CE a adoptat joi noi reguli privind ajutoarele de stat pentru dezvoltarea retelelor in banda larga, informeaza un comunicat al COmisiei. Acestea explica in ce mod fondurile publice pot fi directionate spre dezvoltarea unor astfel de retele in zone care nu reprezinta un interes investitional pentru mediul privat. Regulile prevad si dispozitii specifice pentru dezvoltarea retelelor de acces de generatie urmatoare (Next Generation Access -NGA), pentru a incuraja investitiile in acest sector aflat inca in stadiul incipient.

Regulile fac distinctia intre zone competitive (zone negre, cum sunt numite) in care nu este nevoie de acordarea ajutoarelor de stat si zone neprofitabile sau nedeservite (zone albe si gri) in care ajutorul de stat poate fi justificat, in anumite conditii. Aceste reglementari nu se refera doar la finantarea retelelor in banda larga traditionale (ADSL, cablu, wifi), dar ofera si o orientare necesara autoritatilor publice pentru finantarea unor retele de mare viteza, acele asa numite retele de acces de generatie urmatoare (NGA).

Distinctia intre zonele competitive si cele neprofitabile sau nedeservite se face si in cazul retelelor NGA, a caror dezvoltare este intr-un stadiu incipient, prin obligatia impusa statelor membre nu numai de a lua in considerare infrastrutura NGA existenta, ci si planurile concrete de investitii ale operatorilor de telecomunicatii care vizeaza dezvoltarea acestora in viitorul apropiat.

Regulile adoptate de Comisiestabilesc mai multe garantii esentiale - cartografiere detaliata, licitatie deschisa, obligatia de acces sau neutralitatea tehnologica si mecanisme de recuperare - pentru a se promova concurenta si a se evita expluderea investitiilor private.

Cu toate ca investitiile in retele in banda larga de mare si foarte mare viteza trebuie facute in primul rand de operatori privati, ajutorul de stat poate juca un rol esential in extinderea acoperirii in banda larga in zone in care operatorii de piata nu intentioneaza sa aloce fonduri, argumenteaza Comisia. Obiectivul esential al noilor reguli este de a incuraja o extindere globala si rapida a retelelor in banda larga, fara a se aduce atingere dinamicii pietei si concurentei intr-un sector care este deplin liberalizat.

De asemenea, regulile Comisiei in acest sens prevad ca ori de cate ori se acorda ajutor de stat operatorilor privati, acesta trebuie sa stimuleze concurenta, prin impunerea obligatiei ca beneficiarul sa demonstreze accesul liber al operatorilor terti la reteaua finantata din fonduri publice.

Investitiile in retelele in banda larga reprezinta, de asemenea, o parte esentiala a Planului european de redresare economica lansat de Comisia Europeana. Comisia a alocat 1,02 miliarde de euro prin intermediul Fondului european agricol pentru dezvoltare rurala (FEADR) in scopul extinderii serviciilor de internet in banda larga in zonele rurale.

Setul de reguli poate fi consultat aici.