Nokia le va oferi muncitorilor de la fabrica Bochum din Germania, pe care producatorul finlandez intentioneaza sa o inchida, locuri de munca in Romania, unde va fi relocata productia, potrivit cotidianului Rheinische Post, citat de CNNMoney.com.

Articolul, care citeaza surse apropiate companiei, mentioneaza ca oficialii Nokia intentioneaza sa se intalneasca saptamana viitoare cu reprezentantii sindicatelor si cu politicienii din Germania pentru gasirea unor solutii pentru despagubirea muncitorilor care vor ramane fara locuri de munca.

Reprezentantii Nokia nu au facut declaratii oficiale in legatura cu castigurile pe care le vor avea muncitorii fabricii din Romania. Informatii aparute in presa internationala sustin ca angajatii care vor lucra in sectorul de productie vor avea un salariu de circa 220 euro pe luna si bonuri de masa.

Nokia dezminte: Chiar credeti ca ar fi interesati?

Potrivit AFP, citata de NewsIn, un oficial Nokia care a preferat sa-si pastreze anonimatul a dezmintit vineri informatiile aparute in cotidianul german regional Rheinische Post.

"Salariile romanesti sunt de zece ori mai mici decat cele ale germanilor, chiar credeti ca ar fi interesati? Nokia nu are nicio intentie de acest gen", a adaugat această sursa, reamintind totusi ca salariatii Nokia au libertatea de a aplica pentru locuri de munca in cadrul grupului in alte tari ale lumii.

Cel mai mare producator mondial de telefoane mobile a hotarat recent inchiderea fabricii din Germania si relocarea productiei in Romania. Oficialii Nokia si-au justificat decizia prin costurile prea mari ale fortei de munca din Germania. Pierderea a cateva mii de locuri de munca a provocat furie in Germania, in particular printre politicieni.