Parlamentul European si statele membre ale Uniunii Europene au redactat marti un proiect de acord privind plafonarea tarifelor la mesajele text si traficul de date in regim de roaming pe teritoriul UE, a declarat, marti, un diplomat european, citat de Financial Times. Tarifele nu au fost inca validate de Comisia Europeana.

Planul prevede reduceri mai substantiale decat cele propuse de comisarul european pentru Telecomunicatii, Viviane Reding. "Este o victorie a utilizatorilor europeni si pentru piata unica de telecomunicatii", a opinat Reding, citata de purtatorul sau de cuvant.

Astfel, tariful unui mesaj text in roaming va fi limitat la 11 eurocenti, fata de cel mult 49 de eurocenti in prezent, iar traficul de date in acelasi regim va fi taxat cu maxim un euro pe megabyte, incepand cu 1 iulie 2009. Pretul traficului de date la nivel de gros (wholesale) va cobori la 0,8 euro pe megabyte la 1 iulie 2010, respectiv 0,5 euro de la 1 iulie 2011.

Legea limiteaza pretul pentru consumatori la mesajele text trimise in roaming si extinde cu trei ani, pana in iunie 2012, limitele actuale de pret la apelurile de voce in roaming. Pentru acestea, pretul va cobori la 43 eurocenti pe minut de la 1 iulie 2009, fata de 46 eurocenti in prezent, respectiv la 39 eurocenti de la 1 iulie 2010 si 35 eurocenti din 1 iulie 2011.

Pentru apelurile primite in roaming, plafonul a fost stabilit la 19 eurocenti pe minut de la 1 iulie 2009, in scadere de la 22 de eurocenti in prezent. La 1 iulie 2010, reprezentantii UE au stabilit ca tarifele sa coboare sub 15 eurocenti, respectiv 11 eurocenti din 1 iulie 2011.

Draft-ul prevede si taxarea obligatorie la secunda dupa primele 30 de secunde ale unei convorbiri in roaming.