potrivit informatiilor furnizate luni catre HotNews.ro de seful Siveco Romania, Florin Ilia, "licitatia a avut doua loturi si valoarea finala pentru lotul I atribuit catre SIVECO si Nova Tech cu subcontractori BAE Applied Intelligence si Romsoft a fost de aproximativ 21 milioane de euro".

Ramane de vazut cine a castigat al doilea lot al licitatiei SRI.

  • Cine sunt firmele care au castigat contractul SRI

Romania Libera scrie luni ca "actionar majoritar la SIVECO este Siveco Netherlands, cu 63,7%. Pana anul trecut, un actionar important a fost Irina Socol. Ea a fost arestata, in septembrie 2014, pentru evaziune fiscala in domeniul comercializarii de programe informatice, alaturi de fosta sa partenera Aurora Ecaterina Crusti, intr-un dosar al Parchetului Curtii de Apel Bucuresti. In mai 2016, Socol a fost condamnata la doi ani si sase luni de inchisoare cu executare pentru evaziune fiscala, fiind acuzat ca a creat un circuit infractional format din peste 50 de societati comerciale prin care ar fi facut tranzactii fictive in 4 ani de 10 milioane de euro. In iulie 2016, judecatorii Tribunalului Prahova au dispus eliberarea sa conditionata.

Dupa ce Irina Socol s-a retras din actionariatul SIVECO, actiunile sale au fost distribuite cu titlu gratuit, in aprilie 2016, catre 35 de angajati, inclusiv persoane din echipa de management a companiei.

Sorina Matei a dezvaluit, pe blogul personal, ca SC Nova Tech Integrated Solutions SRL, infiintata in august 2015, a fost detinuta pana de curand de Liviu Mircea Uruc (95% din actiuni), interpus al lui Sebastian Ghita, si de Iulian Razvan Baicoianu, cu 5%. Uruc a fost si administrator al firmei. In octombrie 2015, firma si-a majorat capitalul social, astfel ca Liviu Uruc a iesit din societate. Societatea a ajuns sa fie detinuta de partenerul sau, Iulian Baicoianu cu 45%, Andrei Cruceru cu 25%, Giorgia Bordusanu- 20% si Costel Iustinian Timofte- 10%. Avocatul imputernicit al firmei a devenit avocatul lui Sebastian Ghita, Andrei Nicolescu.

'BAE Systems Applied Intelligence Danemarca este o filiala a BAE Systems Applied Intelligence, divizia globala de consultanta in tehnologie si afaceri specializata pe hardware si software, detinuta de BAE Systems. Expertiza ei este pe cyber security, preventia infractiunilor financiare, comunicatii si transformare digitala si activeaza in domenii ce vizeaza securitatea nationala, institutii financiare- banci si asigurari, telecomunicatii, sanatate, transport, energie si utilitati. Listata pe bursa de la Londra inca din 2002, BAE Systems Applied Intelligence este un partener pe probleme de aparare al Guvernului Marii Britanii. BAE Systems, firma mama, a fost criticata de-a lungul anilor, in presa internationala ca desfasoara activitati de spionaj, a fost la randul ei tinta autoritatilor din China pe activitati de cyber spionaj si a fost acuzata in Norvegia ca produce sau dezvolta componente ale armelor nucleare. Implicata in cele mai mari proiecte de aparare in multe state, BAE Systems este detinuta de puternice fonduri de investitii din Marea Britanie si SUA cu activitati globale iar pietele pe care le controleaza sunt Australia, India, Arabia Saudita, UK si SUA'"
, scrie Sorina Matei.

  • UPDATE2 Precizari suplimentare facute luni, 29 mai 2017, de SRI: Serviciul respectat fara echivoc toate prevederile legale care reglementeaza derularea achizitiilor publice

In legatura cu informatiile aparute in presa legate de castigatorii acestui contract, SRI a mai transmis catre HotNews.ro si urmatoarele precizari:

"Fata de elementele speculative publicate in presa care fac referire la proiectul SII Analytics, facem precizarea ca Serviciul Roman de Informatii a respectat fara echivoc toate prevederile legale care reglementeaza derularea achizitiilor publice, iar acestea au fost supuse permanent controlului institutiilor abilitate. SRI a respectat prevederile legale care reglementeaza modalitatea de accesare a fondurilor europene si desfasurarea achizitiilor publice in Romania, a asigurat transparenta tuturor procedurilor derulare inca de la depunerea documentatiei de accesare a finantarii necesare implementarii proiectului SII Analytics.

A prezentat opiniei publice si a comunicat mass-media toate detaliile necesare intelegerii scopului, rolului si modalitatii de functionare a SII Analytics, aspecte care au inclus si date referitoare la modalitatea de organizare si la criteriile de atribuire  a licitatiei publice organizate pentru implementarea proiectului. De asemenea, a comunicat atat Comisiei de Control Parlamentar a activitatii Serviciului, cat si altor institutii sau organizatii interesate toate datele referitoare la proiectul SII Analytics, de la aspecte legate de fundamentarea necesitatii, pana la etapele parcurse de SRI pentru accesarea finantarii si derularea procedurii de achizitie".


  • UPDATE3 SRI a prelungit de mai multe ori termenul limita pentru evaluarea ofertelor si anuntarea castigatorilor

Datele din SEAP arata ca SRI a respins in cadrul acestei licitatii cererea de prelungire a termenului de depunere a ofertelor, solicitare facuta de unul dintre posibilii ofertanti, insa a prelungit perioada de evaluare a ofertelor de mai multe ori.

Astfel, in 21 octombrie 2016, SRI comunica urmatoarele catre HotNews.ro:

"In contextul intrebarilor formulate de dumneavoastra in data de 18.10.2016, va comunicam urmatoarele:

In conditiile in care
- autoritatea contractanta nu s-a aflat in situatiile prevazute la art. 152 (vizionare amplasament sau consultare la fata locului a unor documente suplimentare pe care se bazeaza documentele achizitiei) si art. 153 (raspunsurile autoritatii contractante la solicitarile de clarificari au fost transmise in termenele legale si nu au modificat documentele achizitiei) din Legea nr. 98/2016 privind achizitiile publice,
- caietul de sarcini a fost intocmit prin detalierea elementelor tehnice si calitative a tuturor functionalitatilor solicitate necesare intocmirii ofertei de catre operatorii economici si ulterior indeplinirii contractului de achizitie,
- perioada de depunere a ofertelor a fost corelata cu complexitatea contractului de achizitie publica si cu cerintele specifice, astfel incat operatorii economici interesati sa beneficieze de intervalul de timp adecvat si suficient pentru elaborarea ofertelor si pentru pregatirea documentelor de calificare si selectie solicitate prin documentele achizitiei

si tinand seama de proiectia finantarii din fonduri europene nerambursabile si de termenul de implementare a proiectului, autoritatea contractanta s-a aflat in imposibilitatea prelungirii termenului limita de depunere a ofertelor.

In ceea ce priveste perioada de evaluare a ofertelor depuse in cadrul procedurii de achizitie, aceasta a fost prelungita, avand in vedere complexitatea tehnica a proiectului ce se reflecta si in continutul tehnico-economic al ofertelor, precum si specificul algoritmului de derulare a procedurilor de achizitii finalizate cu etapa finala de licitatie electronica (finalizarea evaluarii ofertelor, initierea, desfasurarea si finalizarea etapei de licitatie electronica, analiza ofertelor finale revizuite transmise de catre ofertanti dupa finalizarea licitatiei electronice), in  conformitate cu prevederile art. 214 alin. (3) din Legea nr. 98/2016.

Conform datelor disponibile in SEAP, data limita de evaluare a ofertelor este 31.12.2016, data pana la care vor fi comunicati si operatorii desemnati castigatori prin publicarea anuntului de atribuire".


  • SRI nu a desemnat castigatorii pana la sfarsitul anului trecut, asa ca in luna ianuarie 2017, HotNews.ro a revenit cu o noua solicitare legata de castigatorii acestei licitatii. Raspunsul SRI a venit in data de 2 februarie 2017, in care se anunta o noua amanare a anuntarii castigatorilor:

Iata raspunsul SRI din data de 2 februarie 2017 furnizat HotNews.ro:

"Avand in vedere complexitatea tehnica a proiectului ce se reflecta si in continutul tehnico-economic al ofertelor, precum si specificul algoritmului de derulare a procedurilor de achizitii finalizate cu etapa finala de licitatie electronica (finalizarea evaluarii ofertelor, initierea, desfasurarea si finalizarea etapei de licitatie electronica, analiza ofertelor finale revizuite transmise de catre ofertanti dupa finalizarea licitatiei electronice), in  conformitate cu prevederile art. 214 alin. (3) din Legea nr. 98/2016 privind achizitiile publice, a fost prelungita perioada de evaluare a ofertelor depuse in cadrul procedurii de achizitie.

Conform datelor disponibile in SEAP in prezent, data limita de evaluare a ofertelor este 28.04.2017, data pana la care vor fi comunicati si operatorii desemnati castigatori prin publicarea anuntului de atribuire."




Se actualizeaza


Citeste mai multe despre   
























Material sustinut de Siemens

"Comorile" detinute de primarii: cum pot fi folosite marile baze de date pentru a imbunatati serviciile oferite cetatenilor. Studiu de caz City Pulse

Brasovul si orasul Aarhus din Danemarca au luat parte timp de trei ani la un proiect inedit de cercetare - City Pulse, finantat de Uniunea Europeana. Pe scurt, scopul proiectului a fost sa colecteze si sa coreleze cat mai multe date despre cele doua orase, iar pe baza acestora primariile sau companiile sa dezvolte aplicatii gratuite care sa imbunatateasca serviciile oferite cetatenilor.

12847 vizualizari

  • +45 (47 voturi)    
    nu ne facem bine... (Luni, 29 mai 2017, 15:08)

    Fuscus [utilizator]

    incredibil! nu ne potolim si nu ne facem bine. continuam sa persistam in aceleasi erori care distorsioneaza sistemul economic si politic romanesc. SIVECO? un monstru creat s ainghita banii contribuabilului si sa serveasca finantarea partidelor si imbogatirea unor moguli si inalti functionari. ma intreb cine ii poate opri pe acesti scelerati!?
    • +19 (21 voturi)    
      incredibil (Luni, 29 mai 2017, 15:36)

      Motanul_incaltat [utilizator] i-a raspuns lui Fuscus

      Corporatiile de exemplu, au niste reguli simple...
      un potential furnizor trebuie sa aiba o vechime de x ani in care a avut o cifra de afaceri de minim y euro, sa nu fie pe vreo lista cu firme condamnate pentru coruptie, si, evident, sa mai fi facut ce ai nevoie sa contractezi.
  • +26 (26 voturi)    
    Old habits die hard! (Luni, 29 mai 2017, 15:11)

    artistul000 [utilizator]

    Va fi functional in 2050 iar atunci se va lansa alta licitatie pentru schimbarea lui deoarece a fost depasit tehnologic.
    • +26 (28 voturi)    
      e de acum... (Luni, 29 mai 2017, 15:14)

      Fuscus [utilizator] i-a raspuns lui artistul000

      e depasit de acum... ce ar putea crea SIVECO ?
      • +18 (22 voturi)    
        Florin Ilia ... (Luni, 29 mai 2017, 16:09)

        si_mort_va_vad [utilizator] i-a raspuns lui Fuscus

        Florin Ilia, Presedinte si Director General al SIVECO Romania: " - Este o veste extraordinara.

        Inca mai e de furat in tara ! "

        Pe zi ce trece e din ce in ce mai pe fatza ; in curand , nedarea si neluarea spagii va fi declarata ilegala si va fi pedepsita cu inchisoare .
        • -8 (14 voturi)    
          incurci borcanele (Luni, 29 mai 2017, 16:23)

          Snitzelvienez [utilizator] i-a raspuns lui si_mort_va_vad

          Ala care a facut bomba atomica n-a putut s-o tina doar pt el..asne si cu firmele, au o echipa buna si pot evolua cum face orice alta firma din vest. N-am auzit de vreo firma cu un CEO corupt in vest sa nu mai xastige contracte
          #morideinimarea
          • +5 (11 voturi)    
            iob tvoiu MATI, (Luni, 29 mai 2017, 16:49)

            si_mort_va_vad [utilizator] i-a raspuns lui Snitzelvienez

            postac ruznac !
            • -4 (6 voturi)    
              2 adrese utile pt alogeni (Luni, 29 mai 2017, 17:18)

              Snitzelvienez [utilizator] i-a raspuns lui si_mort_va_vad

              #aducemvidanja
              #deparazitamRomania
      • -5 (11 voturi)    
        Cauta arhiva HN (Luni, 29 mai 2017, 16:19)

        Snitzelvienez [utilizator] i-a raspuns lui Fuscus

        Sa vezi potentialul Siveco.
        • +7 (7 voturi)    
          zi-le mai HN (Luni, 29 mai 2017, 17:41)

          Fuscus [utilizator] i-a raspuns lui Snitzelvienez

          iah... uimeste-ne taicuta! iah zi-ne matale potentialul in materie de coruptie al SIVECO. sau oi fi si "mantalii" vreun sugator p'acolo de sustii asemenea ineptii!?
  • +17 (17 voturi)    
    nimic nou (Luni, 29 mai 2017, 15:19)

    om simplu din multime [utilizator]

    perseverare diabolicum.

    same old...
  • +14 (16 voturi)    
    E de bine (Luni, 29 mai 2017, 15:31)

    SKBjull [utilizator]

    N-o să avem curând Big Brother în România, dacă sistemul va fi dezvoltat de Siveco.

    În cazul extrem de improbabil în care chiar vor livra ceva, va fi ușor de hack-uit de copii de 10 ani. O să te coste 100 RON alterarea unei înregistrări...
    • +3 (3 voturi)    
      Multumesc! (Marţi, 30 mai 2017, 9:04)

      CristioanR [utilizator] i-a raspuns lui SKBjull

      In primul moment stirea mi-a facut greatza, dar apoi am zis si eu asta:

      "N-o să avem curând Big Brother în România, dacă sistemul va fi dezvoltat de Siveco."
  • +13 (13 voturi)    
    SRI+Ghita. (Luni, 29 mai 2017, 15:59)

    Prea_Tarziu [utilizator]

    Chita nu a "scapat". Mafia-Stat i-a dat drumul!
  • +17 (19 voturi)    
    Lol (Luni, 29 mai 2017, 16:01)

    HP [utilizator]

    Explicatia:

    In sistemul SEAP, fiecare institutie care vrea sa scoata la licitatie lucrari sau servicii - are in frunte un politruc, in general de la partidul la putere.

    Respectivul politruc, sau politrucii de la diverse departamente - depun documentatia pe SEAP, pe e-licitatie.ro.

    Si aici intervine smecheria - la conditiile tehnico-financiare pe care trebuie sa le indeplineasca cei care depun oferte - exista una care spune ca firmele trebuie sa fi avut o cifra de afaceri minim egala cu valoarea contractului pentru care liciteaza.

    Ei NU sunt obligati sa puna aceasta conditie, dar o pun pentru ca este o forma legala de a preselecta doar firmele vechi ale baietilor destepti.

    Sortarea si cautarea prin bazele de date ale institutiilor este un rahat, pentru 30 de milioane de euro o face orice firma de IT mica, sau startups.

    Dar asa, vine doar UTI, Siveco si alte lepre iar astia micii pot intra eventual ca subcontractori, sa culeaga frimiturile.

    E o forma de discriminare mascata, la care nici cei de la Consiliul Concurentei nu au ce sa faca.

    Mai mult, niciunde nu se specifica DE CE costa atat.

    Sa vad eu partidul care se sesizeaza vreodata in legatura cu marsavia asta.
    • -9 (11 voturi)    
      pe loc repaus (Luni, 29 mai 2017, 16:29)

      Snitzelvienez [utilizator] i-a raspuns lui HP

      Its a matter of national security si drept urmare ca vrei nu vrei e monopol..nu mi-as dori de exemplu ca toate CCTV-urile din Bucuresti sa fie controlate de firme isreliene sau americane(tot aia) cum se intampla la Londra ,sa nu functioneze nici o camera in timpul atentetelor si sa nu raspunda nimeni
  • +12 (14 voturi)    
    De ce ne mai miram? (Luni, 29 mai 2017, 16:13)

    Andradda [utilizator]

    Borfasul Nicolescu de la Arges, tocmai a fost eliberat conditionat dupa ce a executat 2 ani si 3 luni dintr-o pedeapsa de 7 ani si 8 luni.
    Si culmea, individul mai are pe rol un dosar in care a fost condamnat deja, in prima instanta, la inca 8 ani de puscarie.
    Pai daca si asta merita eliberat conditionat, atunci ce ne mai mira niste matrapazlacuri facute de statul lui Dragnea cu fostele sau actuelele firme ale borfasului Ghita?
  • -13 (17 voturi)    
    nu inteleg titlul (Luni, 29 mai 2017, 16:18)

    Snitzelvienez [utilizator]

    Daca Ghita a controlat compania in trecut inseamna acea compnie trebuie falimentata? Sau nu inteleg trebuie musai s fie firma israeliana sau americana?
    • +4 (6 voturi)    
      bai snitzele (Luni, 29 mai 2017, 17:42)

      ras-putin [utilizator] i-a raspuns lui Snitzelvienez

      tu esti facut cu carnea lu' ghita, bag seama.
  • +15 (15 voturi)    
    big what?! (Luni, 29 mai 2017, 16:25)

    nea_caisa [utilizator]

    adica 25 mil. euro pentru o platforma ce pariez ca o sa fie bazata in mare parte pe lucene (solr sau elastic search). am o mare indoiala ca or sa scrie ei toata treaba asta de la zero. mi-e ciuda de crap cand vad ca statul roman arunca zeci si sute de milioane de euro pe sisteme care pot fi realizate pe 10% din suma estimata. exista start-up-uri software de succes lansate cu sume mult mai mici decat asta si construite de oameni muuuuult mai competenti decat exista sau vor exista vreodata in siveco (nu stiu exact ce oameni are siveco dar pot judeca dupa aplicatiile facute de ei). oare chiar nu verifica nimeni caietele alea de sarcini? cum poate permite statul roman unei companii care s-a dovedit inapta de mai multe ori (dupa un fail de calibrul SIUI mi-ar fi rusine sa ma numesc companie de soft) sa participe in continuare la licitatii?
    • +11 (11 voturi)    
      nu iti mai fie ciuda... nu mai crapa... (Luni, 29 mai 2017, 16:45)

      Fuscus [utilizator] i-a raspuns lui nea_caisa

      aici nu e vorba de competente si competitivitate. aici e vorba de dat banii acolo unde trebuie sa ajunga!!! unde s-au inteles ei sa faca o golanie de cateva milioane de euro. cu banii astia dadeau de lucru la 5-6 companii mai mici, le ajutau sa se ridice, sa aiba produse proprii si... in final poate mai aveam si noi altceva pe piata de IT in afara de outsourcing ( care domina)
    • +7 (9 voturi)    
      statul PSD-ist (Luni, 29 mai 2017, 16:53)

      CRMS [utilizator] i-a raspuns lui nea_caisa

      Deabia a inceput sifonarea banilor publici.
      In orice tara democratica Siveco ar fi fost inlaturata de la licitatiile publice zeci de ani pentru actele de coruptie savarsite si dovedite de pana acum.
  • +4 (4 voturi)    
    profilare (Luni, 29 mai 2017, 20:03)

    VladBerliba1 [anonim]

    Profilarea electronica si colectarea datelor care formeaza amprenta digitala a interactiunii dintre om si applicatiile software fara acordul oamenilor este un abuz.
  • +6 (8 voturi)    
    un stat care nu ma reprezinta (Luni, 29 mai 2017, 20:06)

    VladBerliba1 [anonim]

    Traiesc intr-un stat care nu ma reprezinta care nu lucreaza in interesul meu si spre bunastarea mea si care deruleaza proiecte informatice pentru monitorizarea in masa a oamenilor din aceasta tara.
    • +5 (7 voturi)    
      statul=mafia (Luni, 29 mai 2017, 20:32)

      FA [utilizator] i-a raspuns lui VladBerliba1

      Statul momentan e o mafie legala:)
  • +3 (3 voturi)    
    Mi se pare corect! (Marţi, 30 mai 2017, 9:02)

    CristioanR [utilizator]

    Cinste tivului Dracnea!
    Rezultatul este firesc, sunt firme de incredere, cu o indelungata experienta in contractele cu Statul.
    Ghizta si SIVECO sunt cei mai buni pentru asta!


    Acum serios, daca ne ingrijoram ce o sa se intample cu bazele de date in care figuram cu totii, implicarea firmei lui Gitza este o garantie ca nu voma avea parte de Big Borther, daca si acest sistem va merge la fel de "bine" ca si cardul de sanatate ...
  • 0 (0 voturi)    
    Integritate (Marţi, 30 mai 2017, 19:08)

    Celbland [utilizator]

    Din moment ce legea privind integritatea a fost anulată, se pare că este legal ca firma Siveco, aparținând SRI, să facă contract cu proprietarul SRI. Nu mai este conflict de interese.

    Totuși, e imoral !!!
  • 0 (0 voturi)    
    Si cine (Marţi, 30 mai 2017, 21:45)

    BartSimpson [utilizator]

    Testeaza noul sistem ? Tot niste tigani analfabeti din Sintesti ? Evident, pe inca 30 meleoane da euro ..


Abonare la comentarii cu RSS



ESRI

Top 5 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri

Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.
hosted by
powered by
developed by
mobile version
Sâmbătă