ECONOMIE
Monede-bancnota-euro
Foto: Dreamstime.com

​Măsura 2: Solicitanți respinși pe bandă, ratând semnarea contractului. Situația plăților de ajutoare COVID la zi

de CZ HotNews.ro
Majoritatea solicitanților de ajutoare de stat prin Măsura 2 care, săptămâna trecută, figurau ca admiși la finanțare în interiorul bugetului disponibil au pierdut granturile de capital de lucru pentru că nu au semnat contractele de finanțare în termenul legal de 20 de zile, conform datelor colectate de StartupCafe.ro din situația la zi a plăților de la Ministerul Economiei.
Fonduri europene - afaceri neagricole la sate
Foto: Dreamstime.com

​Fonduri europene: Perioada de înscrieri și ghidul de finanțare pentru cei 70.000 Euro sau 200.000 Euro pentru afaceri neagricole la sate - submăsurile 6.2 și 6.4

de CZ HotNews.ro
Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale a anunțat oficial perioadele de înscrieri și a publicat și ghidurile solicitantului pentru submăsurile 6.2 și 6.4 - PNDR, prin care antreprenorii români pot obține fonduri europene de câte 70.000 de euro, respectiv 200.000 de euro pentru afaceri neagricole la sate.
Fonduri europene
Foto: Dreamstime.com

Procedura oficială la Măsura 1, ediția 2021 - microgranturi de 2.000 euro pentru SRL, PFA, profesii liberale

de CZ HotNews.ro
SRL-urile, PFA-urile, profesiile liberale, întreprinderile individuale și alți potențiali solicitanți ai microgranturilor de câte 2.000 de euro vor trebui să îndeplinească o serie de condiții la finanțare, prevăzute în Procedura de implementare a Măsurii 1, ediția a doua, publicată vineri de Ministerul Economiei, ca document oficial și final.


Xiaomi 11T Pro - incarcarea la 120W
Foto: Hotnews

REVIEW Xiaomi 11T Pro - Telefonul care se încarcă complet în 20 de minute

de Victor Cozmei HotNews.ro
Duminică, 10 Oct 2021 Economie | Gadget
Imaginează-ți așa: ești gata să ieși pe ușă și să mergi în oraș. Pui mâna pe telefon și realizezi că ai uitat să-l încarci - mai ai doar 8% la baterie. Ce faci? Sau: te pregătești să mergi la serviciu și constați că ai uitat să-ți încarci telefonul peste noapte. Acum ai sub 10% la baterie. Ce faci? Cel mai probabil iei cu tine o baterie externă sau cari un încărcător cu care să te mufezi la prima priză pe care o găsești prin oraș, la birou etc. Dar dacă ai putea să-ți încarci telefonul cât te închei la șireturi și îți aștepți taxiul? Cam așa e cu noul Xiaomi 11T Pro și cu încărcătorul său de 120W :) Desigur, bateria și încărcătorul la un telefon nu spun toată povestea, așa că HotNews.ro a testat în detaliu noul Xiaomi 11T Pro și a trecut în revistă și punctele sale forte, dar și minusurile la care se pot aștepta utilizatorii.
Mugur Isarescu
Foto: Captura Facebook

Cele 10 mesaje ale lui Isărescu către premier, transmise prin intermediul minutei discuțiilor de la vârful BNR

de DP HotNews.ro
Vineri, 15 Oct 2021 Economie | Finanțe & Bănci
”S-a arătat, în mod repetat, că incertitudinile sporite privind consolidarea bugetară generate de actualul context politic, alături de dimensiunea dezechilibrului extern și de dinamica inflației, sunt de natură să mărească prima de risc suveran, cu potențiale consecințe adverse asupra ratei de schimb a leului, implicit asupra inflației, încrederii în moneda națională și a indicatorilor de vulnerabilitate externă, precum și asupra costurilor de finanțare a economiei”, se arată în minuta ședinței boardului BNR pe probleme de politică monetară, desfășurată la începutul acestei luni.
ACUE
Foto: ACUE

ACUE: Blocarea reflectării costurilor de achiziție a energiei în prețurile finale înseamnă falimentul furnizorilor/ Va atrage după sine creșteri și mai mari de prețuri la consumatori

de F.B. HotNews.ro
Vineri, 15 Oct 2021 Economie | Energie
Instituirea unor măsuri precum blocarea reflectării costurilor de achiziție a energiei în prețurile finale va pune companiile de furnizare în imposibilitatea de a susține financiar costurile cu achiziția energiei, se arată într-un comunicat al Federației Asociațiilor Companiilor de Utilități din Energie (ACUE).
Legitimatie inspectori ANAF
Foto: Hotnews

Inspectorii ANAF nu vor mai avea insigne și portlegitimații

de F.B. HotNews.ro
Vineri, 15 Oct 2021 Economie | Finanțe & Bănci
Inspectorii Fiscului nu vor mai avea insignele acelea de metal și portlegitimații din piele, conform unui proiect de ordin al instituției. Aceștia vor avea doar o legitimație clasică de verificare (foto model în poza articolului). Aceasta va fi utilizată de către personalul din cadrul direcției generale control fiscal persoane fizice și din cadrul direcțiilor generale regionale a finanțelor publice.
Banca Nationala a Romaniei - BNR
Foto: Hotnews

CNSM s-a întâlnit pentru a treia oară în acest an. Ce decizii au fost luate

de DP HotNews.ro
Consiliului general al Comitetului Național pentru Supravegherea Macroprudențială (CNSM) s-a reunit joi pentru cea de-a treia ședință din acest an, întâlnirea având loc prin procedură scrisă, au transmis reprezentanții CNSM. În cadrul ședinței, Consiliul general al CNSM a fost informat cu privire la retragerea autorizației societății City Insurance SA, privind riscurile sistemice identificate în cadrul sistemului financiar național, impactul planurilor de finanțare ale băncilor asupra fluxului de credite către economia reală și cu privire la aplicarea Recomandării CERS/2020/8 privind monitorizarea implicațiilor asupra stabilității financiare ale moratoriilor privind datoriile, precum și ale schemelor de garanții publice și ale altor măsuri de natură fiscală adoptate pentru a proteja
Masini
Foto: Vlad Ispas | Dreamstime.com

Luna trecută a fost cea mai slabă lună septembrie din ultimii 26 de ani pentru piața auto europeană

de Vlad Barza HotNews.ro
Luna trecută în UE s-au înmatriculat 718.000 de mașini noi, cel mai mic număr înregistrat în septembrie din 1995 până în prezent. Principala cauză ține de criza semiconductorilor auto care a făcut ca producția să fie peste tot mai mică. În cele mai bune luni septembrie s-au înmatriculat și un milion de mașini.
Hackeri
Foto: Framestock Footages, Dreamstime.com

Google avertizează că un grup de hackeri iranieni devine tot mai activ

de Vlad Barza HotNews.ro
Un grup de hackeri care a luat la țintă și campania electorală din alegerile americane din 2020 continuă să inițieze noi atacuri, folosind tehnici tot mai sofisticate prin care își conving victimele să dea click pe link-uri malițioase. Iranul este, alături de Coreea de Nord, China, Rusia și Israel printre țările ce au cele mai active grupuri de hackeri.
Containere descarcate in port
Foto: pixabay.com

Criza energetică a Chinei ar putea să fie simțită și de companiile din România. Ce importăm din China: de la telefoane și țesături, la anvelope

de Florin Barbuta HotNews.ro
Multe firme românești au fost informate, de către partenerii chinezi, cu privire la problemele pe care le au în fabrici din cauza crizei energetice: că se întrerupe curentul, cu impact asupra producției și, evident, a livrărilor. China este un partener important al României. În primele 6 luni am importat de acolo mărfuri de 3,325 miliarde euro, de la file de pește, scorțișoară și medicamente, la îngrășăminte și anvelope. Unele firme românești importă materie primă de acolo pentru a produce diverse produse. HotNews.ro a discutat cu Allview, companie românească care produce, printre altele, telefoane și importă componente din China. De asemenea, am discutat și cu câteva magazine online.
Bunuri de lux
Foto: Pixabay

De ce brandurile de lux, precum Chanel, Hermes și Rolex, restricționează clienții din Coreea de Sud să cumpere mai mult de 1-2 produse

de F.B. HotNews.ro
Vineri, 15 Oct 2021 Economie | Finanțe & Bănci
Chanel a început să restricționeze numărul de genți pe care le poate cumpăra un client în Coreea de Sud, scrie The Korea Times care citează Hankook Ilbo. În cazul celor mai populare genți, o persoană poate cumpăra una pe an. Restricții de acest gen sunt aplicate acolo și de Hermes și Rolex.
Trenuri de mare viteza Frecciarossa
Foto: Lukasz Kasperek, Dreamstime.com

Cum au contribuit trenurile de mare viteză la declinul Alitalia

de Vlad Barza HotNews.ro
Alitalia, compania care și-a încheiat oficial existența, după 75 de ani de activitate, a dispărut și fiindcă italienii au avut o varianta tot mai bună de transport: trenurile de mare viteză. Pentru că sunt rapide și moderne, numărul de pasageri a crescut de șase ori într-un deceniu la trenurile ”alta velocita”. De la Torino la Napoli sunt 938 km, cele mai rapide trenuri fac sub 5 ore și 45 de minute, iar biletul costă 110 euro dacă este luat chiar înainte de călătorie și 80 de euro dacă este luat cu două săptămâni înainte.
Fiscalitate
Foto: freepik.com

Cum te pregătești pentru un eventual control pe prețuri de transfer de la ANAF. 8 factori de risc relevanți pentru atragerea unei posibile inspecții fiscale

de Florin Barbuta HotNews.ro
Am văzut în practică, din păcate, multe situații în care contribuabilul nu a vrut să-și pregătească dosarul de prețuri de transfer, a primit o decizie de impunere și un raport de inspecție fiscală, a declarat Alina Andrei, partener, Cabot Transfer Pricing, în cadrul unui eveniment organizat de BusinessMark. „Contribuabilul a contestat acea decizie de impunere și raport de inspecție fiscală. Apoi s-a ajuns în instanță la o expertiză. Din păcate, expertiza nu poate include argumente care nu au fost incluse de contribuabil într-un eventual dosar de prețuri de transfer dacă ar fi fost întocmit”, a afirmat ea.
Linii de transport pentru energie electrica
Foto: Pixabay

Legea consumatorului vulnerabil va complica activitatea administrațiilor locale. Consumatorii depind de eficiența acestora pentru a-și diminua facturile de energie

de Mihai Bălan HotNews.ro
Aspectul cel mai important al textului legii este reprezentat de sistemul de decontare al sumelor ce constituie ajutor pentru consumatorul final. Valoarea ajutorului financiar pentru încălzire se va scădea direct din factura furnizorului de gaze naturale, respectiv energie electrică, la momentul tipăririi acesteia, sau din cuantumul datorat pentru energia termică din sistemul centralizat. În cazul utilizării combustibilului lemnos sau petrolier, contravaloarea ajutorului va fi plătită direct beneficiarului, de către primărie.
Adrian Codirlasu, Vicepresedintele CFA Romania
Foto: Hotnews

Codirlașu (CFA România): Ca să aibă impact în economie, BNR ar mai trebui să majoreze dobânda de patru ori, la 2,5%

de DP HotNews.ro
Banca Națională a României ar trebui să majoreze dobânda de politică monetară de încă patru ori cu câte 0,25 puncte procentuale, la 2,5%, pentru a avea efect în economie, a declarat, joi, Adrian Codirlașu, vicepreședinte al Asociației CFA România, citat de Agerpres. "Ne așteptăm la cel puțin două majorări în următoarele 12 luni. Prima a venit repede. Ce cred că a determinat BNR să înceapă mai devreme decât a anticipat majoritatea pieței a fost faptul că ne așteptăm la efecte de runda a doua creșterii prețurilor la energie și aveau capacitatea să influențeze anticipațiile inflaționiste. Cred că acesta a fost motivul principal, a lupta cu anticipațiile inflaționiste. Însă acest 0,25 pp este practic doar un semnal (...). Ca să aibă impact în economie și să reducă rata inflației, vor trebui măcar încă patru majorări, deci să meargă de la 1,5% la 2,5%", a declarat Adrian Codirlașu, la conferința "Pandemia continuă: România Încotro? Cum rezistă economia românească în pandemie", eveniment organizat de Oxygen Events cu sprijinul Asociației Române a Băncilor, dedicat Ecosistemului Antreprenorial.
Andrei Radulescu, BT
Foto: LinkedIn

Andrei Rădulescu, BT: Cursul mediu anual al euro ar putea ajunge la 4,93 anul acesta, la 4,99 lei în 2022 și la 5,04 lei în 2023

de DP HotNews.ro
Economia României ar putea crește în acest an cu 7,3%, după ajustarea cu 3,9% în anul pandemic 2020, dar dinamica anuală a PIB ar putea decelera la 5,1% în 2022, respectiv la 4,1% în 2023, a afirmat, joi, Andrei Rădulescu, director analiză macroeconomică la Banca Transilvania. ”Prognozele actualizate recent arată o perspectivă de creștere pentru acest an de 7,3%, dar dinamica anuală a PIB ar putea decelera la 5,1% în 2022. De ce? Pentru că vom asista la disiparea graduală a efectului bază determinat de restricțiile introduse anul trecut și ridicate în acest an. Pe de altă parte, se vor implementa și în România măsuri de normalizare a politicii economice. Deja Banca Centrală a inițiat ciclul monetar post pandemie care va continua în lunile următoare, iar pe de altă parte la nivel de administrație se vor implementa măsuri de consolidare fiscal – bugetară”, a spus Andrei Rădulescu, la conferința „Pandemia continuă: România Încotro? Cum rezistă economia românească în pandemie”, eveniment organizat de Oxygen Events cu sprijinul Asociației Române a Băncilor, dedicat Ecosistemului Antreprenorial.
SAF-T - formular 406
Foto: ANAF

Firmele vor avea de completat 260 de câmpuri obligatorii, din 750, la noua Declarație 406 (SAF-T). Ce amenzi sunt, care sunt noutățile și termenele

de F.B. HotNews.ro
Începând de anul viitor, marii contribuabili vor trebui să depună noua declarație 406. Mai exact, este vorba despre SAF-T. Cei mijlocii vor trebui să o completeze din 2023, iar cei mici din 2025, potrivit Georgianei Iancu, partener EY România. Ea a făcut declarațiile în cadrul unui eveniment organizat de BusinessMark.
Cristi Secrieru
Foto: Hotnews

Ce trec autoritățile sub tăcere: există riscul de a pierde, după pandemie, unele facilități de care firmele au beneficiat deja. Consultant: Să nu uităm că termenul de prescripție fiscală este unul extrem de lung

de Florin Barbuta HotNews.ro
Pandemia nu a fost calificată niciodată juridic ca un caz de forță majoră, a declarat Cristi Secrieru, partner ASP Advisors, în cadrul unui eveniment organizat de BusinessMark. Foarte multe facilități au fost condiționate de obținerea de certificări din partea diverselor autorități și este important modul în care sunt documentate facilitățile obținute, precum diferitele scutiri, deoarece multe au fost obținute în urma unor declarații pe propria răspundere.
Parola
Foto: Thodonal, Dreamstime.com

A crescut cu 45% numărul de utilizatori ce au fost atacați prin intermediul furtului de parole în ultimele șase luni

de Vlad Barza HotNews.ro
Infractorii cibernetici vin în mod constant cu noi metode de fraudă online, iar aceste incidente au crescut în ultimele luni. Experții Kaspersky au observat o activitate crescută din partea atacatorilor care furau parole, folosind un malware special numit Trojan-PSW – un troian capabil să fure informațiile de conectare și alte detalii despre contul unui utilizator. Userii sunt sfătuiți să folosească metode de autentificare în mai mulți factori.
Business report
Foto: Colaj foto

Business report Groparii botoșăneni nu mai fac față înhumărilor. Cum au ratat Patriarhul Daniel și Preafericitul Iohannis să discute ca oamenii. Droguri, asasinate la comandă și trădări pentru Kim Jong-un. Conștiință sau portofel? Vama Veche- paradisul „la negru“

de DP HotNews.ro
Dobânda pe termen lung pentru România a atins pragul de 4% ● Groparii botoșăneni nu mai fac față valului de înhumări ● Cum au ratat Patriarhul Daniel și Preafericitul Iohannis să discute ca oamenii, ca să moară mai puțini români ● Droguri, asasinate la comandă și trădări pentru Kim Jong-un. Un înalt spion nord-coreean își spune viața presei occidentale ● Balet cu Cioloș și lebăda neagră sau cum să nu-și piardă Iohannis ultimul rest de credibilitate ● Ministerul bogăției naționale (I): Statul român ignoră o donație esențială de teste de tuberculoză, dar plătește pentru același produs de 10 ori mai mult decât valorează pe piață ● Conștiință sau portofel? Planul UE care ar putea transforma ce cumpărăm ● România plânge după bani, dar Vama Veche este paradisul „la negru“. Turismul din Vama Veche – 2 Mai generează oficial doar 12 mil. lei într-un an, cât un chioșc din Capitală ● Dan Suciu, Banca Națională: BNR nu doarme ● Cum se fură din banii copiilor fără părinți.
Containere pe vas
Foto: Pixabay

​​Containergeddon: Subiectul fierbinte despre care nu vorbește aproape nimeni în România. Cum gestionează criza containerelor companiile de la noi în apropierea Black Friday și a sărbătorilor de iarnă

de Florin Barbuta HotNews.ro
Miercuri, 13 Oct 2021 Economie | Finanțe & Bănci
În acest moment, multe firme care importă diferite produse pentru producția proprie sau pentru vânzare directă sunt afectate de criza containerelor, care acum are și un nume: Containergeddon (explicăm mai jos și cum a apărut). Unii jucători mari au produse pe stoc, momentan, pentru Black Friday și sărbătorile de iarnă pentru că s-au pregătit din timp. În același timp, simt situația tensionată. Cum am spus: unii dintre ei. La IKEA, de exemplu, este lipsă de produse. Firmele mici sunt în general afectate în astfel de situații. Se descurcă mai greu. HotNews.ro a discutat cu câteva companii din România (Allview, eMAG, Altex și evoMAG) pentru a afla cum gestionează situația.
Autoritatea de Supraveghere Financiara
Foto: Agerpres

ASF a cerut în instanță falimentul City Insurance / De cealaltă parte, fostul lider RCA a atacat decizia prin care i s-a ridicat autorizația de funcționare

de Adrian Vasilache HotNews.ro
Miercuri, 13 Oct 2021 Economie | Asigurari
Autoritatea de Supraveghere Financiară (ASF) a depus în instanță marți, 12 octombrie, cererea de faliment împotriva City Insurance, în timp ce fostul lider RCA cu 3 milioane de clienți cere într-un proces separat suspendarea deciziei ASF din data de 17 septembrie, când i-a fost retras autorizația de funcționare.
Dota 2: The International 10 pe Arena Nationala
Foto: Instagram - dota2

Dota 2 la București: Încă 5 echipe eliminate de la The International. Cine ar putea ajunge în semifinală

de Adi Iacob HotNews.ro
Competiția de Dota 2 — The International 10 — este tot mai aproape de semifinală. Din cele 18 echipe din turneul de la București au mai rămas 12, care concurează pentru o parte din cei 40 de milioane de dolari puși în joc de Valve.
Studentii in pandemie
Foto: Pixabay

Articol actualizat ASE și Babeș-Bolyai rămân cele mai bune universități românești dacă vrei să studiezi economie / Clasamentul mondial al celor mai bune facultăți de economie

de DP HotNews.ro
Miercuri, 13 Oct 2021 Economie | Finanțe & Bănci
Î​n clasamentul Times Higher Education 2022, pe domeniul Economie și Management se regăsesc 3 universități românești, toate pe aceeași piziție (601+): UBB din Cluj Napoca, ASE București și UAIC din Iași. Mai mult, dacă analizăm cei 5 indicatori care stau la baza realizării clasamentului, cele mai bine punctate universități sunt:în domeniul Cercetării- Universitatea Babeș-Bolyai (Cluj). La ”Citări” - Universitatea Babeș-Bolyai (Cluj). La ”Anvergură Internațională”: Universitatea Babeș-Bolyai (Cluj). La capitolele ”Venituri din industrie” și ”Predare”- ASE București. Așadar, per ansamblu, ASE se poziționează la egalitate cu celelalte două universități, fiind surclasată la 3 din cei 5 indicatori de UBB, potrivit unei declarații transmise HotNews.ro de decanul Facultății de Științe Economice și Gestiunea Afacerilor din cadrul UBB Cluj Japoca, dl. Răzvan Mustață.
Apple AirPods
Foto: A Aleksandravicius, Dreamstime.com

Apple analizează posibilitatea ca AirPods, căștile sale wireless, să măsoare temperatura corpului și să fie folosite pe post de aparate auditive simple

de Vlad Barza HotNews.ro
Miercuri, 13 Oct 2021 Economie | IT
Apple face o serie de teste pentru a vedea dacă AirPods, căștile sale wireless, pot fi pe viitor folosite ca dispozitive de sănătate care să poată măsura temperatura corpului, să avertizeze user-ul când stă prea aplecat la birou și să fie chiar și pe post de aparat auditiv simplu, scrie Wall Street Journal. Apple are mari ambiții în domeniul sănătății și ar vrea să pună mai mulți senzori pe iPhone, pe Apple Watch și pe căștile wireless.
City Insurance
Foto: AGERPRES

Falimentul City Insurance: Românii au făcut deja aproximativ 17.000 de cereri de plată pentru despăgubiri. Când sunt estimate primele plăți

de Adrian Vasilache HotNews.ro
Românii au transmis aproximativ 17.000 de cereri de plată pentru despăgubiri de la City Insurance până marți, 12 octombrie, au precizat pentru HotNews.ro oficialii Fondului de Garantare a Asiguraților (FGA), care au preluat conducerea acestei companii la care a fost demarat falimentul. Cererile de plată pot fi făcute atât de asigurații (clienții) City Insurance, cât și de persoanele păgubite de către asigurații acestei societăți. Vezi în articol câte noi dosare de daună au fost deschise și când sunt estimate primele plăți.
Corina Cretu
Foto: Parlamentul European
Corespondență de la Bruxelles

​​VIDEO interviu cu europarlamentarul Corina Crețu: Mă îngrijorează foarte mult cota în continuă scădere a încrederii față de UE

de Claudiu Zamfir HotNews.ro
Miercuri, 13 Oct 2021 Actualitate | MEET Your MEP
Europarlamentarul român Corina Crețu și-a exprimat îngrijorarea față de scăderea continuă a cotei de încredere pe care românii o au în Uniunea Europeană și a atras atenția că autoritățile naționale sunt cele care adaugă piedici birocratice solicitanților români de fonduri europene.
Tarife de referinta RCA
Foto: ASF

​Creșterea uriașă a prețurilor RCA: Un șofer a aflat că e considerat cu risc ridicat, deși nu a făcut niciun accident în 2 ani / Cum poți afla dacă și tu ești cu risc ridicat și trebuie să primești un preț RCA mai mic

de Adrian Vasilache HotNews.ro
Miercuri, 13 Oct 2021 Economie | Asigurari
Creșterea uriașă a tarifelor RCA în contextul falimentului demarat la City Insurance a început să creeze situații cel puțin ciudate. Dan, un șofer de 41 de ani, fără accidente în ultimii 2 ani de când și-a luat mașină, a aflat cu ocazia reînnoirii poliței RCA că este considerat asigurat cu risc ridicat. Asta în condițiile în care a primit 6 oferte de la asigurători diferiți cu prețuri peste valoarea maximă permisă de lege. Prin urmare, are dreptul la o poliță RCA mai ieftină decât oferta din piață.
  • Vezi în articol câți români au fost deja declarați asigurați cu risc ridicat și cum poți afla singur dacă ești în această categorie în care polița RCA costă mai puțin decât ofertele din piață.
Comisia Europeana, condusa de Ursula vorn der Leyen
Foto: Twitter

Prețurile la energie: Comisia Europeană prezintă măsuri pentru a aborda situația excepțională cu care ne confruntăm și impactul acesteia

de DP HotNews.ro
Miercuri, 13 Oct 2021 Economie | Finanțe & Bănci
Comisia Europeană a adoptat miercuri Comunicarea privind prețurile la energie pentru a aborda creșterea excepțională a prețurilor la energie la nivel mondial, care se preconizează că va dura pe tot parcursul iernii, și pentru a sprijini populația și întreprinderile europene. Documentul include un set de măsuri pe care UE și statele sale membre le pot lua pentru a aborda impactul imediat al creșterii prețurilor și pentru a ne consolida în continuare reziliența la șocuri viitoare. Printre măsurile naționale pe termen scurt se numără sprijinul de urgență pentru venituri acordat consumatorilor casnici, ajutoare de stat pentru întreprinderi și reduceri specifice în materie de taxe și impozite.
Sigla Volkswagen
Foto: Volkswagen

Volkswagen admite că va grăbi procesul de electrificare a gamei și datorită presiunii puse de Tesla Motors care deschide curând uzina de lângă Berlin

de Vlad Barza HotNews.ro
Competiția cu rivali precum Tesla Motors, dar și cu companiile chineze, a forțat Volkswagen să grăbească planurile de electrificare a gamei, dar și de începere a producției de mașini electrice la uzina principală din Wolfsburg. Grupul german rămăsese în urmă la capitolul mașini electrice, însă lansările din ultimii ani și cele anunțate pe viitor sub numele ID au schimbat lucrurile. Tesla ar trebui să primească zilele acestea undă verde pentru începerea producției la noua uzină de la Berlin.
Tren din Olanda
Foto: Leonid Andronov | Dreamstime.com

Cum au schimbat trenurile Europa ultimilor 50 de ani - Viteză, curățenie, un pat bun și un drum rapid până la muncă

de Vlad Barza HotNews.ro
Miercuri, 13 Oct 2021 Economie | Industrie Feroviara
Recent a trecut prin România modernul tren Connecting Europe Express, dar România este de mult deconectată de Europa când este vorba de domeniul feroviar. Din Austria până în Portugalia și din Suedia până în Grecia s-a investit mult în trenuri, sunt porțiuni lungi cu viteze de peste 100 km/h, dar și rețele de tip S-Bahn cu care milioane de oameni se duc zilnic la serviciu. În articol puteți citi despre numeroasele moduri în care trenurile au schimbat Europa în ultimii 50 de ani: viteză mare, vagoane de dormit comode, trenuri dese cu care poți merge la serviciu, dar și restaurante eficiente pe roți.
Logo Apple
Foto: Powerofflowers, Dreamstime.com

Apple anunță un ”eveniment special”, luna aceasta / Ce produse ar putea fi lansate

de G.S. HotNews.ro
Gigantul american Apple a anunțat un eveniment pentru luna octombrie, unde, cel mai probabil va anunța noi laptopuri și desktop-uri Mac.
Black Friday
Foto: Hotnews

eMAG anunță că Black Friday are loc anul acesta pe 12 noiembrie

de Vlad Barza HotNews.ro
Evenimentul de shopping eMAG Black Friday va avea loc pe data de 12 noiembrie, anunță compania. Anul trecut Black Friday s-a ținut pe 18 noiembrie. Black Friday s-a ținut prima oară în 2011, vânzările au crescut de la an la an, la fel și ponderea celor care plătesc cu cardul. Sunt însă și mulți oameni nemulțumiți, deoarece ofertele cu adevărat bune se termină în primele minute și trebuie să ai mare noroc să prinzi.
Wall Street
Foto: Vichaya Kiatying-Angsulee / Panthermedia / Profimedia Images

Marile Bănci de pe Wall Street sunt anchetate de autoritățile americane pentru monitorizarea mesajelor dintre angajații lor

de S.J. HotNews.ro
Comisia pentru Bursă și Valori Mobiliare din Statele Unite (SEC) a deschis o amplă investigație referitoare la modul în care băncile de pe Wall Street urmăresc comunicațiile digitale ale angajaților lor, au dezvăluit mai multe surse pentru agenția Reuters, citată de News.ro.​
Imagine de la protestul transportatorilor
Foto: Hotnews

Transportatorii vor protesta din nou luna viitoare, pentru aceleași lucruri, dar în Piața Constituției: „solicitările nu au fost luate în considerare”

de F.B. HotNews.ro
Transportatorii vor protesta pe 17 noiembrie în Piața Constituției, între orele 9:00 – 18:00, „deoarece solicitările de la protestul din 29.09.2021 nu au fost luate în considerare”, conform UNTRR. Este vorba despre reîncadrarea diurnei ca venit salarial, criza de pe piața RCA și carantinarea șoferilor profesioniști.
Business report
Foto: Colaj foto

​Business report Topul salariilor de la stat. Femeie educată, caut partener. Specialist OMS, despre vaccinarea din România. Fost ministru admite în presa străină că Guvernul nu a pregătit valul 4. Mai multe firme vor să cumpere portofoliul City Insurance

de DP HotNews.ro
Cine câștigă cel mai bine în România. Topul salariilor de la stat, în funcție de domeniul de activitate ● Femeie educată, caut partener ● Fostul ministru USR Ioana Mihăilă recunoaște pentru presa de afară că tot Guvernul, inclusiv ea, a greșit nepregătind valul 4 ● Codirlașu, CFA: Inflația va ajunge la 7% pe sfârșit de an. Scumpirile i-au luat prin surprindere și pe economiști ● Guvernatorul Băncii Ungariei: economia României, progres impresionant ultimii 30 de ani ● Andreea Jijie: ”Mi se pare că există mai mult respect aici, față de modul de lucru din România" ● Mai multe companii din țară și de afară se interesează să cumpere portofoliul City Insurance. Milioanele de clienți sunt mină de aur ● CASS 2022: De anul viitor, sumele plătite de cei fără venituri pentru a se asigura opțional la sănătate vor fi mai mari ● La vânzarea caselor și terenurilor, impozitul se va calcula la nivelul valorii de piață, chiar dacă părțile se înțeleg pentru o sumă inferioară ● Specialist OMS, despre vaccinarea din România: Dacă acoperim la un nivel înalt pe cei vulnerabili, avem mai puțini oameni care ajung la spital și mor ● Cât adevăr e în afirmația „jocurile video dau dependență”?
Imagine din Xinjiang
Foto: Profimedia Images

Economia Chinei va crește puternic și în acest an. Dar ce se întâmplă în Xinjiang, rămâne în Xinjiang

de Daniela Moiș HotNews.ro
Creșterea Chinei ca putere comercială globală, poate fi considerată ca având aceeași traiectorie de dezvoltare pe care au început-o state ca Japonia, Marea Britanie, Germania și Franța imediat după cel de al Doilea Război Mondial. Companii chineze precum Alibaba, Huawei și TikTok sunt privite ca surse de mândrie națională, nu doar ca simple surse de venit la bugetul Chinei.
Linii de cale ferata
Foto: Hotnews

Trenurile noi se lasă și mai mult așteptate - Încă o amânare pentru desemnarea câștigătorului unei licitații pornite cu mult timp în urmă

de Vlad Barza HotNews.ro
Autoritatea pentru Reformă Feroviară a stabilit ca dată pentru desemnarea câștigătorului la licitația de 20+20 de trenuri interregionale luna ianuarie 2022. Tergiversarea surprinde, în condițiile în care Cătălin Drulă, fostul ministru al transporturilor, dădea asigurări că mai există doar o ofertă acceptată în licitație, după excluderea chinezilor de la CRRC, scrie Club Feroviar.
Zoltan Nagy-Bege
Foto: AGERPRES

Nagy-Bege (ANRE): E imposibil să verificăm lunar 7 milioane de facturi la gaze și curent

de DP HotNews.ro
Marți, 12 Oct 2021 Economie | Energie
Autoritatea Națională de Reglementare în domeniul Energiei (ANRE) va trebui să verifice în fiecare lună 7 milioane de facturi ale consumatorilor de electricitate și gaze naturale, după ce va produce efecte ordonanța Guvernului privind compensarea facturilor la energie, a declarat, marți, vicepreședintele ANRE, Zoltan Nagy-Bege, în cadrul Aspen Energy Summit 2021, notează Agerpres. "Mesajul (către Guvern, n.r.) ar fi: cât mai simplu, cât mai puțin birocratic, pentru că și pentru instituții este foarte greu să urmărească. Noi, cu această Ordonanță 118, exagerând puțin, suntem puși în situația să verificăm în fiecare lună 7 milioane de facturi: 5,2 milioane de consumatori casnici de energie electrică vor beneficia de această schemă, conform unor estimări, alți în jur de 2 milioane de consumatori de gaze naturale, deci sunt peste 7 milioane de facturi lunar", a afirmat Zoltan Nagy-Bege.
accident rutier
Foto: Fagarasul tau

O mașină din 20 produce anual un accident despăgubit pe RCA (studiu UNSAR)

de DP HotNews.ro
Marți, 12 Oct 2021 Economie | Companii
Anual, din fiecare 20 de mașini înmatriculate în România, cel puțin una produce accidente în trafic soldate cu pagube materiale sau vătămări corporale și decese, potrivit unui comunicat de presă al Uniunii Naționale a Societăților de Asigurare și Reasigurare din România (UNSAR),citat de Agerpres. Conform studiului, această frecvență poate varia semnificativ, ajungând și la valori de peste 22% în zona transportului de mărfuri. Pe segmentul persoanelor fizice, proprietarii de mașini cu vârsta de până în 30 de ani înregistrează cea mai mare frecvență a accidentelor, la toate categoriile de motorizare: 6,4% (sub 1200 cmc), 6,2% (1201-1400 cmc) și 11,5% (peste 2500 cmc).
Taxarea muncii si ministrul Finantelor
Foto: Pixabay

Ce a vrut să spună ministrul Finanțelor și ce a spus, de fapt, Dan Vîlceanu. Măsura care, dacă o faci deștept, poate reduce taxarea pe muncă pentru toată lumea

de Florin Barbuta HotNews.ro
Marți, 12 Oct 2021 Economie | Finanțe & Bănci
Pentru că nu-și cunoaște domeniul de care se ocupă, Dan Vîlceanu, ministrul Finanțelor, continuă să șocheze. Declarația inițială dădea de înțeles că cei cu salarii mari plătesc prea mult la stat și poate ar trebui să plătească mai puțin. Alții s-au gândit la o discuție care se poartă mai cu discreție în zona politică, despre servicii gratuite mai puține pentru cei cu venituri mici. Ministrul Finanțelor a revenit aseară cu o precizare, tot vagă, deoarece încă nu știe domeniul Finanțelor, dar acum înțelegem ce a vrut să transmită: pentru că multe persoane au venituri mult mai mari, pe lângă salarii (precum PFA, PFI, drepturi de autor, microîntreprinderi etc.) acestea ar trebui să adune toate veniturile la un loc și să plătească contribuția la sănătate la un plafon de câteva salarii medii. Asta pentru că, de fapt, acele persoane contribuie mult mai puțin. Măsura ar însemna mai mulți bani la bugetul de sănătate, deoarece colectezi din venituri pe care nu le încasai.
Furnal otelarie
Foto: Monty Rakusen / Cultura RF / Profimedia Images

Creșteri de preț de două cifre pentru materiile prime din construcții, până la finalul lui 2021 (studiu)

de DP HotNews.ro
Producătorii europeni preconizează că prețurile materiilor prime utilizate în construcții vor înregistra creșteri de preț de două cifre, până la sfârșitul lui 2021. Potrivit datelor relevate printr-un studiu recent al companiei internaționale de consultanță, Horváth, cea mai mare creștere se așteaptă să fie de 33%, la lemn, până la finele lui 2021. Alte majorări importante sunt estimate pentru oțel, care se va scumpi cu 15%, și materialele plastice, care vor avea un cost mai ridicat cu 20%. Creșterile prețurilor pentru materiile prime au început anul trecut, pe fondul debutului pandemiei, iar cel mai mare salt a fost în România și Germania. În cele două țări, prețului lemnului s-a dublat, în septembrie 2020.
topul salariilor
Foto: Pixabay

Topul salariilor nete. Câștigătorii și perdanții la capitolul ”putere de cumpărare” în luna august

de DP HotNews.ro
În 19 sectoare economice, salariații au pierdut din puterea de cumpărare, creșterea salarială fiind ”mâncată” de inflație, potrivit datelor transmise marți de Institutul Național de Statistică. Cele mai mari erodări ale puterii de cumpărare le-au suferit angajații din Sănătate, administrație publică și Învățământ, potrivit datelor transmise de INS. La polul opus stau angajații din transportul aerian și cei din extracția petrolului. În sectorul bugetar s-au înregistrat scăderi ale câștigului salarial mediu net față de luna precedentă în învățământ (-1,9%, ca urmare a reducerii sumelor reprezentând plata cu ora a cadrelor didactice pe perioada vacanței școlare), administrație publică, respectiv ȋn sănătate și asistență socială (-0,5% fiecare).
Roboti de testare
Foto: Captura YouTube

​VIDEO Cum testează Samsung telefoanele pliabile

de Vlad Barza HotNews.ro
Samsung a publicat un clip despre modul în care testează telefoanele pliabile și sunt arătate patru tipuri de teste, printre care scufundarea în apă și un test de închidere - deschidere. Samsung a lansat la finalul verii noile telefoane pliabile Z Fold 2 și Z Flip 3, acesta din urmă fiind cel mai accesibil telefon pliabil lansat de companie.
Inflatia
Foto: Piqsels.com

Facturile la energie și uleiul au dus inflația la 6,3% în septembrie

de DP HotNews.ro
Marți, 12 Oct 2021 Economie | Finanțe & Bănci
Inflația a urcat în septembrie la 6,3%, mult peste estimările anterioare ale Băncii Centrale. Topul scumpirilor e condus de energia electrică și ulei, urmate de gaze, combustibili și cartofi. Potrivit unor estimări ale economiștilor șefi din bănci, prețurile ar putea crește la finalul anului cu circa 7%, fenomenul inflaționist afectând nu doar România, ci întreaga lume.
Business report
Foto: Colaj foto

​Business report Florin Georgescu împotriva capitaliștilor fără capital. Windows 11: Îl instalezi sau mai aștepți? Va fi Dacian Cioloș un premier de sacrificiu? Brukenthal, istoria fake și extremiștii. Ghidul asiguratului RCA cu risc ridicat

de DP HotNews.ro
Interviu cu profesorul Daniel David: “Tezele de doctorat ale celor care ocupă funcții publice ar trebui verificate cu prioritate” ● Va fi Dacian Cioloș un premier de sacrificiu? ● Florin Georgescu împotriva capitaliștilor fără capital ● Windows 11: Îl instalezi sau mai aștepți? ● Analfabetismul funcțional și bâlbele politicienilor au ucis campania de vaccinare ● Șeful CJ Arad și un consilier local au ascuns împrumuturi de 220.000 de lei de la Falcă ● Brukenthal, istoria fake și extremiștii ● Măsuri disperate ale autorităților în plin val 4 al pandemiei ● Falimentul City Insurance- primele documente ● Fără plumb. Din august 2021, în lume nu mai există benzină cu plumb. Ultima picătură s-a vândut în Algeria ● Prețurile ridicate la RCA - ghidul asiguratului cu risc ridicat ● Ajutor încălzire locuință 2021: Ce acte vor fi necesare și cum va putea fi cerut de la 1 noiembrie ● Gata, nu mai avem excedent comercial nici la mașini și echipamente pentru transport !
Elisa Ferreira
Foto: Parlamentul European
Corespondență de la Bruxelles

VIDEO. Avertisment de la Bruxelles: În România, instabilitatea nu e cel mai bun scenariu

de Claudiu Zamfir HotNews.ro
Comisarul European pentru Coeziune și Reforme, Elisa Ferreira, care are în gestiune fonduri europene de sute de miliarde de euro, a declarat, luni, că „în România instabilitatea nu este cel mai bun scenariu” pentru aprobarea programelor românești și realizarea cadrului instituțional complex de absorbție a fondurilor europene 2021-2027.
Elrond - Facebook
Foto: Elrond via Facebook

Startup-ul Elrond achiziționează o companie din România ce deține licență de e-money

de Denisa Crăciun HotNews.ro
Elrond, start-up românesc care activează în domeniul blockchain și al criptomonedelor, așteaptă aprobarea Băncii Naționale a României (BNR) pentru achiziționarea companiei Capital Financial Services S.A., ce activează pe piață sub brandul Twispay, un procesator de servicii de plată din România.
Joc mobile
Foto: Pexels

Un startup care ajută dezvoltatorii de jocuri mobile să-și monetizeze aplicațiile a stâns 50 de milioane de dolari

de Adi Iacob HotNews.ro
Startup-ul francez de mobile gaming Homa Games a stâns o rundă de finanțare (serie A) de 50 de milioane de dolari. Tehnologia startup-ului permite dezvoltatorilor de jocuri mobile să testeze și să optimizeze valori, precum retenția utilizatorilor sau timpul petrecut în sesiune.
Fonduri europene 2021
Foto: Dreamstime.com

​Relansare Măsura 1: Perioada de înscrieri și preînscrieri la microgranturile de 2000 Euro pentru PFA, SRL, II

de CZ HotNews.ro
Ministerul Economiei a anunțat, luni, o nouă perioadă de preînscrieri și înscrieri la sesiunea 2021 a Măsurii 1 din schema de ajutoare de stat COVID, prin care anumite PFA, SRL, întreprinderi individuale și alți beneficiari pot obține microgranturi de câte 2.000 de euro.
Licitatie 5G
Foto: ANCOM

Start în mini-licitația 5G din acest an: Bugetul de stat ar putea atrage 72,5 milioane de euro din taxele de licență

de Adrian Vasilache HotNews.ro
Luni, 11 Oct 2021 Economie | Telecom
Autoritatea de reglementare în comunicații a anunțat luni lansarea procedurii de selecție competitivă pentru alocarea a 195 de MHz disponibili în benzile de 800 MHz, 2600 MHz și 3400 – 3800 MHz pentru furnizarea de servicii de comunicații mobile. Este vorba de mini-licitația 5G programată a fi finalizată în acest an, în care cumpărarea întregului spectru disponibil în licitație la prețul de pornire ar conduce la obținerea sumei de 72,5 milioane de euro.
David Card, Joshua D. Angrist si Guido W. Imbens
Foto: NobelPrize.org

Premiul Nobel pentru Economie a fost câștigat de David Card, Joshua Angrist și Guido Imbens în 2021

de S.J. HotNews.ro
Premiul Nobel pentru Economie a fost acordat în 2021 lui David Card, Joshua Angrist și Guido Imbens pentru „contribuțiile empirice la economia muncii” și „contribuțiile metodologice la analiza relațiilor de cauzalitate”.
Merck a cerut aprobarea Molnupiravir
Foto: Soumyabrata Roy / Zuma Press / Profimedia Images

Merck a cerut autorizarea medicamentului său anti-Covid în SUA / Molnupiravir ar putea fi prima pastilă împotriva COVID-19 din lume

de S.J. HotNews.ro
Compania farmaceutică americană Merck a anunțat luni că a depus la Agenția pentru Alimente și Medicamente din Statele Unite (FDA) o cerere de autorizare în regim de urgență a medicamentului său anti-COVID-19 administrat pe cale orală, relatează CNN și Agerpres.
Moneda de un trilion de dolari
Foto: Flickr

Ar putea SUA să emită o monedă de un trilion de dolari pentru a evita intrarea în incapacitatea de plată? Răspunsul șefei Trezoreriei americane

de S.J. HotNews.ro
Luni, 11 Oct 2021 Economie | Finanțe
Ar putea Statele Unite să emită o monedă de un trilion de dolari ca o soluție de ultim moment pentru a evita intrarea în incapacitate de plată? Janet Yellen, secretarul Trezoreriei americane, a oferit duminică un răspuns, relatează Business Insider.
Tramvai la Viena
Foto: Mindauga Dulinska, Dreamstime.com

Austria a lansat un abonament anual pentru transportul în comun la nivelul întregii țări

de Vlad Barza HotNews.ro
​Austria a lansat un abonament lunar care permite călătoria cu transportul în comun oriunde în țară, fie că este vorba de tren, autobuz, metrou sau tramvai. Cardul poate fi folosit în aproape orice loc, cu câteva excepții de companii care nu au aderat la proiect. Austria are un transport public excelent: trenuri ce rulează și cu peste 200 km/h, gări noi, rețele de S-Bahn și numeroase curse de autobuz în zona Alpilor.



ESRI

Top 10 articole cele mai ...





Hotnews
Agenţii de ştiri
Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.



powered by
developed by