Este necesara introducerea internetului de banda larga printre serviciile de baza la care au dreptul toti romanii, la un anumit nivel de calitate, indiferent de localizarea geografica si la tarife accesibile? Este nevoie de alte metode pentru cresterea penetrarii broadband in Romania? Acestea sunt cateva din intrebarile lansate vineri utilizatorilor si operatorilor de comunicatii de catre autoritatea de reglementare. Actiunea vine dupa ce recent, Comisia Europeana a lansat o dezbatere similara privind necesitatea ca internetul de banda larga sa devina un serviciu garantat in UE.

  • "Credeti ca dezvoltarea accesului la internet in banda larga, in special in zonele rurale, ar putea fi stimulata prin considerarea acestuia ca „acces functional la internet” si, implicit, prin includerea acestuia in sfera serviciului universal sau ar trebui utilizate, in mod exclusiv, alte metode de stimulare a cererii si/sau a ofertei (de ex. ajutoare de stat, atragerea fondurilor comunitare destinate pentru dezvoltare regionala sau pentru agricultura, subventionarea cumpararii de computere personale, de abonamente la servicii de acces la internet in banda larga etc.)? Care considerati ca ar fi metodele adecvate pentru stimularea cresterii gradului de penetrare a accesului la internet in banda larga in Romania?", sunt doua din intrebarile lansate vineri de autoritatea de reglementare.

Un studiu lansat la sfarsitul anului trecut de autoritatea de reglementare in comunicatii arata ca, la sfarsitul lui 2008, rata medie de penetrare a conexiunilor de internet fix de banda larga la suta de locuitori era de 11,7% in Romania, in mediul urban fiind de 18,6%, iar in mediul rural de doar 3,1%. Aceasta in conditiile in care rata medie de penetrare a serviciilor de internet fix broadband in UE era la sfarsitul lui 2008 de 22,9%.

Serviciul universal (SU) este definit ca fiind dreptul tuturor utilizatorilor finali de pe teritoriul Romaniei de a beneficia de anumite servicii de baza, la un anumit nivel de calitate, indiferent de localizarea geografica si la tarife accesibile. Daca ar fi inclus in aceasta sfera, internetul de banda larga ar deveni un serviciu de baza garantat in tara, iar unul sau mai multi operatori ar putea fi desemnati pentru a oferi aceste servicii.

  • Daca este necesar internet broadband garantat, care sa fie viteza minima de descarcare? 1 Mbps?

In mod imediat, daca s-ar accepta garantarea acestui serviciu, care ar trebui sa fie viteza minima de descarcare a datelor la aceste servicii?, intreaba autoritatea.

  • "Considerati suficienta viteza minima de transfer a datelor care defineste accesul la internet in banda larga, stabilita de Comisia Europeana (144kbps)? Ce parere veti despre sugestia Comisiei Europene de a mari aceasta viteza la 1Mbps sau 2Mbps?".

Autoritatea incearca apoi sa sondeze piata fata de implicatiile stabilirii unei valori minime a vitezei de descarcare de internet broadband de 1 Mbps.

  • Update: Romtelecom: Nu este necesara o astfel de discutie in 2010

Contactati de HotNews.ro, oficialii Romtelecom si-au afirmat dezacordul fata de posibilitatea introducerii serviciilor de internet in banda larga in sfera serviciului universal.

"In ceea ce priveste ipoteza de includere a serviciilor de acces la internet in banda larga in sfera serviciului universal, Romtelecom isi reafirma pozitia ca o astfel de discutie nu este necesara in anul 2010. Pe langa faptul ca in Romania nu sunt intrunite conditiile de baza necesare pentru includerea serviciilor de acces la internet in banda larga in sfera serviciului universal (si in special conditia privind gradul de penetrare al acestor servicii), operatorii majori din Romania si-au exprimat deja public opozitia cu privire la o astfel de initiativa", a declarat pentru HotNews.ro Razvan Ionescu, director divizia reglementari Romtelecom.

Acesta explica faptul ca "in situatia finantarii de catre operatori a unei astfel de initiative, ar exista o crestere semnificativa a costurilor companiilor telecom, in contextul unui mediu economic dificil".

  • O solutie agreata de Romtelecom pentru reducerea decalajului rural-urban: Internet in banda larga prin fonduri europene

Operatorul de comunicatii considera ca o solutie mai potrivita pentru o acoperire mai mare cu servicii de internet broadband in zona rurala ar fi initiativa Ministerului Comunicatiilor (MCSI) de a oferi astfel de servicii apeland la programe finantate de fonduri UE.

"Ca alternativa a reducerii decalajului dintre zonele urbane si cele rurale, Romtelecom isi reafirma interesul pentru initiativa MCSI de a oferi accesul la internet in banda larga in asa numitele „zone albe” folosind fonduri europene", a mai precizat Razvan Ionescu.

Comisia Europeana a lansat la inceputul acestei luni o consultare similara la nivel comunitar pentru a constata daca actualele norme privind serviciul universal, care garanteaza accesul cetatenilor europeni la retelele de telefonie publica si la servicii precum accesul de baza la internet, ar trebui sa fie extinse si la garantarea accesului la internet de banda larga. Consultarea lansata de Comisia Europeana se va desfasura pana la data de 7 mai 2010, in timp ce pentru aceasta lansata vineri, autoritatea locala asteapta raspunsuri pana pe 19 aprilie 2010.

  • Romania, penultimul loc in UE la gradul de penetrare a serviciilor de internet fix de banda larga, dar conexiuni cu viteze mari de transfer a datelor

Potrivit unui studiu dat publicitatii in noiembrie anul trecut de Comisia Europeana, Romania se afla in luna iulie 2009 pe penultimul loc in UE in privinta gradului de penetrare a serviciilor de internet broadband fix la suta de locuitori, cu 12,3%, depasind doar Bulgaria. Pe de alta parte, cele doua tari erau fruntase la rapiditatea oferita de majoritatea conexiunilor broadband. Bulgaria se situa pe primul loc, iar Romania pe locul patru in UE, cu 54,8% si respectiv 45% din totalul conexiunilor avand viteze de descarcare a datelor de cel putin 10 Mbps.