Ministerul Comunicatiilor depune eforturi pentru a rentabiliza si a repozitiona pe piata atat Posta Romana, cat si Societatea Nationala de Radiocomunicatii si nu exista planuri de privatizare pentru nici una din cele doua companii, a declarat marti pentru HotNews.ro Valerian Vreme, ministrul Comunicatiilor. Ambele companii sunt pe pierderi, iar in urma noului acord cu FMI autoritatile au anuntat ca pana la sfarsitul lunii iunie vor stabili ce companii de stat isi vor continua activitatea, care vor fi privatizate si care vor fi lichidate.

Valerian Vreme (foto arhiva)Foto: AGERPRES
  • "Pregatim Compania Nationala Posta Romana pentru anul 2013, cand se va liberaliza piata serviciilor postale", a mai mentionat ministrul Valerian Vreme.

Posta Romana si SNR au avut pierderi cumulate de peste 195 milioane lei in 2009

Posta Romana si Societatea Nationala de Radiocomunicatii (SNR) sunt doua companii de stat care la nivelul anului 2009 au inregistrat impreuna pierderi financiare nete de peste 195 de milioane de lei.

Posta Romana (CNPR), societate comerciala cu capital majoritar de stat, are ca actionari statul roman, reprezentat de Ministerul Comunicatiilor (75% din actiuni) si Fondul Proprietatea (25% din actiuni). Compania are peste 35.000 de angajati, iar datele de la ministerul Finantelor arata ca in 2009 compania a inregistrat o cifra de afaceri de peste 1,43 miliarde lei si o pierdere neta de peste 180 milioane lei.

In luna iunie a anului trecut, autoritatile au aprobat prin Hotarare de Guvern strategia de restructurare a Postei Romane. In urma masurilor de redresare financiara formulate in acest document, Posta Romana ar trebui sa ajunga la un profit brut de peste 50 milioane de lei in 2014.

SNR (Radiocom) companie de stat care asigura transmisiile TV si radio pentru Societatea Romana de Televiziune si Societatea Romana de Radiodifuziune a avut in 2009o cifra de afaceri de peste 336 milioane lei si o pierdere neta de peste 14,4 milioane lei. In 2009, numarul mediu de angajati in SNR era de 1968 salariati, conform datelor furnizate HotNews.ro de oficialii companiei.

In luna mai a anului trecut, Executivul a adoptat prin Hotarare de Guvern programul de modernizare, reorganizare si reducere a cheltuielilor SNR, proces care vizeaza relocarea a 700-800 de salariati, din cei 2.000 existenti, si reducerea primelor, sporurilor si altor cheltuieli de personal si operationale, masuri care vor genera economii de 76,78 milioane de lei pana in 2012.

Premierul Emil Boc: Pana la sfarsitul lui iunie stim clar ce se va intampla cu fiecare companie

Premierul Emil Boc a declarat luni ca noul acord incheiat cu FMI prevede printre altele si clasificarea companiilor de stat in trei categorii: societati care isi vor continua activitatea, vor fi privatizate sau lichidate.

  • "Avem in vedere companii care aduc pierderi prin faptul ca nu sunt exploatate de maniera economiei de piata. (...) Pana la sfarsitul lui iunie stim clar ce se va intampla cu fiecare companie", a precizat Emil Boc.

Acesta a mai spus ca se va introduce obligativitatea auditului extern, periodic si controlul asupra acestor companii va fi transferat de la ministerele de resort la cel al Finantelor.