Vicepresedintele Comisiei de comert international din Parlamentul European Iuliu Winkler avertizeaza ca Uniunea Europeana va fi nevoita sa se supuna regulilor trasate de americani si asiatici, daca SUA si partenerii sai din Asia vor incheia Tratatul Transpacific de liber-schimb inaintea Parteneriatului Transatlantic pentru Comert si Investitii (TTIP), negociat in prezent de Bruxelles si Washington.

"SUA negociaza tratate similare si peste Pacific cu partenerii asiatici. Cel care va incheia primul un astfel de tratat acela va impune regulile globale, iar cine face regula, probabil, castiga si jocul. Daca regula va fi facuta pe partea pacifica a globului, de catre asiatici, in primul rand, si de americani, atunci UE va trebui sa se acomodeze si sa urmeze aceste reguli. Daca reusim noi, Europa, sa fim cei care facem regula globala pentru urmatoarele decenii, atunci ceilalti vor trebui sa ne urmeze si sa se acomodeze exemplului nostru", a declarat europarlamentarul roman (UDMR, PPE), la Radio Romania International, potrivit unui comunicat de presa.

Luni, la Beijing, presedintele SUA, Barack Obama, a facut un apel la partenerii asiatici sa elimine toate piedicile din calea incheierii Acordului Traspacific de liber-schimb. Acordul transpacific de liber-schimb reuneste la negocieri economii importante ale lumii, ca SUA, Canada, Mexic, Japonia, Australia, Malaezia. Cea mai mare economie din Asia, si a doua a lumii, China, nu se afla printre tarile care si-au exprimat interesul de a participa la TPP.

Pe de alta parte, europralamnetarul Iuliu Winkler a subliniat importanta tratatului de liber-schimb SUA-UE.

"TTIP este mult mai mult decat un acord comercial si de investitii. Este un acord care va putea avea o influenta majora asupra securitatii UE, asupra securitatii energetice, alimentare, asupra bunastarii cetatenilor. Asistam la o reasezare a echilibrelor globale. Recent, China a devenit prima economie globala, devansand SUA (in privinta produsului intern brut ca putere de cumparare - n.r.)", a afirmat vicepresedintele Comisiei europarlamentare INTA.

In privinta Romaniei, el a aratat ca Bucurestiul trebuie sa identifice, in urmatorii 2-3 ani, oportunitati de nisa pentru a fructifica un evetual acces largit pe piata americana, in perspectiva incheierii TTIP.

"Din pacate, SUA nu este in top 10 in privinta schimburilor comerciale cu Romania, comertul tarii noastre fiind orientat, inclusiv cel cu produse agricole, in proportie de 72-73% catre UE. (...) Desi Romania este un jucator modest pe relatia comerciala cu SUA, avem sansa ca in urmatorii 2-3 ani, pana la incheierea negocierilor TTIP, sa identificam oportunitatile de nisa pe piata americana si in functie de acestea sa promovam produsele romanesti, inclusiv pe cele agricole si alimentare", a mai spus deputatul european al UDMR.