​VIDEO Valerian Vreme, ministrul Comunicatiilor: Lucram la cadrul legislativ prin care statul roman sa aiba o licenta de televiziune digitala terestra

de Adrian Vasilache     HotNews.ro
Marţi, 2 noiembrie 2010, 15:44 Dosare Anticoruptie


Valerian Vreme
Foto: Hotnews
"Experienta din alte tari ne spune ca statul roman trebuie sa fie si el beneficiarul unei licente (n.r de televiziune digitala terestra). Lucram la cadrul legislativ prin care statul roman sa aiba si el una din licente", a declarat marti Valerian Vreme, ministrul Comunicatiilor, in cadrul unui interviu video realizat in studio-ul HotNews.ro. Acesta nu a dat prea multe detalii, mentionand doar ca se iau in calcul formule in care ar putea fi implicate Societatea Romana de Televiziune sau Societatea Nationala de Radiocomunicatii (SNR). Vezi in articol ce spune Valerian Vreme si despre strategia de implementare a solutiilor open-source in institutiile statului, despre eRomania sau despre inrolarea primariilor in platforma nationala de plati electronice a taxelor si impozitelor.

Interviu video cu ministrul Valerian Vreme:



Domnule ministru, inclusiv recent, la intalnirea cu ambasadorul Germaniei in Romania vorbeati despre o strategie generala de implementare a conceptului Open Source. Cand se va intampla asta si ce va presupune?


  • (...) Referitor la strategia open-source, la nivelul Uniunii Europene la ora actuala exista anumite directii de actiune. Romania nu face altceva decat sa se ataseze si ea acestei directii. Eu personal am spus ca lucrez atat cu produse "proprietar" cat si cu produse open-source si le cunosc atat avantajele cat si dezavantajele fiecaruia in parte.
  • Vom demara acest proces absolut in toate componentele, incepand cu instruire, continuand cu furnizarea de produse open-source si bineinteles implementarea lor, dar, repet, trebuie sa tinem cont, si tot timpul transparent, sa spunem si avantajele si dezavantajele unei asemenea strategii.

Dar niste termene concrete?

  • La ora actuala la minister exista o echipa care se ocupa de acest lucru. De asemenea zilele trecute am primit chiar studiile pe Germania si Franta in privinta abordarii open-source in institutiile statului. (...) Sunt concepte dinamice. Noi le pornim, in continuare fiecare trebuie sa-si puna in balanta momentul cand le implementeaza. Ma refer la o primarie. Si daca le implementeaza. Pentru ca trebuie sa fim corecti: si produsele proprietar au avantajele lor. Noi nu trebuie decat sa lansam regulile, sa lansam strategia si in continuare toti ceilalti isi vor face propriile planuri. Deci nu vom actiona: "de maine se intampla asa". Nu, ci pur si simplu lasam piata sa functioneze, prezentand si aceasta componenta. Sa stiti ca foarte multi nu cunosc aceasta componenta a pietei IT.

Ca veni vorba de primarii. Pana la sfarsitul acestui an vreti sa faceti platforma de plati electronice. Cu cine, cat ne costa?

  • Cand stam de vorba acest proiect este in derulare. Suntem in termene, avem o diagrama clara de lucru. La ora actuiala s-au instalat programele pe serverele MCSI. Sunt teste, sunt 4 primarii inrolate pe care se fac teste.
  • Aceasta platforma este construita intr-un memorandum cu APERO, care este o asociatie a bancilor. Prin APERO mergem spre toate bancile, sau aproape toate bancile din Romania. Alaturi de APERO se afla si cei mai importanti furnizori de carduri. Statul roman nu plateste nimic (n.r pentru aceasta platforma). Costurile sunt practic la momentul actual zero. Vor fi in continuare niste costuri, dar toate legate de procesul care se va desfasura.

In proiectul de HG se spune ca primariile vor fi obligate sa se inroleze. Ati enumerat 4 primarii. MCSI trebuie sa monitorizeze aceasta inrolare. Cum o va face?

  • Aceste patru primarii sunt in teste. Acolo exista si un grafic de inrolare. Dar eu va mai spun un lucru. Exista si aceasta obligatie, dar totodata fiecare primar care depinde in final de voturi trebuie sa fie constient ca trebuie sa se ataseze unui sistem modern de plata electronica. Deci eu personal ma bazez mai mult pe partea logica a implementarii. Daca o sa avem si oameni care nu gandesc logic o sa-i elimine electoratul.

Despre eRomania. Fostul ministru al Comunicatiilor a ridicat in slavi acest proiect. S-a vorbit despre o platforma care sa aduca intr-un singur loc toate serviciile publice. Zilele trecute cand v-ati intalnit cu ambasadorul Turciei v-a dat ca exemplu o platforma lansata in 2008 care are pana acum 110 servicii publice. La fel trebuia sa fie si eRomania. Ce se mai intampla cu aceasta platforma? Cate servicii publice vor avea romanii la dispozitie?

  • Daca discutam de serviciile publice prezente la ora actuala pe internet, sa stiti ca sunt foarte multe. In eRomania le adunam: odata si in acel Punct Unic de Contact dar adunam toate aceste servicii. Si v-am spus. Are doua componente mari: una informationala, in care te poti duce pe eTurism spre exemplu si sa abordezi problema legata de turism (...) si doi, componenta cea mai importanta este legata de e-Guvernare si e-Administratie. Practic e-Guvernare este partea centrala si e-Administratie - partea locala.

Cand vom vedea intr-un singur loc aceste servicii? este o licitatie castigata de Omnilogic..

  • Este in derulare, sa zicem, partea de baza a acestei strategii. Dupa ce am pus la punct baza si noi speram ca pana la sfarsitul anului sa lansam, procesul va fi dinamic. Si iarasi revin la logica si spun: Poti sa lasi pe x sa nu se ataseze platformei tale, dar nu e logic ca el sa ramana izolat si el va trebui constientizat si cei de la ministerul mediului, spre exemplu, ar trebui sa vina cu serviciile pe care le au dezvoltate spre platforma noastra.

Inca o data. Pana la sfarsitul anului vor avea romanii o platforma eRomania, o poarta de intrare in eRomania?

  • In privinta proiectelor clare, pana la sfarsitul anului vom avea aceasta platforma de plati. Referitor la eRomania, lasati-ma sa vad in ce stadiu..eu stiu in ce stadiu ne aflam - dar vreau sa iasa un lucru sanatos, stabil. Noi punem de fapt fundatia la aceasta strategie.

Se tot aduce in discutie o decizie CSAT privind interoperabilitatea sistemelor institutiilor publice. Despre ce este vorba? Ce trebuie sa se faca pana la sfarsitul anului?

  • Nu. Integrarea si interoperabilitatea este mai mult o strategie care are un dead-line de doi ani, deci nu pana la sfarsitul anului. Exista la ora actuala o comisie infiintata si formata din toti responsabilii IT din ministere, care lucreaza tocmai la aceste reguli de interoperabilitate si ma refer la: regulile de securitate, de acces, nivelurile de securitate..

O ultima problema: Televiziunea digitala terestra. Pe 27 august a.c. s-a publicat in Monitorul Oficial decizia de amanare a trecerii efective la televiziunea digitala terestra pana la 1 ianuarie 2015.

  • Deci, termenul final este 1 ianuarie 2015. Noi vom veni in Guvern, cat de repede, in 3-4 luni, cu o noua strategie. Noi deja o avem conturata.

3-4 luni. Zilele trecute spuneati de 2-3 luni.

  • Da..2-3 luni, deci o noua strategie legata de trecerea la televiziunea digitala si alocarea acelor multiplexoare.

Si in legatura cu discutiile pe marginea alocarii unei licente, s-a spus ca statul intentioneaza sa aloce catre SNR o licenta sau..? Ce discutii sunt pe tema asta?

  • Da, exista.. Deci, odata experienta din alte tari ne spune ca statul roman trebuie sa fie si el beneficiarul unei licente. Noi lucram la cadrul legislativ prin care statul roman sa aiba si el una din licente.

Ce formule luati in calcul?


  • Exista si formula in care sa fie implicata Televiziunea Romana, exista si formula in care sa fie implicata SNR, poate exista si o formula mixta.

Puteti da mai multe detalii? Formula in care e implicata TVR? TVR ca partener alaturi de cine sau cum?

  • De detinatorul de licenta.

TVR singura?

  • Exista si varianta asta. In Franta asa s-a facut.

Si cu SNR, cum?

  • Deci SNR este pana una alta un operator. Este cel mai important operator de comunicatii terestre din Romania. SNR oricum va intra in ecuatie. Ca va intra ca posesor de licenta sau ca va intra doar ca cel care executa aceste servicii, vom vedea.






Citeste doar ceea ce merita. Urmareste-ne si pe Facebook si Instagram.



























1495 vizualizari


Abonare la comentarii cu RSS
Întâlniri on-line | #deladistanță

Top 10 articole cele mai ...


Startup Cafe
Euractiv
Contributors

Hotnews
Agenţii de ştiri
Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.



powered by
developed by