AGRICULTURA
Spania și România, ţările din UE cu cele mai multe nereguli în utilizarea fondurilor regionale şi agricole Spania a fost ţara Uniunii Europene care a acumulat cele mai multe nereguli în utilizarea fondurilor europene regionale şi agricole între 2014 şi 2018, cu un total de 10.995 de cazuri, reprezentând 22% din totalul celor identificaţi în blocul comunitar, potrivit unui raport publicat marţi de OLAF, potrivit Rador care citează Tele Cinco. La o distanţă mare, pe locul doi se situează România cu 5.563 de situaţii.
Peste 1.100 de focare de pestă porcină în 316 localități din 25 de județe Peste 300 de localități din 25 de județe se confruntă cu pesta porcină, fiind identificate pete 1.100 de focare Cele mai multe focare active sunt în județele Teleorman (291), Giurgiu (182) și Dolj (163).
Știrile ProTV: Suma uriașă câștigată de un fermier care crește râme. Cum i-a venit ideea Pescuitul devine profitabil pentru cei care au afaceri în domeniu, chiar dacă la noi se produc doar momeli. În Bacău, de pildă, există un automat pentru râme.
Schimburile comerciale dintre România și Emiratele Arabe Unite, în creștere Emiratele Arabe Unite (EAU) reprezintă pentru România unul dintre cei mai importanţi parteneri comerciali, dar şi cu potenţial investiţional, din zona Golfului, volumul schimburilor comerciale bilaterale atingând valoarea de 151,26 milioane dolari în prima jumătate a acestui an, conform datelor furnizate de Ministerul pentru Mediul de Afaceri, Comerţ şi Antreprenoriat (MECMA), scrie editiadedimineata.ro.
Exporturile de grâu ale UE s-au intensificat în ultima săptămână. România, lider în continuare pe piața Uniunii Exporturile de grâu ale Uniunii Europene au continuat să se intensifice în ultima săptămână, ceea ce duce totalul pentru perioada 1 iulie - 2 septembrie la 3,9 milioane de tone, cu 20% mai mult decât în intervalul similar al anului trecut, arată datele publicate de Comisia Europeană, potrivit platformei de informaţii S&P Global Platts, citată de Agerpres.
Bloomberg: Fermierii europeni s-au săturat de rapiţă, din cauza dăunătorilor care le mănâncă recoltele Fermierul britanic Charles Matts tocmai a terminat de strâns cea mai proastă recoltă de rapiţă din viaţa sa, într-un moment în care preţurile mari ar fi făcut ideală vânzarea acestei producţii, transmite Bloomberg, preluat de Agerpres.
Comisia Europeană finanţează distribuirea de lapte, fructe şi legume către şcolarii din UE. Câți bani sunt alocați României Odată cu începutul unui nou an şcolar, programul Uniunii Europene de încurajare a consumului de fructe, legume şi lapte în şcoli va fi reluat în ţările UE care participă la el în anul şcolar 2019 - 2020, informează un comunicat al executivului comunitar, citat de Agerpres.
Producții record de porumb cu o tehnologie inovativă Anul acesta, în Insula Mare a Brăilei, compania Agricost a testat o nouă tehnologie de însămânţare a hibrizilor de porumb care, potrivit opiniei specialiştilor, în urma rezultatelor încurajatoare, va fi extinsă. Este vorba despre semănatul în pătrat, informează fermierinromania.ro.
Fonduri europene de 2,7 miliarde euro pentru agricultură și dezvoltare rurală Valoarea totală a fondurilor europene pe care România le-a primit în anul 2019 pentru agricultură și dezvoltare rurală se ridică la aproximativ 2,70 miliarde euro, sumă care include plățile directe și investițiile realizate prin programul de dezvoltare rurală, potrivit unui comunicat publicat, în data de 27 august, de Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale (MADR). Aproximativ 1,7 miliarde euro au fost decontați de către Comisia Europeană către România în data de 26 august 2019, această sumă reprezentând rambursări din Fondul European pentru Agricultură și Dezvoltare Rurală (FEADR), adică bani alocați pentru finanțarea proiectelor de investiții.
Statele membre UE au aprobat măsurile de sprijin propuse de Comisie pentru combaterea secetei Statele membre ale Uniunii Europene au aprobat miercuri o serie de măsuri de sprijin propuse de Comisie pentru a atenua dificultăţile financiare cu care se confruntă fermierii din cauza condiţiilor meteorologice şi pentru a creşte disponibilitatea hranei pentru animale, informează Executivul comunitar, potrivit Agerpres.
Investiții în sisteme de irigații și sălcii energetice Schimbările climatice, tot mai accentuate în România, influențează politica de investiții a fermierilor. Agricost Brăila are ca obiectiv eficientizarea producțiilor obținute în noile condiții climatice, extrem de volatile. În paralel cu activitatea de cercetare desfășurată la ferma Gemenele, Agricost va dezvolta sistemul de irigații și o rețea de plantații de sălcii energetice cu dublu rol, de a asigura perdele de protecție pentru culturile agricole, pe de o parte, și de a obține materie primă energetică, pe de altă parte, potrivit fermierinromania.ro.
În agricultura românească se pot obține salarii ca în IT Știați că salariul unui angajat român din agricultură poate ajunge la nivelul venitului unui IT-ist? Un tractorist pregătit să lucreze cu mașinile agricole specifice noii tehnologii poate primi, lunar, 2.000 de euro. Adică de cinci ori mai mult decât salariul minim brut pe economie sau de două ori mai mult decât salariul mediu brut, scrie fermierinromania.ro.
Investiții în Insula Mare a Brăilei: tractoare ghidate automat, stații meteo și fabrici pentru uscarea lucernei 35 de tractoare cu ghidare automată vor ajunge în Insula Mare a Brăilei, la compania Agricost, până la sfârșitul anului acesta, ducând la 80 numărul de tractoare astfel echipate pe care le deține compania. De asemenea, vor fi integrate și 29 de stații meteorologice prin care se vor putea monitoriza parametrii climaterici - temperatura și umiditatea aerului, precipitațiile, viteza vântului, umiditatea și temperatura solului și se vor primi alerte privind posibila apariție a unor boli în culturile agricole, noteaza fermierinromania.ro. În felul acesta, se va crea o platformă multifuncțională care va integra datele care provin de la diferite utilaje, semănători, aparate de stropit, combine și alte mașini de recoltat.
De ce sunt umflate cifrele privind producţia record? Emil Dumitru, fost lider al Federaţiei profesionale Pro Agro, susţine, intr-o declaratie data site-ului adevarul.ro, că Ministerul Agriculturii nu are o metodologie de verificare a datelor din teren privind producţiile de porumb raportate de primării, în contextul în care ministrul Agriculturii Petre Daea neagă acuzaţiile cu privire la umflarea cifrelor privind producţia record, scrie fermierinromania.ro.
Ce face cercetarea românească pentru a găsi noi soiuri de plante agricole adaptate la schimbările climatice România este printre cele mai expuse state europene la schimbările climatice, cu efecte asupra degradării solului în anumite zone ale țării considerate ireversibile de specialiști, un risc insuficient înțeles atât de decidenți, cât și de fermieri. Rapoartele europene de specialitate indică România printre cele mai vulnerabile state din Uniunea Europeană (UE) la schimbările climatice, cu risc crescut de deșertificare în Dobrogea, potrivit fermierinromania.ro.
Jumătate din suprafața care poate fi irigată a fost, efectiv, udată 1,4 milioane hectare se pot iriga în acest an și există aproximativ un milion de contracte încheiate cu Organizaţiile Utilizatorilor de Apă pentru Irigaţii (OUAI), a declarat Florin Barbu, directorul general al Agenției Naționale pentru Îmbunătățiri Funciare (ANIF). În anul 2018, ANIF pregătise o suprafață de peste 1,2 milioane hectare, în vederea încheierii contractelor multianuale de livrare a apei pentru irigații și au fost contractate aproximativ 770.000 de hectare cu OUAI, din care au fost udate aproape 536.000 de hectare, în creștere de la 438.000 hectare cu un an în urmă, scrie fermierinromania.ro.
Noi cazuri de pestă porcină confirmate în Teleorman; peste 4.400 de porci uciși preventiv Zece cazuri noi de pestă porcină au fost confirmate de către Institutul de Diagnostic şi Sănătate Animală (IDSA) din Bucureşti în localitatea Lisa, a informat, luni, Direcţia Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor (DSVSA) Teleorman.
Schimbări în legislația agricolă/ Este vorba despre legea vânzării terenurilor agricole și legea comasării terenurilor Trei proiecte de legi din domeniul agricol sunt pe agenda deputaților din Comisia pentru agricultură, silvicultură, industrie alimentară şi servicii specifice pentru a fi discutate în sesiunea parlamentară din această toamnă, a declarat Alexandru Stănescu, președintele comisiei de profil din Camera Deputaților. Este vorba despre legea vânzării terenurilor agricole, legea comasării terenurilor, pentru care au început discuțiile cu reprezentanții asociațiilor profesionale și cu fermierii, și un proiect de lege a solului pe care deputații doresc să-l inițieze în următoarea sesiune parlamentară. Cele trei proiecte de acte normative constituie prioritățile comisiei de resort din Camera Deputaților, conform sursei citate de perol.ro.
Euronews: Peste 120.000 de porci sacrificaţi în Bulgaria din cauza pestei porcine, 300 de focare raportate în România. Industria europeană a cărnii, în pericol Peste 120.000 de porci au fost sacrificaţi recent în Bulgaria pentru a limita numărul cazurilor de pestă porcină africană, iar în România au fost raportate luna trecută 300 de focare, experţii fiind îngrijoraţi că extinderea epidemiei poate devasta industria europeană a cărnii de porc, scrie Agerpres, c etorie itând o analiză realizată de Euronews.
Daea: Exporturile de carne au scăzut în 2018 cu 13.500 de tone față de 2017, din cauza pestei porcine Exporturile de carne au scăzut cu 13.500 de tone în 2018, față de anul 2017, din cauza pestei porcine africane, se arată într-un răspuns dat de ministrul Agriculturii, Petre Daea, la o interpelare adresată de către deputatul liberal Sorin Moldovan.

ESRI

Top 10 articole cele mai ...





Hotnews
Agenţii de ştiri

Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.

Aici puteti modifica setarile de Cookie

hosted by
powered by
developed by