Parlamentarii europeni au cerut Comisiei sa prezinte un raport privind gestionarea si controlul fondurilor europene in Romania, precum si masurile luate si progresele in lupta anticoruptie pana in 15 iulie 2009, se arata intr-un comunicat la PE. Parlamentul are dubii privind eficienta mecanismului de cooperare si verificare pe justitie al Comisiei, precum si privind fiabilitatea informatiilor furnizate europarlamentarilor.

Discutiile despre gestionarea fondurilor europene destinate Romaniei si Bulgariei au avut loc in contextul descarcarii de gestiune (procedura prin care PE incheie un exercitiu bugetar) pentru 2007. Parlamentarii europeni si-au exprimat sprijinul pentru Comisie in ceea ce priveste suspendarea temporara a fondurilor europene atunci cand exista dubii privind gestionarea si controlul lor intr-un stat membru.

Potrivit unui amendament depus de deputaţii europeni, pregătirea capacităţii de absorbţie a României şi a Bulgariei a fondurilor din domeniile politicilor agricole şi de coeziune nu a fost tratată de Comisie cu seriozitatea necesară. Declaratiile şi măsurile luate de Comisie în acest context "au fost înşelătoare nu numai pentru Parlament, ci şi pentru guvernele Bulgariei şi României", şi au reprezentat unul dintre motivele pierderii unor fonduri de către ţările respective .

Institutiile europene trebuie sa aiba "zero toleranta" cand se constata utilizarea abuziva a fondurilor europene, sau cauze de frauda si coruptie. In acest sens, eurodeputatii solicita Comisiei sa garanteze recuperarea efectiva a sumelor platite nejustificat si sa sporeasca asistenta tehnica pentru aceste state membre, pentru consolidarea capacitatii lor adminstrative.

Comisia trebuie să informeze Parlamentul permanent despre efectele practice ale eforturilor privind reforma sistemului judiciar şi lupta împotriva corupţiei, au mai cerut deputatii de la Strasbourg. Ei vor ca rapoartele de evaluare sa contina criterii de cuantificare a progreselor realizate în aceste domenii.

La Strasbourg exista semne de intrebare privind eficienta mecanismului de cooperare şi verificare instituit de Comisia Europeană pentru România şi Bulgaria şi pertinenţa şi fiabilitatea informaţiilor furnizate Parlamentului European.