Taiwanezii de la Acer, cunoscuti pentru mini-laptop-urile Aspire, au intrat in segmentul telefoanelor mobile inteligente, lansand familia Tempo, au anuntat asiaticii la congresul mondial GSM de la Barcelona, noteaza PC World.

Smartphone-urile Acer au ecran senzitiv si sistem de operare Windows Mobile si sunt dezvoltate dupa ce taiwanezii au cumparat anul trecut compania E-Ten. Primele telefoane vor fi lansate in aprilie, Exista un model cu tastatura QWERTY si ecran de 3,8 inchi, iar camera este de 3,2 MP.

Familia Tempo are la inceput doua modele, insa Acer vrea sa lanseze o noua serie de terminale pana la finalul anului, bazata pe sistemul de operare Windows Mobile 6.5.

Acer vrea ca in doi ani sa obtina din vanzarea de telefoane inteligente 10% din veniturile totale, si vrea sa ajunga pe locul cinci pe plan mondial in segment. Tinta e greu de atins pentru ca ar trebui sa aiba vanzari trimestriale de 1,3 milioane unitati.