Grupul media american Time Warner a cumparat 3,12 milioane de actiuni emise de Central European Media Enterprises, ce controleaza in Romania posturile din reteaua Pro, valoarea tranzactiei ridicandu-se la 60,3 milioane de dolari, potrivit Reuters. In urma acestei achizitii, Time Warner controleaza 34,4% din actiunile CME.

Time Warner a anuntat ca a achizitionat acest pachet de actiuni la CME, care detine posturi TV in sase state central si est Europene, de la fondul de investitii ceh PPF Investments.

Grupul Time Warner a intrat in actionariatul Central European Media Enterprises in mai 2009, cand a cumparat 31% din actiunile CME in urma unei investitii de 241,5 milioane de dolari.

Grupul CME este prezent in sapte tari central si est europene, detinand posturi TV in Bulgaria (bTV, bTV Action, Ring.BG, bTV Comedy, bTV Cinema), Cehia (TV NOVA, Nova Sport, Nova Cinema, MTV), Croatia (Nova TV, Doma TV), Romania (Pro TV, Acasa, Pro Cinema, Pro TV International, Sport.ro, MTV Romania), Slovacia (TV Markíza, Nova Sport, Television Doma, MTV) si Slovenia (Pop TV, Kanal A, Pop Brio).

Time Warner este unul dintre cele mai mari grupuri active in industria de media si divertisment, printre diviziile sale numarandu-se Time Inc, HBO, Turner Broadcasting System, Warner Bros Entertainment, Cartoon Network, CNN si New Line Cinema.​