Profitul net al concernului finlandez Nokia a crescut cu 25% in primul trimestru al acestui an, pana la 1,22 miliarde euro, comparativ cu aceeasi perioada de anul trecut, conform raportului financiar al companiei, citat de AFP. Agentia noteaza ca rezultatele Nokia dezamagesc, deoarece cota de piata a scazut iar o parte din indicatori sunt sub estimarile analistilor.

Nokia a inregistrat un profit net de 1,22 miliarde euro in primul trimestru al acestui an, in crestere cu 25% raportat la cuantumul de 979 milioane euro ce a reprezentat profitul net al producatorului de telefoane mobile din aceeasi perioada a anului trecut.

Vanzarile nete ale Nokia au crescut cu 28%, pana la 12,66 miliarde euro, fata de 9,85 miliarde euro in primul trimestru din 2007.

Finlandezii au avut o cota de 39% din piata in primul trimestru, in crestere de la cota de 36% de acum un an, insa sub cele 40% din ultimul trimestru din 2007.

Nokia a vandut 115,5 milioane de terminale in primele trei luni ale anului, cu 27% mai mult decat in primele luni ale anului trecut, insa sub cele 133,5 milioane vandute in ultimul trimestru din 2007.

Compania estimeaza ca isi va majora cota de piata in trimestrul curent. In primele trei luni pretul mediu de vanzare pentru un terminal Nokia a fost de 79 euro, sub valoarea de 81 euro estimata de analisti. Pretul mediu a fost 89 euro in primul trimestru din 2007.

"Pretul mediu de vanzare pentru un terminal pare sa scada mai repede decat era de asteptat", spune analistul Hannu Rauhala de la Pohjola Ban, citat de AFP.

Nokia estimeaza ca vanzarile mondiale de telefoane mobile vor creste cu 10% fata de 2007, cand au ajuns la 1,14 miliarde unitati

"Piata de echipamente s-a dezvoltat in conformitate cu asteptarile, cea mai accentuata cerere fiind inregistrata pe pietele emergente, unde avem o pozitie foarte solida", a precizat seful Nokia, Olli-Pekka Kallasvuo.

La o ora dupa anuntarea rezultatelor, actiunile Nokia au scazut cu aproape 10% la bursa din Helsinki.

\

Nokia avea la finele lui martie circa 116.000 de angajati.

Compania anunta la inceputul lunii ca s-a inteles cu sindicatele germane IG Metall si va plati 200 milioane euro in compensatie pentru cei 2.300 de muncitori de la fabrica din Bochum care va fi inchisa, dupa ce finlandezii au mutat productia in Romania. Finlandezii au inceput productia pe 11 februarie la Cluj, iar telefoanele vor fi destinate in primul rand pietelor din Orientul Mijlociu si Africa.

In octombrie 2007 finlandezii au facut o oferta de 8,1 miliarde dolari pentru producatorul de harti digitale Navteq din SUA, iar autoritatile europene in domeniul concurentei analizeaza oferta.