Guvernul a aprobat miercuri o Ordonanta de urgenta prin care stabileste masurile de reorganizare a utilizarii spectrului radio in banda de frecvente 3600 – 3800 MHz, pas primordial in acordarea licentelor de WiMAX (tehnologie care permite oferirea de servicii de Internet wireless la viteze foarte mari, considerata platforma pentru serviciile 4G).

Societatea Nationala de Radiocomunicatii (SNR) care detine in prezent licenta pentru aceste frecvente este obligata ca in sase luni de la data intrarii in vigoare a acestui act normativ sa elibereze benzile necesare. Ministrul Comunicatiilor, Karoly Borbely, a declarat recent pentru HotNews.ro, ca pana la sfarsitul lui 2008 se va organiza licitatia pentru doua licente de WiMAX, interesul fiind ca cei care vor castiga sa investeasca in primii 2-3 ani de activitate in proprotie de 20%-40% in infrastructura de comunicatii electronice in banda larga din mediul rural.

In prezent, licenta de utilizare a benzii de frecvente 3600 – 3800 MHz este detinuta de Societatea Nationala de Radiocomunicatii (SNR). In urma adoptarii acestei Ordonante de Urgenta, SNR trebuie sa elibereze, in termen de 6 luni de la data intrarii in vigoare a actului normativ, benzile de frecvente radio 3600–3657 MHz pereche cu 3700–3757 MHz. Ulterior, dreptul de a utiliza aceste benzi de frecvente radio se va acorda companiilor interesate in baza unei proceduri de selectie competitiva organizata de catre Autoritatea Nationala de Reglementare in Comunicatii si Tehnologia Informatiei.

Masura urmareste asigurarea accesului unui numar cat mai mare de utilizatori la infrastructura de comunicatii electronice in banda larga, in scopul reducerii decalajului digital existent intre mediul rural si cel urban precum si al celui inregistrat de Romania fata de celelalte state membre UE in ceea ce priveste accesul cetatenilor la Internetul in banda larga. Sistemele BWA de tip WiMAX permit furnizeaza de date si servicii de telecomunicatii la viteze mari, pe arii extinse de pana la 65 km, bazandu-se pe tehnologii wireless.

Furnizarea serviciilor - in 2009

Referitor la aceste licente, ministrul Comunicatiilor, Karoly Borbely, declara intr-un interviu acordat HotNews.ro, la inceputul acestei luni, ca pana la sfarsitul lui 2008 se va organiza licitatia pentru doua licente de WiMAX, serviciile urmand a fi furnizate abia in 2009.

"Eu cred ca pana la sfarsitul anului 2008 se va organiza licitatia pentru doua licente de WiMax, (SN Radiocomunicatii va elibera spectrul, dar va trebui sa ramana si ei cu licenta pentru ca spectrul este al lor), iar inceperea furnizarii serviciilor este prevazuta pentru anul 2009. Pe noi ne intereseaza ca cei care vor obtine aceste licente sa contribuie la dezvoltarea mediului rural, pentru ca rata de penetrare a licentelor 3G si a operatorilor in urban e mare, dar pentru noi e important si mediul rural. Luam in considerare ca in caietul de sarcini cei care castiga sa investeasca in primii 2-3 ani de activitate in proprotie de 20%-40% in infrastructura din mediul rural", declara atunci Karoly Borbely.