21 de tari membre UE ar trebui sa-si adopte rapid masuri legislative pentru introducerea, la nivel european, a serviciilor mobile de comunicatii prin satelit (MSS), ce pot fi utilizate pentru internet de mare viteza, televiziune si radio mobile sau pentru comunicatii in situatii de urgenta, a cerut joi Neelie Kroes, vicepresedinte al Comisiei Europene. Conform reglementarilor europene, aceste servicii trebuie introduse in toate statele membre ale UE pana cel tarziu in luna mai 2011. Datele Executivului european arata ca Romania are adoptata legislatia necesara, insa taxele prevazute sunt extrem de ridicate.

  • "Statele membre trebuie sa adopte urgent toate masurile necesare pentru a permite introducerea serviciilor mobile de comunicatii prin satelit peste tot in Europa. Serviciile mobile de comunicatii prin satelit au un rol important in ceea ce priveste oferirea de servicii inovatoare companiilor si cetatenilor din Europa, inclusiv in zonele rurale sau izolate, precum si in ceea ce priveste indeplinirea obiectivelor stabilite in Agenda Digitala de a oferi acces la internet in banda larga tuturor, oriunde in Europa", a declarat Neelie Kroes, vicepresedinte al Comisiei Europene, responsabil cu Agenda Digitala.

Doi operatori, Inmarsat Ventures Limited si Solaris Mobile Limited, au fost selectati in mai 2009, sa ofere servicii mobile prin satelit la nivel paneuropean incepand cu luna mai 2011, dar la peste 20 de luni de atunci 21 de tari UE nu au adoptat inca masurile legislative necesare demararii acestui proces.

Oficialul european a scris joi autoritatilor din cele 21 state membre in cauza, cerandu-le sa solutioneze incertitudinile juridice existente, precum cele legate de taxele de licenta, si sa puna in aplicare fara intarziere masurile de implementare necesare. Cele 21 de state membre sunt: Belgia, Bulgaria, Cipru, Republica Ceha, Franta, Germania, Grecia, Ungaria, Irlanda, Italia, Letonia, Lituania, Luxemburg, Malta, Olanda, Polonia, Portugalia, Slovacia, Slovenia, Spania si Marea Britanie.

Comisia Europeana a prezentat si un studiu privind masurile luate de statele membre pentru introducerea serviciilor mobile de comunicatii prin satelit.

Raportul arata ca in Romania masurile legislative necesare autorizarii operatorilor au fost luate, insa exista "o structura cu taxe extrem de ridicate". Raportul arata ca taxa de licenta pentru comunicatii mobile prin satelit este de 3.600 euro anual, iar tarifele pentru sistemele CGC (componente terestre complementare) asociate sistemelor ce furnizeaza servicii MSS este de 240.000 euro/banda pentru o banda pereche de 1 MHz alocata la nivel national.