EUROFONDURI
Fonduri
Foto: MorgueFile.com

Ordonanța cu ajutoarele de stat de 1 miliard Euro pentru PFA și IMM, în Monitorul Oficial. Punctajul la granturile de 200.000 Euro pentru firme

de CZ HotNews.ro
Guvernul a publicat joi în Monitorul Oficial ordonanța de urgență prin care se vor acorda ajutoare din fonduri europene în valoare totală de 1 miliard de euro persoanelor fizice autorizate, microîntreprinderilor și firmelor mici și mijlocii, pentru ieșirea din criza coronavirus COVID-19. Ordonanța de ugență 130/2020 cuprinde și anexele cu codurile CAEN eligibile pentru fiecare categorie de sprijin, precum și punctajul pentru proiectele prin care se vor acorda granturile destinate IMM-urilor, de până la 200.000 de euro pentru investiții.



fonduri
Foto: pixabay.com

DOCUMENT ​Planul României de cheltuire a fondurilor europene 2021-2027 și locul antreprenorilor IMM în schemă

de CZ HotNews.ro
Miercuri, 5 Aug 2020 Economie | EuROfonduri
România a definitivat un draft de Acord de parteneriat, aflat încă în negociere cu Comisia Europeană, acesta urmând să fie documentul programatic-cheie prin care țara își stabilește prioritățile și modalitatea de cheltuire a fondurilor europene din perioada de programare 2021-2027. Aici se regăsesc și bani pentru antreprenorii cu firme mici și mijlocii (IMM).
Fonduri nerambursabile
Foto: Pixabay

Europarlamentari USR-Plus: 3 probleme principale la fondurile UE, în România

de CZ HotNews.ro
Luni, 3 Aug 2020 Economie | EuROfonduri
Doi europarlamentari de la USR-Plus / Renew Europe spun că au stat de vorbă cu o serie întreagă de beneficiari de fonduri europene și au constatat 3 probleme majore pe care le întâmpină aceștia la accesarea banilor comunitari din Programul Operațional Capital Uman (POCU) 2014-2020.
fonduri europene
Foto: Pixabay

Fonduri europene 2020: Câte 25.000 Euro în București și 23 de județe, pentru tineri fără job, să se facă patroni. Ghidul propus și schema de minimis

de CZ HotNews.ro
Luni, 3 Aug 2020 Economie | EuROfonduri
Statul vrea să dea fonduri nerambursabile de câte 25.000 de euro unor tineri care nu mai merg la școală și nici serviciu nu au și să-i ajute astfel să devină patroni de firme. Apelul de proiecte pregătit acum de Ministerul Fondurilor Europene se va adresa tinerilor NEETs din București, Ilfov, Cluj, Iași și alte 20 de județe.
fonduri
Foto: pixabay.com

Ajutoarele de 1 miliard Euro pentru PFA și IMM: S-a anunțat calendarul orientativ de accesare

de CZ HotNews.ro
Vineri, 31 Iul 2020 Economie | EuROfonduri
Guvernul a adoptat, vineri, în ședință, ordonanța de urgență care instituie cele 3 scheme de ajutoare în valoare totală de 1 miliard de euro pentru microîntreprinderi și firme mici și mijlocii, pentru ieșirea din criză, iar ministrul Fondurilor Europene a anunțat un calendar orientativ al derulării schemelor de finanțare.
Fonduri europene dreamstime
Foto: Dreamstime.com

Fonduri pentru firme 2020: Granturi pentru digitalizare, de max. 100.000 Euro sau max. 6 milioane Euro

de CZ HotNews.ro
Vineri, 31 Iul 2020 Economie | EuROfonduri
Microîntreprinderile românești și irmele mici și mijlocii (IMM) din toate domeniile vor putea obține fonduri europene în valoare totală de 150 de milioane de euro, printr-un nou program de granturi pentru digitalizarea IMM-urilor.
Fonduri dreamstime
Foto: Dreamstime.com

Fonduri europene 2020: Până la 200.000 Euro pentru antreprenori sociali la sate. Ghidul propus

de CZ HotNews.ro
Vineri, 31 Iul 2020 Economie | EuROfonduri
Antreprenorii români vor putea înființa noi întreprinderi sociale la sate cu sprijin de până la 200.000 de euro fiecare, printr-un nou apel de fonduri europene pentru care s-a anunțat deja termenul maxim până la care se va lansa.
Fonduri
Foto: MorgueFile.com

Nouă fereastră de obținere a certificatelor CSU, pentru fondurile europene de criză (proiectul din Guvern)

de CZ HotNews.ro
Vineri, 31 Iul 2020 Economie | EuROfonduri
Proiectul de ordonanță de urgență care intră vineri în ședința de Guvern, privind ajutoarele din fonduri europene de 1 miliard de euro, pentru firmele mici și mijlocii (IMM) prevede și posibilitatea ca IMM-urile să-și mai poată scoate certificatele de situație de urgență (CSU), într-o anumită perioadă, pentru a putea accesa banii.
internet 5g
Foto: Hotnews

Noi finanțări pentru firme de tehnologii 5G, în Europa

de CZ HotNews.ro
Joi, 30 Iul 2020 Economie | EuROfonduri
Firmele europene care dezvoltă tehnologii relevante în domeniul rețelelor de telecomunicații de generația a cincea (5G) vor putea obține noi finanțări printr-un fond de investiții lansat joi.
Euro
Foto: Depositphotos

Finanțări pentru firme europene de tehnologie, printr-un nou fond susținut de UE

de Claudiu Zamfir HotNews.ro
Marţi, 28 Iul 2020 Economie | EuROfonduri
Firmele de tehnologie europene vor putea obține noi finanțări de capital de risc printr-un nou fond de investiții, în valoare de 58 de milioane de euro, lansat cu susținerea Uniunii Europene.
fakepath\Brainscores quiz
Foto: Hotnews

Idee de afacere cu fonduri europene: Teste online de cultură generală, pe bani

de CZ HotNews.ro
Luni, 27 Iul 2020 Economie | EuROfonduri
Un antreprenor din Iași a obținut fonduri europene prin programul Diaspora Start-Up și a creat un joc online de cultură generală, pe bani. Brainscores nu te va face milionar, ca show-urile TV, dar nici nu ajungi să pierzi cine știe ce. Și e fun, mai ales acum, pe timp de pandemie, când lumea stă mai mult acasă.
Incarcare masini electrice
Foto: OpenLV

Fonduri pentru firme: Câte 30.000 Euro pentru hoteluri, să-și pună stații de încărcare a mașinilor electrice

de Claudiu Zamfir HotNews.ro
Vineri, 24 Iul 2020 Economie | EuROfonduri
Noi fonduri nerambursabile vor fi disponibile pentru firme: hotelurile vor putea accesa bani de la stat să-și monteze panouri solare pentru producerea de energie regenerabilă, precum și stații de încărcare a mașinilor electrice, granturi de câte 30.000 de euro urmând să fie acordate.
Fonduri europene
Foto: Pixabay

Fondurile europene de 1 miliard euro pentru firme: Când se va lansa aplicația electronică de înscriere

de CZ HotNews.ro
Vineri, 24 Iul 2020 Economie | EuROfonduri
Apar noi informații despre fondurile europene de 1 miliard de euro pentru PFA, microîntreprinderi și firme mici și mijlocii (IMM): ministrul Economiei a anunțat vineri, într-un interviu la HotNews.ro, când ar putea fi lansată aplicația electronică de înscrieri și modalitatea de acordare a ajutoarelor care ar urma să ajungă la circa 100.000 de afaceri.
Fonduri europene
Foto: Pixabay

1,13 miliarde Euro, fonduri europene care urmează să ajungă la IMM-uri, să-și achiziționeze, echipamente, utilaje și servicii B2B

de CZ HotNews.ro
Joi, 23 Iul 2020 Economie | EuROfonduri
O serie de microîntreprinderi și firme mici și mijlocii (IMM) vor putea obține fonduri europene totale de 1,13 miliarde de euro pentru a-și achiziona echipamente, utilaje și servicii pentru business (B2B), în perioada următoare, potrivit unui memorandum prin care Guvernul și-a exprimat intenția de a face anumte suplimentri de fonduri în axa IMM din Programul Operațional Regional 2014-2020.
Virgil Popescu, ministrul economiei
Foto: StartupCafe.ro

Ministrul român al economiei a afirmat, în presa americană, că guvernul injectează peste 2,5 miliarde Euro în IMM-uri

de CZ HotNews.ro
Miercuri, 22 Iul 2020 Economie | EuROfonduri
Ministrul român al Economiei, Virgil Popescu, le-a spus jurnaliștilor rețelei media americane Bloomberg că guvernul de la București „injectează mai mult de 2,5 miliarde de euro în susținerea firmelor mici și mijlocii (IMM)”, în urma situației provocate de epidemia de coronavirus COVID-19.
Fonduri
Foto: Depositphotos

Nou fond de 443 milioane Euro pentru firme IT europene

de CZ HotNews.ro
Miercuri, 22 Iul 2020 Economie | EuROfonduri
Startup-urile europene de tehnologie, aflate în fază de creștere, vor putea obține noi finanțări de capital de risc, de la un fond de investiții în valoare de 443 de milioane de euro, lansat miercuri.
Echipamente si utilaje
Foto: Dreamstime.com

Firmele își vor putea achiziționa echipamente și utilaje în leasing, cu garanții de stat FNGCIMM

de CZ HotNews.ro
Luni, 20 Iul 2020 Economie | EuROfonduri
Firmele mici și mijlocii (IMM) din România vor putea să-și achiziționeze echipamente și utilaje în leasing, cu garanții de stat, printr-un nou program guvernamental care urmează să fie operaționalizat, a anunțat, luni, Fondul Național de Garanatre a Creditelor pentru IMM (FNGCIMM), într-un comunicat transmis StartupCafe.ro.
Fonduri-Depositphoto
Foto: Depositphotos

DOCUMENT Fonduri europene 2020: Circa 1-5 milioane Euro pentru firme IT românești. Ghid propus

de CZ HotNews.ro
Vineri, 17 Iul 2020 Economie | EuROfonduri
Firmele românești de tehnologie vor putea obține noi fonduri europene, de circa 1-5 milioane de euro pe proiect, printr-o linie de finanțare din Programul Operațional Competitivitate (POC) 2014-2020, pentru care propunerea oficială de Ghid al solicitantului a fost scoasă în dezbatere publică.
Fonduri europene
Foto: Dreamstime

Fonduri europene de 50.000 Euro pentru tineri fermieri: Perioada oficială de depunere a cererilor

de CZ HotNews.ro
Marţi, 14 Iul 2020 Economie | EuROfonduri
Agenţia pentru Finanțarea Investițiilor Rurale (AFIR) a anunțat marți perioada oficială în care tinerii fermieri pot depune online cererile de finanțare pentru fondurile europene de 40.000 sau 50.000 de euro fiecare, în cadrul submăsurii 6.1 din Programul Național de Dezvoltare Rurală (PNDR).
Fonduri firme 2019
Foto: Depositphotos

Rezultate IMM Invest în 2 luni jumate: Câte credite au acordat băncile și care e suma

de CZ HotNews.ro
Luni, 13 Iul 2020 Economie | EuROfonduri
Au trecut 2 luni și jumătate de la redeschiderea programului de creditare a firmelor cu garanții de stat, IMM Invest, iar Fondul de garantare a transmis rezultatele oficiale de până acum, în privința numărului de credite acordate IMM-urilor și a sumei garantate.

ESRI

Top 10 articole cele mai ...





Hotnews
Agenţii de ştiri

Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.

Aici puteti modifica setarile de Cookie

hosted by
powered by
developed by