France Telecom a negat luni zvonurile privind intentia de a face o oferta de achizitie a unui pachet de actiuni in cadrul grupului elen de telecomunicatii OTE, care sa incurce planurile Deutsche Telekom, informeaza Cellular-news.com. Statul grec si Deutsche Telekom negociaza in prezent termenii unui acord prin care cele doua parti sa detina in mod egal controlul si participatii similare in cadrul OTE. Recent, Le Figaro a scris ca France Telecom incearca preluarea omologului sau scandinav, TeliaSonera, tranzactie prin care France Telecom ar devansa Deutsche Telekom in topul celor mai mari grupuri de telecomunicatii din Europa.

Statul elen, actionarul majoritar al OTE (28% din actiuni) negociaza in prezent vanzarea unei parti din actiunile detinute catre Deutsche Telekom, fapt care ar avea implicatii si asupra Romtelecom si Cosmote, controlate de catre grupul elen.

Desi nu a fost facut un anunt oficial, surse din piata citate de presa internationala sustin ca s-a ajuns deja la o intelegere, in urma careia cele doua parti vor detine in mod egal controlul si participatii similare in cadrul OTE.

Conform acestor informatii, Deutsche (care detine acum 20% din OTE) va mai prelua inca 3% din participatia de 28% detinuta de statul elen la OTE, o participatie de inca 2% urmand a fi achizitionata de pe piata libera, asa incat Deutsche sa ajunga sa detina 25% plus o actiune din OTE, la fel ca statul elen.

De cealalta parte, tranzactia dintre France Telecom si TeliaSonera ar da nastere unui nou gigant, cu o cifra de afaceri de 63 de miliarde de euro, depasind astfel Deutsche Telekom (cu o cifra de afaceri de 62.5 miliarde de euro).