Producatorul telefoanelor mobile cu e-mail BlackBerry, compania canadiana Research In Motion (RIM), si-a imbunatatit, joi, estimarile privind numarul de abonati ai companiei, fapt care a condus la cresterea cu 10% a cotatiei actiunilor, scrie Financial Times. RIM se asteapta ca, in trimestrul care se incheie in martie anul acesta, numarul abonatilor sa se majoreze cu 15-20% peste estimarea de 1,82 milioane abonati facuta in decembrie 2007, iar numarul total de abonati sa atinga cifra de 14 milioane.

Producatorul canadian si-a reafirmat estimarile din decembrie privind veniturile. Astfel, compania estimeaza ca in trimestrul patru al acestui an fiscal (trimestrul se incheie la finele lunii martie, potrivit informatiilor companiei) veniturile vor ajunge la circa 1,8-1,87 miliarde dolari. RIM va publica raportul privind rezultatele financiare pe data de 2 aprilie.

Anuntul privind cresterea numarului de utilizatori vine dupa ce in aceasta luna, o criza de trei ore a sistemului a lasat utilizatorii americani de BlackBerry-uri fara acces la internet si e-mail. Oricum, noteaza Financial Times, incidentul a evidentiat dependenta multor oameni de afaceri, avocati, politicieni sau celebritati fata de dispozitivul BlackBerry, poreclit cu aceasta ocazie "“crackberry”.

Potrivit estimarilor, costisitoarele dispozitivele de tip smartphone precum BlackBerry vor reprezenta aproximativ 5-6% din totalul celor 1,1 miliarde de telefoane mobile care se vor vinde la nivel mondial in acest an. Produsele BlackBerry sunt prezente si in Romania, prin intermediul operatorilor de telefonie mobila Orange si Vodafone.