Autoritatea britanica de concurenta: Fuziunea dintre Orange si T-Mobile in Marea Britanie ameninta sa afecteze serios competitia

de Adrian Vasilache     HotNews.ro
Miercuri, 3 februarie 2010, 18:48 Economie | Telecom

Fuziunea dintre Orange si T-Mobile in Marea Britanie, care ar crea cel mai mare operator de telefonie mobila pe aceasta piata, ameninta sa afecteze serios competitia, arata un punct de vedere initial emis in urma consultarilor din piata de The Office of Fair Trading (OFT), autoritatea responsabila pentru concurenta si protectia drepturilor consumatorilor din Marea Britanie, informeaza Bloomberg. Autoritatea de concurenta a solicitat marti Comisiei Europene sa i se transfere spre analiza acest caz, aflat acum la Executivul european.

Fuziunea dintre Orange si T-Mobile in Marea Britanie ar da nastere celui mai mare operator de telefonie mobila de pe aceasta piata, cu circa 43% din numarul total de utilizatori de telefonie mobila. Functia de director operational in cadrul noului operator ar urma sa fie ocupata de Richard Moat, fostul sef al Orange Romania.

Potrivit lui Richard Moat, o analiza din partea autoritatilor britanice a acestui caz, examinat in prezent de Executivul european, ar putea intarzia aprobarea acestui acord pana anul viitor.

Din 2004 si pana in prezent, OFT a facut patru cereri de preluare a unor astfel de cazuri de la Comisia Europeana, unul dintre acestea fiind apoi retras.

"Impactul fuziunii anuntate va afecta in special piata din Marea Britanie deci este important ca aceasta tranzactie sa fie examinata amanuntit de catre autoritati de reglementare mai apropiate sectorului britanic de telefonie mobila", sustine Philip Cullum, reprezentant al Consumer Focus, o organizatie britanica pentru protectia drepturilor consumatorilor.

Marea Britanie este una dintre cele mai aglomerate piete in ceea ce priveste numarul operatorilor de telefonie mobila, cu cinci operatori, in timp ce in Italia si in Germania sunt cate patru operatori.























414 vizualizari


Abonare la comentarii cu RSS



ESRI

Top 5 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri

Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.
hosted by
powered by
developed by
mobile version
Marţi